Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cere maximum două mandate pentru rectori / Este prima reacție a unei instituții de învățământ după ce Guvernul a dat aviz negativ propunerii legislative care prevede această limită

381 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Conducerea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) susţine că două mandate sunt suficiente pentru orice rector, ca să îşi pună în practică viziunea de conducere, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres. Este prima reacție a unei universități din țară după ce Guvernul Ciucă a avizat negativ propunerea legislativă inițiată de USR ca rectorii să aibă maximum 2 mandate, deci 8 ani, în fruntea unei instituții de învățământ superior.

Amintim că și studenții au reacționat recent la avizul negativ dat de Executiv. Guvernul, condus de un acuzat de plagiat, susține că mandatele de rector nu pot fi limitate pentru că proiectul legii Cîmpeanu, el însuși rector de 3 mandate, propune mandate pe viață. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis ieri într-un comunicat de presă că, prin nelimitarea perioadei în care un rector se află la conducerea universități, pot să apară „rețele nesănătoase de putere”: „Menținerea pentru o perioadă îndelungată a poziției de rector creează rețele nesănătoase de putere, prin care rectorul își poate menține funcția prin beneficii acordate în virtutea puterilor ridicate pe care le deține în comunitatea universitară”.

Iată ce susține conducerea Universității Lucian Blaga din Sibiu:

„Referitor la dezbaterea publică din ultima vreme, cu privire la numărul maxim de mandate de rector pe care o persoană le va putea ocupa într-o universitate din România, potrivit noii Legi a Învăţământului Superior, echipa de management a Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (rectorul, preşedintele Senatului, prorectorii şi directorul CSUD) a dezbătut această problemă şi susţine în unanimitate că, în conformitate cu normele şi tradiţiile culturii democratice, unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe maxim două mandate în funcţia de rector.

Considerăm că două mandate sunt suficiente pentru ca orice persoană sau echipă de conducere să-şi pună în aplicare viziunea managerială cu privire la dezvoltarea unei instituţii, pe când un număr mai mare de mandate comportă riscurile acumulării excesive de putere şi de inerţie instituţională, ambele contrare tipului de cultură democratică pe care o susţinem”, se arată în comunicatul ULBS.

Rectorul ULBS, Sorin Radu, se află la primul mandat de conducere al ULBS, mai scrie Agerpres.

Amintim că miercuri, 5 octombrie, Guvernul Ciucă a dat aviz negativ propunerii legislative a USR care prevede ca rectorii să nu poată avea mai mult de două mandate, însumând 8 ani, în fruntea aceleiași universități. În argumentarea oficială din aviz, Executivul care l-a avut pe Sorin Cîmpeanu ministru al Educației până la demisia acestuia după apariția dovezilor de plagiat dă ca exemplu proiectul Legii Cîmpeanu și susține că acel proiect prevede că „numărul mandatelor rectorilor este stabilit în Cartea universitară. Astfel, apreciem că modificările propuse de inițiatori încalcă autonomia universitară”.

  • În prezent, Legea educației prevede că rectorii pot avea „două mandate succesive, complete”, în fruntea aceleiași universități. Precizarea că mandatele trebuie să fie „complete” a fost introdusă în Legea educației în 2014, de Guvernul Ponta, și a fost portița speculată de o serie de rectori, printre care și Cîmpeanu și miniștrii din 2014, Pricopie și Costoiu, pentru a deține un al treilea mandat de rector, pe motiv că dintr-un mandat s-au suspendat pentru a fi miniștri ai Educației. – detalii aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce ordonanța de urgență creată și aprobată într-o săptămână, cu articole copy-paste din proiectul legii Cîmpeanu, a intrat în vigoare

A fost publicată, luni seară în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență prin care se înființează învățământul superior dual. Documentul conține pasaje întregi din proiectul legii Educației care a fost în…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă că vor rămâne ignoranți dacă nu învață

Studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. 56 de studenți spun…
Vezi articolul

Aproape 1.000 de locuri în plus la master, în universitățile românești, după actualizarea programelor de profil – Hotărâre de guvern / Număr mare de programe încadrate la master profesional

Numărul locurilor la master în universitățile românești crește cu 970, după evaluările făcute în ultimele luni de agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, potrivit actualizării situației domeniilor și…
Vezi articolul

Elevii și studenții români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției / Absolvenţii facultăţilor de Medicină, Stomatologie și Farmacie vor fi asigurați încă şase luni de la absolvire – lege adoptată de Camera Deputaților, for decizional

Elevii, studenţii şi studenţii-doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din altă ţară vor beneficia de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți,…
Vezi articolul

Universitățile pot depune proiecte pentru construcția și modernizarea căminelor, cantinelor și pentru spații de recreere pâna pe 26 iulie, în două apeluri de 70 de milioane de euro, lansate de Ministerul Educației

Universitățile de stat acreditate pot depune proiecte pentru construcția și modernizarea căminelor, cantinelor și pentru spații de recreere pâna pe 26 iulie, în runda II-a pentru două apeluri de 70…
Vezi articolul

ECIS 2022, conferință eveniment: 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei, reuniți la Universitatea de Vest din Timişoara în a 30-a ediție a European Conference on Information Systems (P)

În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară „European Conference on Information Systems” ECIS 2022, care va reuni 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei…
Vezi articolul