Conferința Didactica matematicii. Matematicianul Dorel Duca, sfat către profesori: Prezentați elevilor voștri o matematică umană, pe înțelesul lor, o matematică practică

4.579 de vizualizări
“Cine sunt matematicienii, cum se nasc ei, din ce părinți și sub ce stele? Din toate câte ar putea face un om pe pământ, de ce a ales matematica? Cui folosește, în momentul în care copilul se decide? Cum îi va fi viața, se vor întreba părinții. Sunt întrebări la care, dacă găsiți răspunsuri și răspunsurile le veți da elevilor și părinților, sunt convins că matematica va fi privită altfel”, a declarat matematicianul Dorel Duca, într-un apel către profesori. Organizator al conferinței naționale “Didactica matematicii”, desfășurată în cadrul programului Digitaliada al Fundației Orange, profesorul universitar Dorel Duca le-a adresat profesorilor de gimnaziu și liceu mai multe sfaturi cu privire la predarea matematicii.
  • Conferința națională “Didactica matematicii” s-a desfășurat sâmbătă, 25 mai, la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș din județul Mureș.
  • Evenimentul a cuprins discuții despre predarea matematicii cu ajutorul mijloacelor digitale, prezentarea programului Digitaliada și a conținutului digital educațional disponibil pe platforma www.digitaliada.ro, sesiuni în paralel la algebră, analiză, geometrie și metodică.

Prezentați elevilor voștri o matematică umană, accesibilă, pe înțelesul lor, o matematică practică. Fiți cei mai buni, fiți puternici și deschiși spre nou. Matematica nu schimbă lumea… direct. Nicio materie din sistemul nostru de învățământ nu schimbă direct lumea. Dar matematica, la fel ca și celelalte discipline, poate prezenta o față diferită a lumii și, prin asta, îi poate schimba pe oameni. Lor le va reveni misiunea de a schimba lumea“, a declarat Dorel Duca, profesor emerit al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La conferință au participat și profesori din mai multe școli Digitaliada, care au susținut prezentări în cadrul sesiunilor conferinței pe următoarele teme:

  • Strategii și instrumente didactice moderne pentru consolidarea și evaluarea cunoștințelor: Socrative (conținut didactic dezvoltat în cadrul Digitaliada) – Alin Florin Danciu, director și profesor de matematică la școala din comuna Sâncraiu de Mureș;
  • GeoGebra: instrument digital menit să asigure interactivitatea predării și învățării matematicii (conținut didactic dezvoltat în cadrul Digitaliada) – Sorin Ban, profesor de matematică la Școala Gimnazială nr. 1 Sîntandrei, județul Bihor;
  • Strategii și instrumente didactice moderne pentru consolidarea și evaluarea cunoștințelor: Kahoot (conținut didactic dezvoltat în cadrul Digitaliada) – Gheorghe Marius Moldovan, profesor de matematică la Școala Profesională din Medieșu Aurit, județul Satu-Mare;
  • Strategii si instrumente didactice moderne pentru consolidarea si evaluarea cunoștințelor: Quizizz (conținut didactic dezvoltat în cadrul Digitaliada) – Szilárd Szász, profesor de matematică și TIC la școala din comuna Sâncraiu de Mureș.

În deschiderea evenimentului, Mihaela Cojocnean, inspector Școlar de Specialitate, ISJ Mureș, a declarat că “ne aflăm la un eveniment de tradiție, de prestigiu, menit să propună, încă o dată, câteva repere, câteva puncte de sprijin aplicative în labirintul didacticii materiei noastre dragi, matematica”. “Noi, profesorii, suntem un factor decisiv în ceea ce ține de materia predată și orice schimbare începe cu noi și prin noi. Trebuie să avem mereu în vedere procesul de predare-învățare-evaluare din perspectiva noilor metodologii didactice, care au ca obiectiv găsirea unui echilibru între vechi și nou“, a precizat aceasta.

Organizatorii și partenerii evenimentului au fost Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca; Inspectoratul Şcolar al Judeţului Mureș; Societatea de Știinţe Matematice, filialele Cluj și Mureș; Şcoala Gimnazială Sâncraiu de Mureş; Digitaliada, un proiect al Fundației Orange.

Cum se desfășoară o oră de matematică, la gimnaziu, folosind tabletele / VIDEO cu profesori formați în proiectul Digitaliada:

Printre cei peste 75 de participanți la eveniment s-au numărat prof. univ. dr. Doru Ştefănescu, vicepreşedintele Societății de Științe Matematice din România; prof. univ. emerit dr. Dorel I. Duca, preşedintele Comitetului de organizare; Remus Sîngeorzan, primarul comunei Sâncraiu de Mureș; Ioan Macarie, inspector şcolar general la ISJ Mureş; Mihaela Cojocnean, inspector de specialitate la ISJ Mureş; reprezentanți ai IȘJ Mureș, Cluj, Satu-Mare, Sălaj, precum și profesori de matematică din toată țara.

Foto: ubbcluj.ro

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING România a obținut 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie 2022 / Profesoara Daniela Bogdan: Este o performanță deosebită care arată efortul pe care l-au depus acești elevi

Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie 2022, organizată de China și desfășurată online, au luat 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz,…
Vezi articolul

Educația nu se mai face, în țările care au succes, cu durere, spune Monica Mincu, cercetătoare româncă la Universitatea din Torino: Dacă elevii nu învață, vina este a noastră, nu a lor / Cât de curajoasă este România, politic vorbind, să implice experții și profesioniștii și să reformeze sistemul?

Țările care au performanțe deosebite au investit în sistemul școlar și au reușit să-l schimbe în două-trei decenii, a spus într-o scurtă analiză Monica Mincu, cercetătoare în sisteme școlare comparate…
Vezi articolul

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul

Populația germană scade sub 1%, pentru prima oară în județul Sibiu / Deputatul minorității germane: ”Uitați-vă ce bătălie e pentru școlile de limbă germană. Asta ne interesează de fapt”

Conform datelor parțiale din recensământul populației încheiat anul trecut, Sibiul se află pe locul 3 la nivel național la procentul de populație germană din totalul rezidenților., anunță Turnul Sfatului.ro, potrivit G4Media.ro.…
Vezi articolul