Consiliile elevilor și asociațiile județene reprezentative trebuie să raporteze anual cum e respectat Statutul Elevului în fiecare școală din județ / Școlile și inspectoratele trebuie să publice rapoartele, iar unitățile de învățământ au obligația să remedieze deficiențele semnalate

1.378 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Consiliile județene ale elevilor și Consiliul Municipal al Elevilor București, precum și alte asociații reprezentative ale elevilor trebuie să elaboreze rapoarte anuale în care să prezinte în ce măsură unitățile de învățământ din acele județe/din București respectă Statutul Elevului. Școlile și inspectoratele trebuie să se implice în comunicarea publică a acestor rapoarte, iar școlile – să remedieze deficiențele semnalate, potrivit dispozițiilor finale ale noului Statut al Elevului, publicat miercuri în Monitorul Oficial, document ce reia prevederile în acest sens existente în Statutul de până acum.

Astfel, Statutul prevede, la Art. 42, că rapoartele pe care trebuie să le publice Consiliile elevilor și alte asociații reprezentative trebuie fie urmărească respectarea Statutului Elevului în fiecare unitate de învățământ din județ / din București.

Raportul se face public la finalul anului școlar sau la începutul anului școlar următor, pentru aceasta urmând să fie folosite: site-urile unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare, ale consiliilor de elevi și ale asociațiilor de elevi.

Școlile sunt, de asemenea, obligate să remedieze problemele semnalate și să comunice public felul cum au acționat.

Prevederile din Statutul Elevului, detaliat:

  • „Art. 42. — (1) Consiliul județean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București și asociațiile reprezentative ale elevilor elaborează un raport anual privind respectarea prevederilor prezentului statut în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din respectivul județ sau din municipiul București. Raportul are în vedere un an școlar și se face public la finalizarea acestuia sau la începutul anului școlar următor.
  • (2) Comunicarea publică are în vedere website-urile unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare, website-urile consiliului elevilor și pe cele ale asociațiilor reprezentative ale elevilor.
  • (3) În cazul constatării unor deficiențe, unitățile de învățământ au obligația de a le remedia și de a comunica public modalitățile de soluționare a acestora.”

Prevederile au fost incluse și în Statutul Elevului din 2016, la Art. 49.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Triaj zilnic în școli și părinții care au copii bolnavi care strănută, au febră, să îi rețină la domiciliu, recomandă Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, dupa declararea stării de alertă epidemiologică – instrucțiune

„Părinții care au copii bolnavi, care strănută, au febră, simptomatologie specifică virozelor, să îi rețină la domiciliu, triaj zilnic în școli”, recomandă Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, după ce a fost…
Vezi articolul

România s-a angajat să le asigure profesorilor salarii motivante și statut profesional înalt / Să ne asigurăm că prioritizăm educația inclusiv în domeniul finanțării publice – președintele Iohannis, discurs transmis la summitul ONU pentru educație

Măsurile de sprijin pe care “România s-a angajat să le asigure profesorilor” au fost puse în centrul descrierii pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o, luni, procesului “România Educată”. El…
Vezi articolul

Inspectorii școlari, trimiși în școli de Ministerul Educației să verifice criteriile specifice de înscriere la clasele pregătitoare, a V-a, a IX-a și grupa mică de grădiniță și creșă, după ce ar fi fost reclamații că „depășesc cadrul legal”

Inspectoratele școlare trebuie să verifice dacă școlile aplică noile prevederi privind repartizarea aleatorie a elevilor la clasele pregătitoare, a V-a, a IX-a și grupa mică de grădiniță. Potrivit unei note…
Vezi articolul