Consiliul Elevilor cere ca decizia închiderii unei școli în localitățile cu incidență peste 6 la mie sa fie luată de Consiliul de administrație al acesteia

35.105 vizualizări
Silviu Morcan / Foto: CNE
Consiliul Național Elevilor cere ca decizia închiderii unei școli în localitățile cu incidență peste 6 la mie sa fie luată de Consiliul de administrație al acesteia, pe baza principiului descentralizării, transmite organizația într-un comunicat de presă. „Menținerea unităților de învățământ deschise presupune, pentru mulți elevi, utilizarea mijloacelor de transport în comun și interacționarea cu un număr mare de persoane din comunitate, factori care conduc la răspândirea vertiginoasă a virusului”, se arată în comunicat.

Organizația consideră că este important ca particularitățile fiecărei unități de învățământ să fie luate în considerare, ținând cont de infrastructura disponibilă, mijloacele de testare disponibile sau numărul de infectări înregistrate.

Potrivit comunicatului, pragul de 50% din numărul total de clase aflate în online pentru schimbarea scenariului de funcționare al întregii școli nu ține cont de acești factori, ci, de multe ori, pune în pericol sănătatea elevilor chiar și în unitățile de învățământ unde acesta nu este atins.

„Dacă tot ne comparăm cu alte state europene care au reușit să mențină școlile deschise în format fizic, trebuie să ne uităm și la infrastructura pe care acestea o asigură, cum ar fi testarea elevilor și a profesorilor de cel puțin două ori pe săptămână. Nu vă jucați cu sănătatea nimănui! Dreptul la educație și dreptul la sănătate nu sunt negociabile!”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

În prezent, cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza Covid-19.

De remarcat este că și reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți au solicitat, ieri, ministrului Educației și ministrului Sănătății, același lucru.

Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a apărat mecanismul actual de funcționare a școlilor, care a decuplat decizia de deschidere a cursurilor de pragul de infectare de 6 la mie. Aceasta a declarat tot ieri că „școlile pot trece în online și acum, diferența e că nu mai închizi școlile anapoda când nu e niciun caz într-o școală, ci o faci calculat, gândit, acolo unde e cazul”.

Citește și:
Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la mie, prin decizia Consiliului de Administrație, cere Federația Asociațiilor de Părinți ministerelor Educației și Sănătății
Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică: Nu se mai închid școlile anapoda, când nu e niciun caz într-o școală, ci o faci calculat, gândit. Nu am văzut solicitarea de reînchidere la pragul de 6 la mie

21 comments
  1. De unde acest consiliu al elevilor?? Pe cine reprezinta?? Nu au legitimitate!! Nu au reprezentare in teritoriu! Sunt doar o gaselniță pt a putea manipula opinia!!

    1. ce “gaselniță” visezi ma omule? elevii nu au drept la opinie si exprimare libera? prin ce dracu de mod ai vrea sa ne spunem si noi opinile?

      doamne ma da inca aveti gandire asa inapoiata…

  2. Și dacă acest virus vă ține la nesfârșit ce facem ? Nu mai mergem la școală ….. Școala on-line nu este bună iar la examenul de admitere în liceu ne dăm cu pumnii în cap că , copiii noștri nu știu nimic . Copilul meu este vaccinat și are 12 ani și merge bine mersi la școală iar dacă tot ne vom gând că de la vaccin vom muri atunci vom ajunge o țară de super analfabeți . Vaccin și pa și la gară cu virusul …. Virusuri vor mai fi și mult mai mortale dar gândirea noastră este mult mai înapoiată cam prin anii 1900.

    1. scoala online = gandire inapoiata? te contrazic, si inca rau, avand in vedere ca sunt mii de scoli in alte tari care au functionat online lejer inainte de pandemie, ii fix invers, daca profesorii si scoala s-ar adapta ONLINE-ului, atunci totul ar functiona

      insa, nu poti sa vi si sa imi zici ca scoala fizica ii mai buna, avand in vedere ca programa ii fix ca cea de pe vremea lui Ceausescu, avem manuale din 1999 (mai batrane decat mine), si examenul de admitere/bacul? sunt niste jeguri, ma pun sa tocesc un cacat de comentariu si sa citesc, sa invat cuvinte arhaice, pe care nici bunica nu le mai foloseste

  3. Scoala online nu este pentru toți copii,dacă incidența nu este mare,cel mai bine este să fie fizic la școală ,altfel au mult de pierdut și pe termen lung este cel mai grav.

  4. As vrea dacă se poate sa spuneți în ce clasa este copilul dumneavoastră.
    Al meu de exemplu este în clasa pregătitoare și tare as vrea sa știu cum îl poate ajuta în momentul asta scoala online ,când el abia învață să scrie și sa citească.

    1. nu ii vorba despre copii din clasele pregatitoare sau clasele 1-4

      ci despre copii din clasele 5-12

      daca s-au baga online toate clasele din gimnaziu-liceu, si ar incerca pe cat posibil sa faca clasele 0-4 cat mai sigur posibile, atunci ar fi altceva, parerea mea totusi

      insa, clar, clasele 0-4 ies din discutie, ar trebui sa nu fie online

  5. Consiliul Național al Elevilor să ceară cu insistență vaccinarea părinților și apoi trecerea în online a școlilor.

  6. Nu înțeleg ce se mai așteaptă. Sunt complet inconștienți cei care au dat această lege. Testarea și așa se așteaptă, dar nu se știe când se va face. FACEȚI ODATĂ CEVA BUN!

  7. Sunt localitati cu 19.68, azi, 09-10-2021, in care scolile sunt deschise… Pentru cine are nevoie sa fie puse lucrurile in perspectiva, asta inseamna ca fiecare a 50-a pesoana din acea localitate este infectata. La fiecare 2 clase, cel putin un elev este infectat… Cu un incredibil cinism, autoritatile nu fac absolut, dar absolut nimic…Nu se ia niciun fel de masura, nici sanitara, nici scolara… e ca si cum nu ar exista niciun fel de autoritati in tara asta. Nu imi vine sa cred ca traim vremuri similare perioadei medievale, in care scapa cine putea, dar poate nu sunt eu la curent cu actualitatea locala…

  8. da mi se pare normal doamne…. 12 cazuri per 1000 de oameni, ma duc in fiecare zi cu tramvaiul PLIN de oameni, stam ca sarmalele, vreo 5 tusesc… peste 15000 cazuri pe zi si ei inca au scolile deschise… doamne… ce gandire de babuini

    inchid cinema-urile unde se sta mai distantat decat in tramvaie si alte mijloace de transport…

    ce ma bucur ca se duce in jos tara asta, tot asa!
    #echipacastigatoare

  9. S-ar putea si mai jos de 6 la mia de lucuitori,scolile sunt cele mai mari focare,care este mai important riscul de a se infecta cat mai multi copii in scoli sau sa stea in siguranta,se poate invata si online daca vrei foarte bine.Inchideti scolile lasati copii in siguranta,de ce nu vede nimeni adevarul din scoli!!!

  10. Normal, va place sa frecati menta prin malluri cu camera si sunetul oprite, avand iluzia ca faceti ora. V-a placut cand ati luat note moca anul trecut si mari pe deasupra, pentru ca saracul profesor era amenintat cu demisia daca nu trece pe toata lumea. V-a placut sa va plimbati pe cand profesorii predau pe resurse personale. Si v-ar placea iar, doar ca, ia ghici? Nu va mai baga nimeni in seama. Va treziti mereu brusc si voi ca si patintii, atunci cand este doar in interesul propriu. Miscati-va fundurile si mintea obosita inca din nastere si faceti ore. FIZIC. S-a terminat cu huzurul si chiulul. E cazul sa puneti osul la treaba. Nu sa va tot fofilati dupa orice va sustine interesul. Astept parintii dezamagiti si afectati de genocid sa ma spurce.

    1. Ai, de nu te spurc eu imediat! 😁Ești inconstient! Da, sunt de acord și vreau școală fizică, dar nu în zone unde sunt infectări până la refuz și se moare în așa hal că ți se oprește mintea. Școală online se poate face foarte bine, acolo unde se vrea! Punct. Copilul meu a fost foarte bine online, foarte activ, orele se țineau în aceeași maniera ca la școală, era chiar mai interactiv. Deci dacă se vrea, se poate. Totul pornește din rădăcină. 😉
      Pune-ți mintea la contribuție puțin și urmărește statisticile, nu cele din România, unde fiecare aparținător al unui “club” politic spune din perspectiva partidului, ci cele europene. Și vezi unde suntem noi, ca nație. Atunci posibil, dacă ți se învârt rotițele, să vezi că suntem încă la nivelul acela de șters pe jos!
      Suntem atât de cârcotași, atât ne împotrivim unui sistem încât suntem cu mintea îmbibată de întuneric.
      Dă-ți foc! Fă lumină!
      😉

    2. Ce gandire de Ceausescu… doamne, observ cum alte tari evolueaza, si parca numa a noastra sta pe loc sau chiar se duce in spate…

      UN COPIL – POATE – sa invete BINE si ONLINE.

      iti sunt EU exemplu, daca profesorul are 2 nuci in cap, stie sa predea si online, nu-i nicio problema

      iti dai seama, toti frecam menta prin mall-uri… anu asta nici nu cred ca am fost de 3 ori in mall

      si bineinteles, cand ii vorba de online, profesorul nu mai are puteeere maree, nu mai baga FRICA in noi, pe gat, pot sa opresc sunetul, sa nu mai aud barfele despre alti profesori si toate jegurile pe care le scot de pe gura

      la noi totul se face cu frica in scoala, 50% sunt analfabeti functionali, scoala ii ca si pe vremea lui bunica (numa ca nu te mai loveste cu liniarul peste degete)

      nu ne place schimbarea, sa ramanem tot asa, cu ceai cu musetel, buda in curte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răspunsurile Ministerului Educației la cele mai frecvente întrebări despre apelul de 15 milioane de euro în care vor fi formați directori de școli, profesori din comisii și inspectori școlari / Proiectele se pot depune până pe 9 octombrie

Ministerul Educației a răspuns la cele mai frecvente întrebări despre apelul privind Programul național de leadership și management educațional de 15 milioane de euro, în care vor fi formați directori…
Vezi articolul

A început proiectul Hercules, prin care elevii între 6 ani și 15 ani pot încerca diferite sporturi, gratuit, în timpul vacanței mobile / Elevii din județele Ilfov și Suceava se pot înscrie deja pe platforma ministerului Tineretului și Sportului

Proiectul “Hercules” al Ministerul Tineretului și Sportului este o inițiativă prin care elevii cu vârste de între 6 ani – 15 ani pot încerca gratuit diferite sporturi, în cadrul unor…
Vezi articolul

Dezbatere aprinsă Ecaterina Andronescu-Oana Moraru. Ministrul vrea ca profesorii să treacă din nou în universități, pentru reîmprospătarea cunoștințelor / Moraru: Inspectorii școlari, metodiștii fac parte din nomenclatura de partid. Sper că în mandatul al IV-lea salvați niște aparențe

Copiii trebuie să poată fi din nou lăsați repetenți începând din clasa I, iar profesorii trebuie să treacă în procesul de formare “din nou în universități” pentru “reîmprospătarea cunoștințelor”, a…
Vezi articolul

Eșecurile Ligiei Deca în primele două luni de mandat, prezentate de doi parlamentari USR: Bugetul Educației la minim istoric, blocarea comisiilor anti-plagiat, ignorarea situației burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate

“Cu Ligia Deca la frâiele Ministerului Educației, bugetul este de doar 2,19% din PIB. Creșterea” bugetului în sumă absolută este sub rata inflației, iar adăugarea artificială a elementelor din bugete…
Vezi articolul