Consiliul Elevilor condamnă “cel mai mic buget din ultimii ani” alocat Ministerului Educației în 2023 și cere Parlamentului să amendeze Legea bugetului de stat, pentru a asigura finanțarea necesară învățământului / Președintele CNE: “Luăm în calcul inclusiv pichetarea Parlamentului”

1.696 de vizualizări
Foto: © Cronislaw | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor condamnă proiectul bugetului de stat pe 2023, despre care “constată cu stupoare” că alocă Ministerului Educației “cel mai mic buget din ultimii ani”, potrivit unui comunicat transmis vineri. Organizația elevilor solicită Parlamentului “să își asume amendarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023, astfel încât sectorul de învățământ să se bucure cu adevărat de o finanțare adaptată nevoilor specifice”. Iar președintele CNE, Robert Avram, a anunțat separat că “luăm în calcul inclusiv pichetarea Parlamentului atunci când bugetul va ajunge la Plen, și am solicitat dezbateri în comisiile pentru învățământ”.

Potrivit CNE, “Guvernul României îngroapă, treptat, educația”: “practic, guvernanții au decis să își asume public, prin aprobarea proiectului de buget în ședința de guvern din data de 8 decembrie 2022, încălcarea tuturor asumărilor și declarațiilor făcute în ultimul an, mai ales în contextul proiectului „România Educată”, care ar fi impus cel puțin o dublare a resurselor bugetare puse la dispoziția educației”.

  • Comunicatul mai arată că, deși “finanțarea reprezintă un subiect intens dezbătut în spațiul public în ultimii ani, coaliția de guvernare care se bucură de o majoritate covârșitoare în Parlament ignoră cu bună știință toate efectele devastatoare ale subfinanțării cronice, din care putem aminti doar câteva: creșterea accelerată a ratei abandonului școlar, scăderea interesului absolvenților învățământului superior pentru a intra în profesia didactică din cauza salariilor infime, deteriorarea bazei materiale a școlilor”.

În același comunicat, Consiliul elevilor trage “un puternic semnal de alarmă cu privire la activitatea pur decorativă a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. În urmă cu puțin timp, plenul CNFIP a fost convocat pentru data de 13 decembrie 2022, pe ordinea de zi aflându-se propunerile Ministerului Educației pentru costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev pentru anul 2023. Practic, plenul CNFIP va fi pus în situația penibilă de a aproba fundamentarea costului standard în funcție de alocările bugetare făcute de Guvern, chiar dacă, cel puțin principial, bugetul educației ar trebui fundamentat și pe propunerile CNFIP și nu invers“.

Comunicatul integral:

Guvernul României îngroapă, treptat, educația!

În data de 6 decembrie, a fost publicat, de către Ministerul Finanțelor, proiectul bugetului de stat pentru anul 2023. În ceea ce privește alocările bugetare pentru sistemul național de învățământ, constatăm cu stupoare faptul că Guvernul României a ales să aloce nici mai mult nici mai puțin de 2,1% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Ministerului Educației, cel mai mic buget din ultimii ani, contrar tuturor politicilor publice asumate de stat. Deși oficialii au transmis faptul că bugetul educației este în creștere față de anul 2022, ajungând la procentul de 3,2% din PIB, trebuie să subliniem faptul că diferența de 1,1% este calculată prin adunarea tuturor sumelor prevăzute la capitolul „învățământ”, incluzând și bugetele locale, județene și ale altor instituții.

Privim cu regret cum o mulțime de oportunități de investiții majore, care ar fi putut aduce o reformă reală în sistemul de învățământ, nu vor fi concretizate, din cauza lipsei de interes manifestate de Guvernul României. Practic, guvernanții au decis să își asume public, prin aprobarea proiectului de buget în ședința de guvern din data de 8 decembrie 2022, încălcarea tuturor asumărilor și declarațiilor făcute în ultimul an, mai ales în contextul proiectului „România Educată”, care ar fi impus cel puțin o dublare a resurselor bugetare puse la dispoziția educației.

Chiar dacă finanțarea reprezintă un subiect intens dezbătut în spațiul public în ultimii ani, coaliția de guvernare care se bucură de o majoritate covârșitoare în Parlament ignoră cu bună știință toate efectele devastatoare ale subfinanțării cronice, din care putem aminti doar câteva: creșterea accelerată a ratei abandonului școlar, scăderea interesului absolvenților învățământului superior pentru a intra în profesia didactică din cauza salariilor infime, deteriorarea bazei materiale a școlilor. Este momentul să ne creionăm o viziune pe termen lung, cu investiții sustenabile în sector, dacă ne dorim cu adevărat să vedem o creștere a calității actului educațional. În caz contrar, singura realizare cu care România se va putea lăuda pe plan european este menținerea poziției codașe în clasamentul alocărilor bugetare din statele europene pentru educație.

Totodată, tragem un puternic semnal de alarmă cu privire la activitatea pur decorativă a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. În urmă cu puțin timp, plenul CNFIP a fost convocat pentru data de 13 decembrie 2022, pe ordinea de zi aflându-se propunerile Ministerului Educației pentru costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev pentru anul 2023. Practic, plenul CNFIP va fi pus în situația penibilă de a aproba fundamentarea costului standard în funcție de alocările bugetare făcute de Guvern, chiar dacă, cel puțin principial, bugetul educației ar trebui fundamentat și pe propunerile CNFIP și nu invers. Este o dovadă clară a faptului că o structură atât de importantă pentru învățământul preuniversitar este consultată pur formal, fără șansa reală ca aceștia să poată aduce o modificare benefică propunerilor Executivului.

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României a tratat problematica finanțării educației și solicită Parlamentului României să își asume amendarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023, astfel încât sectorul de învățământ să se bucure cu adevărat de o finanțare adaptată nevoilor specifice.

„Deși Guvernul se laudă cu o creștere economică de 2,8%, în loc să vedem investiții sustenabile în educație, vedem, paradoxal, o scădere a bugetului Ministerului Educației, și așa subfinanțat. Ne-am săturat de aceleași lozinci și demagogii pe care le auzim în perioada de elaborare a bugetului și de aceeași atitudine necorespunzătoare a Ministerului Finanțelor, care în loc să aloce resurse în baza necesarului real al sistemului de educație, obligă Ministerul Educației să își fundamenteze bugetul în funcție de resursele financiare care rămân fără destinație după ce alocările pentru sectoarele care reprezintă priorități pentru Guvern sunt făcute. Facem apel la membrii Parlamentului României, a căror misiune este să acționeze în interesul superior al cetățenilor pe care-i reprezintă, să accepte propunerile ce vor fi transmise de către reprezentanții elevilor, pentru a nu deveni părtași la acțiunile toxice ale guvernanților!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Foto: © Cronislaw | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Romania ingropata.
    Schengen ingropat.
    Printre ultimele realizari ale incompetentilor, plagiatorilor, hotilor care au ajuns la conducere.

    Profii sa puna un ban deoparte. Hartia A4 si cerneala pentru imprimanta s-au scumpit cu 30-50%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

24 iunie va fi marcată ca “Ziua Iei tradiționale românești”, au votat aleșii în Camera deputaților, for decizional / Actul prevede că unitățile de învățământ vor participa la activități de promovare a iei, deși elevii sunt în vacanță

Proiectul de lege privind declararea zilei de 24 iunie „Ziua Iei” a trecut de Camera Deputaților, for decizional. Urmează ca șeful statului să promulge legea și apoi să fie publicată…
Vezi articolul

Calendar admitere 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Se reintroduc examenele scrise la patru facultăți: Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere la licență și master pentru anul universitar 2023-2024. Patru facultăți, Drept, Educație Fizică și…
Vezi articolul