Consiliul Elevilor: Planurile-cadru pentru liceu așteaptă să fie revizuite de peste 4 ani / Elevii trec de la un curriculum nou, bazat pe cunoștințe și abilități practice, în gimnaziu, la curriculumul liceal învechit

2.984 de vizualizări
Sursă foto: Facebook.com / Rareș Voicu, președintele CNE
„Elevii care urmează să fie înmatriculați în învățământul liceal vor fi nevoiți să facă tranziția de la un curriculum bazat pe cunoștințe și abilități practice, la unul învechit”, ținând cont că “planurile-cadru pentru ciclul liceal așteaptă să fie revizuite de mai bine de 4 ani”, potrivit unui comunicat transmis vineri de Consiliul Național al Elevilor. În consecință, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației o tranziției rapidă și echitabilă spre un curriculum și planuri-cadru pentru liceu.

Aceasta este prima generație de elevi de gimnaziu care a susținut examenul de Evaluare Națională într-o manieră nouă, iar în ciclul liceal aceștia vor avea un curriculum care nu se va plia cu ceea ce au învățat pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu, potrivit comunicatului. Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor a menționat că „din aceste motive, solicităm Ministerului Educației să înceapă procesul de elaborare a noilor planuri-cadru. Curriculumul ‘tranzitoriu’ este doar o găselniță menită să distragă atenția de la problema imensă în fața căreia ne aflăm: o ruptură curriculară dramatică pentru o generație întreagă”.

Comunicatul CNE, integral:

„În contextul în care această generație de elevi este prima care a susținut examenul de Evaluare Națională într-o manieră nouă, în ciclul liceal aceștia se vor lovi de un curriculum care, în cele mai multe cazuri, nu se va corela cu ceea ce au învățat pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu, timp în care au urmat un set de planuri-cadru și de programe noi.

Planurile-cadru pentru ciclul liceal așteaptă să fie revizuite de mai bine de 4 ani, timp în care au fost puse în dezbatere publică, însă fără vreun rezultat anume. Astfel, elevii care urmează să fie înmatriculați în învățământul liceal vor fi nevoiți să facă tranziția de la un curriculum bazat pe cunoștințe și abilități practice, la unul învechit, aceasta fiind prima generație de elevi de gimnaziu care au funcționat după noua structură curriculară. Mai mult, în ceea ce privește finalitatea ciclului liceal, ne exprimăm nemulțumirea cu privire la declarațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a afirmat că elevii care intră acum la liceu vor avea parte de același tip de Bacalaureat. Această măsură nu poate decât să ridice semne de întrebare cu privire la asumarea, de către Ministerul Educației, a unei reforme curriculare curajoase, fără măsuri de sacrificiu și peticeli.

În consecință, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației o tranziție cât mai rapidă, dar echitabilă, spre un curriculum și spre un nou set de planuri-cadru care să avantajeze atât viitorii elevi din ciclul liceal, cât și pe cei deja înmatriculați.

„În ciuda faptului că această generație a avut parte de planuri-cadru noi pentru ciclul primar și gimnazial, acum, la momentul tranziției acestor elevi către ciclul liceal, sunt puși în situația ingrată de a urma același curriculum învechit, livrat în multe ori incomplet de către cadrele didactice, în care evaluarea este văzută drept un scop, nu ca un mijloc de învățare și perfecționare pentru elevi. Din aceste motive, solicităm Ministerului Educației să înceapă procesul de elaborare a noilor planuri-cadru. Curriculumul <tranzitoriu> este doar o găselniță menită să distragă atenția de la problema imensă în fața căreia ne aflăm: o ruptură curriculară dramatică pentru o generație întreagă”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Sursă foto: Facebook.com / Rareș Voicu, președintele CNE


3 comments
  1. Nu e nou nici curriculumul gimnazial. Are doar poleiala competențelor, dar conținuturile sunt multe, învechite și fără legătură cu pașii de maturizare ai copilului.

  2. Nu sunt dorite schimbari pentru interesul elevilor.Toti vor ore multe obligatorii pentru elevi ,optionale tot pentru catedrele profesorilor.Sunt acceptate discipline care n au nicio legatura cu sec.XXI,vezi orele de religie de la clasa pregatitoare- clasa a XIIa si obedienta ministrului Campeanu la aniversarea preafericitului.Rusine

  3. ROMANIA EDUCATA este compromisa chiar de guvernul Presedintelui ! Proiectul a incercat o apropiere de proiectul Marian STAS, Emilia SINOV si Stefan RADOVEANU de inspiratie elvetiana dar ce au realizat este STALCIRE TOTALA!

    Pacat de Conceptul dela COTROCENI sa fie trimis la PUBELA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Înscrierea la școală și la grădiniță a copiilor neînsoțiți din Ucraina. Cererile se depun sau se trimit la inspectoratul școlar de către reprezentantul autorității competente

Copiii neînsoțiți care vin din Ucraina pot fi înscriși la școlile și grădinițele din România ca audienți de către reprezentantul autorității competente/coordonatorul Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți, potrivit ordinului pentru…
Vezi articolul

Mai puțin de jumătate dintre elevii prevăzuți în legea Deca-Iohannis vor primi „masă sănătoasă“ în școli în acest an școlar. Hotărârea a fost aprobată de Guvern cu 4 luni înainte să se termine școala

Guvernul a aprobat miercuri, Hotărârea prin care aproape 500 de mii de elevi ar urma să primească “masă sănătoasă” în școli. Numărul beneficiarilor nu atinge nici măcar jumătate din cei…
Vezi articolul

Consiliul elevilor, “îngrijorat” de schimbarea regulilor de funcționare a școlilor în funcție de pragul de 6 la mie: fără analiza reală a situației din teritoriu, decizia nu va fi în beneficiul elevilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și-a exprimat “îngrijorarea”, miercuri, față de planurile de modificare a legislației privind funcționarea școlilor după atingerea pragului de 6 infectări la mia de locuitori, într-o…
Vezi articolul