UPDATE Consiliul Legislativ contrazice Ministerul Educației: Legile Iohannis intră în vigoare pe 3 septembrie, nu pe 4 / OUG prin care Deca își modifică propria lege ar putea fi neconstituțională, avertizează Consiliul

2.819 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Consiliul Legislativ contrazice Ministerul Educației în privința zilei când trebuie să intre în vigoare legile Educației. Concret, Consiliul Legislativ transmite că Legea învățământului superior intră în vigoare pe 3 septembrie, nu pe 4. Săptămâna trecută, Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență care modifică atât noile legi ale Educației, cât și ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. În preambulul ordonanței apare că Legea învățământului superior nr. 199/2023 se aplică de la data de 4 septembrie 2023.

UPDATE Guvernul a anunțat, joi după-amiază, adoptarea unei ordonanțe simple având ca obiect ceea ce anunțase, anterior, ca fiind obiectul proiectului de ordonanță de urgență. Pe agenda ședinței de joi fusese anunțată o “analiză referitoare la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ”, mențiune care nu era însoțită de documente – proiect, notă de fundamentare – așa cum se întâmplă cu actele ce urmează să fie supuse aprobării guvernului. Nici în anunțul ulterior ședinței de guvern nu este indicată forma finală a documentului adoptat.

Foto: Captură – Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În schimb, Consiliul Legislativ transmite că legea intră în vigoare pe 3 septembrie: „Totodată, semnalăm faptul că Legea nr. 199/2023 intră în vigoare la data de 3 septembrie 2023, fiind necesară revederea atât a datei din acest paragraf, cât si a celei din art. IV.” 

În continuare, Consiliul Legislativ precizează faptul că motivarea urgenței nu este prezentată în preambul, ceea ce poate duce la neconstituționalitate.

„Semnalăm că în cuprinsul preambulului nu sunt prezentate elementele de fapt şi de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la reglementarea prin ordonanță de urgenţă pentru intervențiile legislative din cuprinsul pct. 2 – 5 ale art. I, astfel încât textul trebuie completat in mod corespunzător.

Mentionăm că nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a ordonanțelor de urgență constituie motive pentru constatarea neconstituționalitatii acestora”, se arată în textul Consiliului Legislativ.

Proiectul de OUG a primit aviz favorabil, cu observații și propuneri.

Informații de context

Edupedu.ro a scris săptămâna trecută că toate persoanele care au urmat studii superioare de lungă durată anterior introducerii sistemului Bologna ar putea fi afectate de o schimbare în formularea legislativă ce a permis, până acum, echivalarea studiilor lor în studii de master, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Ordonanța actuală preia, practic, copy-paste formularea din legea Funeriu și o introduce în legea Deca-Iohannis, pentru a repara această eroare.

Cei din Ministerul Educației au introdus în proiectul care a fost depus la Guvern, potrivit surselor Edupedu.ro, mai multe modificări care nu au fost supuse dezbaterii și care nu existau în forma inițială a proiectului pus în transparență. Este vorba despre dezincriminarea vânzării de lucrări de licență, master sau doctorat și eliminarea amenzilor și sancțiunilor drastice pentru site-urile care vând asemenea lucrări.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Prima modificare a legii educației Iohannis, înainte să intre în vigoare, pe ordinea de zi a Guvernului / Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat – surse
EXCLUSIV Noua Lege a învățământului superior – vizată de posibile modificări la mai puțin de două luni de la promulgare: Echivalarea diplomelor pentru studii de lungă durată, pe stil vechi, în diplome de master pune probleme / Surse: Ministerul are în vedere un proiect ordonanță de urgență, după discuții cu Ministerul Dezvoltării și cu Agenția Funcționarilor Publici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul de Interne a chemat sindicatele la discuții și le-a anunțat că de la 1 iunie le cresc salariile tuturor celor peste 125.000 de angajați MAI, iar sporurile și alte drepturi ale polițiștilor să fie acordate integral la prima rectificare bugetară / Mișcarea are loc în plină grevă generală în școli

După anunțul că sindicatele polițiștilor vor protesta, imediat au fost chemate la discuții și ministrul de Interne Lucian Bode le-a aprobat revendicările, potrivit unui comunicat de presă publicat de MAI.…
Vezi articolul

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați / Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite elevilor vineri, 15 decembrie, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Și elevii care trebuie să primească bani…
Vezi articolul

VIDEO Studenții voluntari de la Universitatea de Agronomie au început să curețe Baza Sportivă Cireșarii, din Sectorul 1, un spațiu de 3 hectare lăsat în paragină, pe care Ministerul Educației a anunțat că îl va reamenaja pentru copii

Studenții voluntari de la Universitatea de Agronomie au început să curețe Baza Sportivă Cireșarii, din Sectorul 1, potrivit unor imagini primite de Edupedu.ro de la reprezentanții USAMV. În fotografii se…
Vezi articolul

SURSE Catinca Nistor a menționat „undergraduate studies diploma” pe CV-ul oficial depus la Parlament pentru candidatura pe postul de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Londra / Pentru cursurile respective sunt acordate de fapt certificate

În CV-ul oficial depus la Parlament de către Catinca Maria Nistor este menționată o diplomă de studii „undergraduate” (echivalent al unor studii de licență) de la London School of Economics…
Vezi articolul