Contestațiile la Evaluarea Națională 2026 se depun miercuri, 1 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale, dar și pe 2 și 3 iulie. Descarcă modelul de cerere

623 de vizualizări
Cerere contestație Evaluarea Națională 2026 / ISJ Mures
Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2026 vor fi publicate miercuri, 1 iulie, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic la adresele special indicate, în zilele de 1, 2 și 3 iulie, conform calendarului oficial.

Rezultatele definitive, după contestații, vor fi publicate pe 8 iulie, o săptămână mai târziu. Acestea nu mai pot fi modificate și vor face media pentru admiterea la liceu 2026.

Ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a va fi anunțată pe 9 iulie, repartizarea computerizată are loc pe 22 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2026, publicat în Monitorul Oficial.

Absolvenții de gimnaziu vor putea depune cereri de vizualizare a lucrărilor, înainte de a decide dacă contestă nota, doar în data de 1 iulie 2026, între orele 14:00-18:00

Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.

Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucrărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii. Detalii și modele de cereri – mai jos

Cerere vizualizare a lucrării scrise de la Evaluarea Națională 2026

Declarație de confirmare a vizualizării lucrării de la Evaluarea Națională 2026
Cerere contestație Evaluarea Națională 2026

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Solicitările privind vizualizarea lucrării/lucrărilor, respectiv cererea/cererile de contestații se pot depune la sediul unității de învățământ-centru de examen unde ați susținut probele scrise ale Evaluării Naționale, sesiunea iunie 2026, respectiv se pot transmite electronic pe adresa comunicată de centrele de examen, în conformitate cu următorul calendar, precizat de Procedura MEC nr. 27324/13.05.2026.

Calendar vizualizare lucrare și contestații Evaluare Națională 2026 – ISJ Mureș
ActivitateaPerioadaIntervalul orar
Depunerea/transmiterea solicitării de vizualizare a lucrării/lucrărilor1 iulie 202614.00-18.00
Vizualizarea lucrării/lucrărilor (conform programării Comisiei centrului de examen)1 iulie 202614.00-18.00
2-3 iulie 20269.00-17.00
Depunerea/transmiterea cererii/cererilor de contestație/contestații1 iulie 202614.00-18.00
2-3 iulie 20269.00-17.00

Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E.C. nr. 6058/2025 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025-2026).

Contestațiile transmise electronic nu vor fi luate în considerare în următoarele situații:

  • în absența declarației prevăzute anterior;
  • în lipsa copiei actului de identitate al candidatului;
  • în cazul în care nu sunt transmise pe adresa de e-mail dedicată depunerii contestațiilor, comunicată candidaților în prima zi a probelor scrise”, conform procedurii ministerului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *