Continuarea școlii în siguranță, cu măsuri la nivel de școală, nu generalizat la nivel național – cerută de organizația Romanian Business Leaders, într-un apel către “cei care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat”

3.412 vizualizări
Dragoș Petrescu – Romanian Business Leaders / Foto : Captură YouTube
Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național” se numără printre cererile organizației Romanian Business Leaders (RBL), ce reprezintă antreprenori și manageri de mari companii, într-o apel prin care cer liderilor politici, ai Bisericii și jurnaliștilor să acționeze urgent pentru a stopa criza actuală. “Credem că viața oamenilor are prioritate, credem că educația copiilor în siguranță este obligatorie”, arată organizația în apelul său, intitulat “Azi a mai murit un sat. Timpul nu mai are răbdare”.

Mesajul RBL, ce invocă panică în mediul de afaceri și în societate, se adresează președintelui Klaus Iohannis, premierului desemnat Nicolae Ciucă, președinților partidelor parlamentare, Patriarhului Daniel și jurnaliștilor. De la bun început, organizația atrage atenția că “am avut răbdare ca politicienii să rezolve criza politică și să se concentreze pe crizele României. Dar timpul nu mai are răbdare”. Și spune că se adresează “celor care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat”.

Principalele cereri ale organizației, adresate autorităților:

  • “Obligativitatea certificatului verde în toate activitățile și spațiile închise, mai puțin magazine alimentare și farmacii;
  • Testarea periodică din fonduri proprii a celor nevaccinați; Utilizarea măștii în toate spațiile închise;
  • Înrolarea obligatorie a tuturor medicilor de familie în procesul de vaccinare cu asigurarea concomitentă a condițiilor necesare acestora de funcționare;
  • Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național;
  • Stabilirea și impunerea de sancțiuni pentru cei care diseminează informații false despre vaccin și cei care îndeamnă la nevaccinare pe alte baze decât cele strict medicale. Consiliul Național al Audiovizualului și Colegiul Medicilor din România pot juca un rol decisiv în această privință.

Romanian Business Leaders este o organizație activă de 10 ani și se descrie drept “organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru 1.000+ antreprenori și executivi de top din mediul de business privat”. Este membru fondator al Coaliției pentru Dezvoltarea României, inițiativă privată ce oferă consultare guvernului și altor instituții publice pe teme de impact asupra economiei și mediului de afaceri.

Comunicatul integral:

Azi a mai murit un sat. Timpul nu mai are răbdare

De peste o lună comunitatea oamenilor de afaceri din România este în panică. Am avut răbdare ca politicienii să rezolve criza politică și să se concentreze pe crizele României. Dar timpul nu mai are răbdare. Așa că ne adresăm direct și fără ocolișuri, tuturor celor care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat, pentru că noi credem că puterea și responsabilitatea sunt împărțite între noi toți. 

Domnule Președinte Iohannis, e nevoie să puneți toate eforturile în formarea rapidă a unui Guvern stabil, care să ia măsurile de care România are nevoie. Calvarul din spitale, facturile la energie, inflația, educația lăsată de izbeliște, reforma statului, acestea sunt prioritățile românilor. E nevoie să acționați ca un liant al forțelor politice, ca un facilitator care să pună înapoi, pe agenda politicienilor, agenda României.

Domnule Prim-ministru desemnat Nicolae Ciucă, sperăm să puteți forma urgent un guvern stabil. Pentru că e nevoie să stopați dezinformarea privitoare la vaccinare, iar Guvernul trebuie să impună măsuri curajoase, chiar dacă nepopulare pentru vaccinare. Pentru că e nevoie să refaceți rapid punțile de comunicare cu cei care utilizează vaccinarea pentru câștiguri rapide de imagine.

Domnilor Președinți ai partidelor parlamentare, societatea românească este divizată ca o oglindă fidelă a divizării clasei politice în fața dezastrului. Fiecare dintre dumneavoastră își închipuie că face bine României, fiind inflexibili în criza politică ce nu se mai sfârșește. Aveți puterea de a stopa criza politică, aveți puterea de a stabiliza țara. Aveți datoria de a lua măsuri legislative pentru ieșirea din catastrofa medicală în care ne găsim. Aveți curajul de a lua măsuri nepopulare pentru stoparea pandemiei. Chiar dacă vor fi și oameni supărați, România va avea de câștigat.

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, reprezentați cultul cel mai important din România și aveți puterea de a opri nenorocirea din spitale, pentru că românii se uită și ascultă de Biserică și reprezentanții săi. Faceți personal acest lucru, dați un mesaj clar pentru susținerea vaccinării, opriți informațiile false și abordările radicale despre vaccinare provenite dintr-o parte a clericilor. Țara vă va fi recunoscătoare, chiar dacă vor fi și oameni nemulțumiți.

Doamnelor și domnilor jurnaliști, sunteți cea de-a 4-a putere în stat și vă exercitați această putere în fiecare zi în emisiuni, în dezbateri, în știri și în postări pe Facebook. Opriți dezinformările referitoare la vaccinare, nu le mai diseminați, opriți microfonul „părerologilor” în materie de vaccinare. Lăsați doar specialiștii să vorbească. Astfel,  puterea voastră va fi pusă în slujba binelui acestui popor.

Puterea stă și la noi, mediul de afaceri. Știm și ne asumăm acest lucru. Societatea divizată se resimte și la noi. Dar noi, Romanian Business Leaders, credem că trebuie să ne asumăm, în mod curajos, măsuri ferme de stopare a pandemiei, chiar dacă asta înseamnă că vom pierde bani. Credem că viața oamenilor are prioritate, credem că educația copiilor în siguranță este obligatorie. De aceea noi susținem:

  • Obligativitatea certificatului verde în toate activitățile și spațiile închise, mai puțin magazine alimentare și farmacii;
  • Testarea periodică din fonduri proprii a celor nevaccinați;
  • Utilizarea măștii în toate spațiile închise;
  • Înrolarea obligatorie a tuturor medicilor de familie în procesul de vaccinare cu asigurarea concomitentă a condițiilor necesare acestora de funcționare;
  • Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național;
  • Stabilirea și impunerea de sancțiuni pentru cei care diseminează informații false despre vaccin și cei care îndeamnă la nevaccinare pe alte baze decât cele strict medicale. Consiliul Național al Audiovizualului și Colegiul Medicilor din România pot juca un rol decisiv în această privință.

Noi suntem Romanian Business Leaders și credem că doar împreună putem depăși această criză!”

Mesajul RBL către premierul desemnat Nicolae Ciucă, în format video:

2 comments
  1. Uite ca la mine au fost toti elevii, nu au lipsit, nu prezentau simptome. Lipseau doar cei din alte motive nemedicale. Are dreptate domnul. Scoala sa continue descentralizat. Unde sunt conditii sa continue fizic.

  2. toata lumea isi imagineaza ca la nivel de scoala totul e lux, dar:
    – de exemplu in Cluj sunt scoli slab dotate
    – clase supraaglomerate
    – unii profesori poarta masca la misto
    – elevii lipsesc 2-3 zile, nu sunt testati, clasa nu se inchide
    – scoala nu declara cazurile de covid
    etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Roboțeii didactici NextLab și educația la sat. Ștefan Chimsac, profesor de TIC: Dacă te-ai angaja la roboți industriali, atunci folosirea din școală a acestor roboței te familiarizează de mic cu termenii specifici ai roboticii și îți formează gândirea algoritmică

Robotica le deschide copiilor orizontul spre o tehnologie care e din ce în ce mai căutată pe piață, spune Ștefan Chimsac, profesor de TIC la o școală de sat în…
Vezi articolul