Copiii cu vârsta sub doi ani ar trebui să fie ținuți departe de orice fel de ecran, recomandă Agenția de Sănătate Publică din Suedia. Înainte de somn, copiii să lase telefoanele și tabletele în alte camere

138 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să fie expuşi la ecrane, au îndemnat autorităţile suedeze luni, zi în care au publicat noi recomandări asupra timpului petrecut de copii în faţa ecranelor, transmite AFP, scrie Agerpres.

Copiii cu vârsta sub doi ani ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran, a indicat Agenţia pentru Sănătate Publică într-un comunicat.

Pentru copiii cu vârsta între doi şi cinci ani, timpul petrecut în faţa ecranelor ar trebui limitat la o oră pe zi, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între şase şi 12 ani acest interval nu ar trebui să depăşească două ore.

Adolescenţii de 13-18 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de două până la trei ore pe zi în faţa ecranelor, potrivit aceleiaşi agenţii.

“Pentru prea mult timp, smartphone-urilor şi altor ecrane li s-a permis să pătrundă în fiecare aspect al vieţii copiilor noştri”, a declarat presei Jakob Forssmed, ministrul Sănătăţii Publice.

Oficialul a subliniat că adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 16 ani petrec, în medie, şase ore şi jumătate pe zi în faţa ecranelor, în afara orelor de şcoală, mai notează Agerpres.

Acest interval lasă “puţin timp pentru activităţile de grup, pentru activitate fizică şi pentru un somn adecvat”, a adăugat ministrul, care a deplâns o “criză a somnului” în Suedia, observând că peste jumătate dintre elevii de liceu de 15-16 ani nu dorm suficient.

Agenţia de Sănătate Publică recomandă, de asemenea, excluderea accesului la ecrane înainte de culcare şi păstrarea tabletelor şi smartphone-urilor în afara dormitoarelor copiilor, pe timpul nopţii.

Instituţia citează studii conform cărora timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor poate să afecteze somnul, poate conduce la simptome depresive şi poate afecta respectul faţă de sine şi faţă de propriul corp.

Guvernul suedez a declarat recent că ia în considerare interzicerea smartphone-urilor în şcolile primare.


1 comment
  1. Ar trebui multe dar … S-au gandit cei cu ,,stirea” in ce situatie pun ,,apartinatoarele” care ar trebui sa fie nevoite sa aleaga intre smart si ingrijitul pruncului timp de 2 ani? Sigur ca nu, doar se stie ca aia mici sunt crescuti de ,,filipineze”, ar zice Mirel. Bine ca-i doar o ,,recomandare”, pe principiul iti dau ,,raul necesar”, te fac dependent de el, apoi iti ,,recomand” sa stai departe de el. Care-i faza? nu pricepe nimeni si stau aproape toti, cu mic, cu mare, cu catel, cu purcel in jurul ,,minunii” aducatoare de ,,adictii” fara numar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Consens între ministrul Sănătății și al Educației ca elevii din anii terminali să vină în continuare la școală, fizic, chiar dacă localitatea este în scenariul roșu. Sorin Cîmpeanu: Azi se va emite hotărârea CNSU, mâine – ordinul de ministru comun, cel mai probabil

Ministrul Educației anunță că a ajuns la un consens cu ministrul Sănătății pentru ca elevii din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a, să vină în continuare la școală,…
Vezi articolul

Comisia Națională de Inspecție Școlară nu a fost constituită nici la aproape o lună de la termenul pe care Ministerul Educației și l-a fixat. Ministerul le transmite inspectoratelor școlare că tot ele vor rezolva „eventualele litigii”

Comisia Națională de Inspecție Școlară încă nu este constituită, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. În adresa instituției se arată că „eventualele litigii vor fi rezolvate…
Vezi articolul

Dezbatere online World Vision România - Edupedu.ro

Viitorul este al copiilor. Dar vocea lor contează în deciziile pentru viitor? Raluca Turcan, ministrul Muncii, europarlamentarii Dragoș Pîslaru și Victor Negrescu, alături de Consiliul Consultativ al Copiilor și Consiliul Elevilor discută online marți, 16 noiembrie, de la ora 10:00

Are nevoie școala românească să știe ce gândesc elevii? Ne trebuie vocile copiilor? Care sunt efectele, în societate, ale consultării elevilor și ale exersării abilității de a-și construi o opinie…
Vezi articolul