Copil de 7 ani, lovit în clasă de tatăl unei colege. Poliția a demarat o anchetă, iar Inspectoratul Școlar Maramureș trimite corpul de control la școală

6.117 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un elev de 7 ani din Repedea, județul Maramureș, a fost lovit de tatăl unei colege de clasă în timpul orelor. Familia băiatului lovit și conducerea școlii au informat Poliția care a început o anchetă. De asemenea, contactat de Edupedu.ro, inspectorul școlar general Anca Hendea a declarat că va trimite corpul de control al inspectoratului la școală.

„Noi am cerut o notă de relații de la directorul școlii respective și dânsul ne-a relatat că în cursul zilei de ieri, în timpul primei ore de curs, a intrat intempestiv un tătic care a agresat un copil în clasă, i-a aplicat o corecție fizică și apoi s-a aflat că lucrul acesta se datorează unei altercații între băiețelul respectiv și fetița acelui adult. Tăticul a amenințat copilul, s-a creat o situație tensionată, doamna profesoară l-a anunțat pe director, au anunțat împreună poliția, ne-au trimis nouă astăzi informarea și s-a declanșat procedura de verificare, de cercetare. A fost anunțată familia copilului agresat, familia copilului și directorul s-au adresat poliției. Școala asigură paza la intrare cu personalul pe care îl are și există sistem de supraveghere video”, a spus Hendea pentru Edupedu.ro.

Întrebată cum a intrat tatăl respectiv în școală, Hendea a răspuns că „tocmai asta este una dintre întrebările pe care noi le-am adresat domnului director și la care sperăm să obținem un răspuns în cursul zilei de mâine”.

„Domnul director nu ne-a anunțat pe noi, noi am aflat de incident, ne-am autosesizat în secunda respectivă și am declanșat cercetarea să aflăm ce s-a întâmplat. Da, directorul avea obligația să ne informeze, iar noi, în întâlnirile de lucru cu directorii noștri, reiterăm rugămintea de a ne informa de fiecare dată când apare un eveniment.

Întrebată dacă în cazul acesta ISJ trimite un corp de control la școala respectivă, Hedea a răspuns: „Sigur că da, indiscutabil”.

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Salarizare luna decembrie 2025. Școlile vor putea trimite statele de personal din 17 decembrie, după ce aplicația EduSal a fost actualizată – document / Precizările trimise către școli

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre salarizarea lunii decembrie 2025 și în…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Cercetării, despre efectele negative ale Legii Bolojan: Considerăm că măsurile instituite nu afectează calitatea procesului de învăţământ şi nici nu determină creşterea riscului abandonului universitar

Ministerul Educației și Cercetării susține că măsurile de austeritate intrate în vigoare la sfârșitul lunii iulie 2025 nu au un impact negativ asupra procesului educațional și nu pot determina creșterea…
Vezi articolul

Daniel David: Admiterea la clasa a V-a, acolo unde numărul de elevi e mai mare decât numărul de locuri, este o soluție temporară. În acest moment, până când vom reforma curriculumul și vom crea standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție

Ministrul Educației Daniel David a explicat luni, 2 iunie, de ce păstrează admiterea la clasa a V-a: „Când într-o școală în care ai clasa a V-a sunt mai mulți copii…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciucă, discurs incoerent și fără nicio propunere concretă, în deschiderea negocierilor cu sindicatele din Educație, cu 18 ore înaintea grevei generale din școli: Am responsabilitatea a tot ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor, astfel încât împreună să putem să rezolvăm probleme. Sunt probleme care trebuie rezolvate pe verticala sistemului de educație în ceea ce privește o serie de aspecte care de-a lungul timpului au dus la aceste distorsionări

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților sindicatelor din Educație că nu pot fi lăsați elevii „suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați”. Discursul a…
Vezi articolul