Copilul nu are nevoie, în opinia mea, de atât de multe lucruri pe cât are nevoie de foarte mult timp, spune psihoterapeutul Radu Tănase: Avem foarte mulți părinți care pleacă din casă odată cu copilul, la 7:30-8:00, și ajung înapoi la 18-19

686 de vizualizări
Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Psihoterapeutul Radu Tănase a vorbit la emisiunea Educația la putere de la TVR 2 despre timpul pe care ar trebuie să-l ofere părinții copiilor: „Avem foarte mulți părinți care pleacă din casă odată cu copilul dimineața, la 7:30-8:00, și ajung înapoi la 18-19”. Aceasta a spus că a văzut „copii în comunități de la gropile de gunoi de lângă orașele mari din România mult mai satisfăcuți afectiv.”

Radu Tănase: Dacă ne uităm în urmă cu 50 de ani, lucrurile stăteau un pic diferit. Și mă refer doar la disponibilitate, nu că făceau ceva mai bine sau mai rău decât facem acum. A fost un schimb. Avem o generație de părinți care au trăit cu lipsuri, ca și copii, care n-au avut adidași, care n-au avut televizor, care n-au avut jucării destule, care n-au avut foarte multe lucruri materiale. Și în mod natural, după 90, generațiile de părinți au pus cumva în vârful piramidei nevoia de a rescrie istoria pentru copiii lor: să le dăm cât mai multe lucruri, să nu cumva să retrăiască experiența traumatizantă prin care am trecut eu. Însă au trebuit să dea la schimb ceva și s-au dat pe sine. Și de aceea avem foarte mulți părinți care pleacă din casă odată cu copilul dimineața, la 7:30-8:00, și ajung înapoi la 18-19.

Moderatoare: Se sacrifică.

Radu Tănase: Îi puteți spune un sacrificiu, dar eu îl văd ca un schimb. Au tranzacționat prezența alături de copilul lor pentru resursa de a le oferi ceea ce ei nu au avut ca și copii.

Moderatoare: Au dat-o pe foloase materiale.

Radu Tănase: Ceea ce nu este deloc fericit, pentru că am văzut copii în comunități de la gropile de gunoi de lângă orașele mari din România mult mai satisfăcuți afectiv.

Moderatoare: Mai fericiți dintr-un anumit punct de vedere.

Radu Tănase: Fericiți în sensul că părinții aveau o disponibilitate mai mare, cu toate carențele educaționale, sanitare. Copilul nu are nevoie, în opinia mea, de atât de multe lucruri pe cât are nevoie de foarte mult timp.

Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Radu Tănase, psihoterapeut: Rolul părintelui nu este să fie prieten cu copilul său. Foarte mulți părinți cu care lucrez resimt presiunea în ceea ce privește performanța și randamentul copilului lor ca proba de netăgăduit a succesului sau a eșecului lor
Directoare de grădiniță: Sunt unii părinți care, din dorința aceasta de a le oferi copiilor maximul de fericire, uită să pună limite, să transmită reguli


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Florina Rogalski, despre organizarea examenului de BAC în timpul cursurilor: Cum îşi permit decidenţii din Ministerul Educaţiei să perturbe complet şcoala? Ai compromis săptămâni la rând, după care vrei ritmicitate în predare și vrei ca acești elevi să aibă niște rezultate

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre organizarea examenului de Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor: „Hotărârile se iau…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate joi, 3 iulie, până la ora 12. Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații în zilele de 3, 4 și 5 iulie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la…
Vezi articolul

Șefa ISJ Cluj: 100 de școli din județ vor deschide cu prezența fizică integrală zilnică, 108 școli, prin rotație. Una singură a solicitat exclusiv online. Elevii vor avea un orar fix, indiferent dacă fac ore online – pot urmări lecția și pot interveni

Un număr de 100 de școli din județul Cluj vor deschide anul școlar cu prezența fizică integrală zilnică la cursuri, iar 108 școli, prin rotație, a declarat inspectorul școlar general…
Vezi articolul