Coreea de Sud: Guvernul, dat în judecată de un grup de elevi din cauza unui examen încheiat cu 90 de secunde mai devreme

2.681 de vizualizări
Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com
Un grup de elevi sud-coreeni a dat în judecată guvernul pentru că examenul lor de admitere la facultate s-a încheiat cu 90 de secunde mai devreme decât era programat, informează BBC.com preluată de Agerpres.

Aceştia solicită câte 20 de milioane de woni (15.400 de dolari; 12.000 de euro) fiecare – costul unui an de studiu pentru a susţine din nou examenul. Eroarea a afectat restul probelor studenţilor, susţine avocatul acestora.

Faimosul examen de admitere la facultate din această ţară, College Scholastic Ability Test (CSAT), cunoscut în coreeană sub acronimul ‘Suneung’, este un maraton de opt ore, cu examinări succesive la mai multe materii.

Suneung este unul dintre cele mai grele examene din lume, iar mizele sunt foarte mari, notează Agerpres.

Testarea determină intrarea la o universitate şi locul de muncă, iar în timpul evenimentului anual se iau o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe viitorii studenţi să se concentreze, cum ar fi închiderea spaţiului aerian al ţării şi întârzierea deschiderii bursei, scrie Agerpres.

Rezultatele examenului din acest an au fost publicate pe data de 8 decembrie.

Procesul, intentat marţi de cel puţin 39 de elevi, a pornit de la plângerea elevilor că la un centru de testare din capitala Seul clopoţelul a sunat mai devreme în timpul probei de coreeană – prima materie a examenului.

Unii candidaţi au protestat imediat, însă susţin că supraveghetorii le-au luat totuşi lucrările. Profesorii şi-au recunoscut greşeala înainte de începerea următoarei sesiuni şi le-au dat minutul şi jumătate înapoi în timpul pauzei de prânz, însă aceştia au putut doar să completeze coloanele goale rămase, fără a avea voie să modifice vreun răspuns existent.

Candidaţii au povestit că au fost atât de supăraţi încât nu s-au putut concentra pe restul examenului, relatează agenţia de presă Yonhap. Unii ar fi renunţat chiar şi s-au întors acasă.

Avocatul lor, Kim Woo-suk, a declarat pentru mass-media locale că autorităţile din domeniul educaţiei nu şi-au cerut scuze.

Radiodifuzorul public KBS a citat oficiali care au declarat că supraveghetorul responsabil de centrul de testare unde s-a produs eroarea a citit greşit ora.

Nu este însă prima dată când elevii dau în judecată autorităţile din cauza unui clopoţel care a sunat prea devreme. În aprilie, o instanţă din Seul a acordat 7 milioane de woni (5.250 de dolari; 4.200 de euro) candidaţilor care au susţinut că au fost dezavantajaţi la examenul Suneung din 2021, deoarece clopoţelul a sunat cu aproximativ două minute mai devreme.

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. …nu s-ar finaliza un asemenea proces la adresa Deca-Ciolacu-Klaus …nici in 34 de ani (vezi procesele revolutiei, mineriadelor etc), decat daca s-ar actiona pe la Haga!

  2. Daca ar da profesorii si elevii in judecata Ministerul Educatiei din Romania pentru trasnaile Deca-Ciolacu-Iohannis, tara nu ar mai avea buget, iar noi ne-am imbogati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Un consilier școlar la cel mult 500 de elevi, profesorii itineranți și de sprijin vor fi transferați către CJRAE/CMBRAE – Noul regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională a fost aprobat

Noul regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională – CJRAE/CMBRAE a fost publicat în Monitorul Oficial. Ordinul 5.701/2024 poate fi descărcat mai jos din articol. O noutate…
Vezi articolul

Cazul elevului din Alba care a primit nota 8,75 la limba română la Bac și după contestație a obținut 10: Șeful ISJ Alba: „Este prea mult. Nota 10 poți să o dai numai atunci când nu poți să-i găsești absolut nimic” / În țară, peste 5.500 de lucrări au primit peste un punct după contestații

După publicarea rezultatelor finale de la Bac 2023, Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Cornel Sandu, a fost întrebat într-o conferință de presă cum își explică mărirea unei note a unui…
Vezi articolul

Cazul părinților din Bihor, obligați de instanță să-i reînscrie la școală pe cei patru copii, după ce i-au retras în pandemie pentru a face homeschooling: Copiii încă nu s-au întors la școală, spune șeful ISJ Bihor, Horia Abrudean

Șeful ISJ Bihor, Horia Abrudean spune că părinții celor patru copii care au fost retrași de la școală, încă nu au revenit la cursuri, deși instanța i-a obligat pe părinți…
Vezi articolul

Drept la replică

În urma articolului publicat miercuri, 11 septembrie, de Edupedu.ro, privind avertismentul Ministerului Educației care combate o informație falsă apărută pe grupul Federației Părinților, privind contractul educațional semnat de părinți la…
Vezi articolul