Costul întoarcerii în siguranță la școală pentru cei mai săraci copii ai lumii – 379 de dolari/elev, estimează organizația Salvați Copiii

1.386 de vizualizări
Foto: Salvati Copiii
E nevoie de investiții de 50 de miliarde de dolari pentru a garanta întoarcerea la școală, în siguranță, pentru 136 de milioane de copii care trăiesc în cele mai sărace state ale lumii și pentru a elimina, astfel, temerile că va exista o generație pierdută în aceste școli, apreciază organizația Salvați Copiii într-un comunicat transmis marți.

Aceasta constată că va costa în medie 370 de dolari/copil să se deschidă din nou școlile în siguranță și să se repună educația pe drumul cel bun, cel puțin în 59 dintre cele mai sărace țări din lume.

Aceste noi cifre survin după ce cercetările Salvați Copiii de anul trecut sugerează că aproape 10 milioane de copii nu se pot întoarce niciodată la școală – cu mențiunea că este probabil ca numărul să fie sensibil subestimat. 

Inger Ashing, CEO Save the Children:

  • “Fără educație, nu am putea vorbi de succesul vaccinurilor pentru COVID-19 și de perspectiva unei lumi mai sigure. Copiii care sunt în prezent în afara școlii sunt viitorii noștri medici, oameni de știință, șoferi de camioane sau instalatori. Dacă 2020 a fost anul găsirii vaccinului, 2021 trebuie să fie anul investițiilor în viitorul copiilor”.

Organizația arată că, întrucât multe țări nu își pot permite acest cost, mai ales că guvernele acordă acum prioritate asistenței medicale pentru a face noilor provocări ale pandemiei, donatorii internaționali trebuie să colaboreze cu guvernele naționale pentru a finanța integral un plan de întoarcere în siguranță a tuturor copiilor în școală. Prioritare ar trebui să fie categoriile cele mai sărace și cele mai marginalizate, cum ar fi fetele, refugiații și copiii strămutați, precum și copiii cu dizabilități, a spus organizația.

Potrivit Salvați Copiii:

  • Refugiații abandonează școala la o rată mult mai mare decât ceilalți copii, din cauza dificultăților economice și pentru că refugiații sunt lăsați în afara planurilor educaționale naționale. Chiar înainte de pandemie, UNHCR estima că în țările în care aveau date suficient de riguroase, aproape jumătate dintre elevii refugiați de vârstă școlară erau în afara școlilor.
  • Pe lângă pierderea dreptului la educație, copiii care se află în afara școlii sunt, de asemenea, vulnerabili la a fi victime ale unor practici precum munca forțată, căsătoria infantilă și alte forme de abuz. 
  • Ca urmare a impactului economic al crizei COVID-19, Salvați Copiii a avertizat cu privire la o creștere dramatică a căsătoriei cu minori și a sarcinii la adolescente, estimând o creștere cu 2,5 milioane de fete aflate în zona de risc de căsătorie forțată pe parcursul următorilor cinci ani, precum și o creștere a sarcinilor minorelor cu până la un milion în 2020.
Măsurile urgente solicitate de organizație guvernelor și donatorilor: 

1) Sprijin financiar pentru cele mai sărace familii, astfel încât acestea să își poată trimite copiii la școală și să-i mențină sănătoși; 

2) Cursuri de recuperare educațională pentru elevii care reintră în sistemul de educație; 

3) Asigurarea facilităților legate de alimentarea cu apă, de salubrizare și de igienă din școli, pentru a le face COVID-19 sigure pentru elevi, profesori și familiile acestora; 

4) Campanii naționale de comunicare pentru întoarcerea la școală, pentru a informa comunitățile că este sigură trimiterea copiilor; 

5) Pregătirea eficientă a cadrelor didactice pentru a menține regulile de siguranță în timpul pandemiei COVID-19.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, după protestul la care elevii au cerut demisia ministrei și transport gratuit la școală: Secretarul de stat Florian Lixandru ne-a spus că asociația noastră vine numai să se plângă și că ar trebui să ne concentrăm pe altceva, să lăsăm transportul / Am spus că vrem să vorbim cu dna. Ligia Deca și ni s-a spus că avem pretenții cam mari

Protestul celor trei asociații ale elevilor, de la Ministerul Educației, față de nerespectarea dreptului la gratuitate la transportul către și dinspre școală, s-a încheiat la ora 12:00, conform autorizației pe…
Vezi articolul