Weekendul acesta s-a încheiat o lună de la începutul anului universitar și aș vrea să punctez câteva lucruri importante despre viitorul studenților și universităților din România.
Încep prin a spune că Ministrul Educației Sorin Costreie a comunicat, în prima sa postare publică de după depunerea jurământului la Cotroceni, că va avea două priorități de mandat: prima – descentralizarea / debirocratizarea școlilor, iar a doua – siguranța în școli.
Încă nu pot să spun că îmi este clar cum va funcționa tandemul celor doi miniștri, unul plin și altul delegat pe învățământ preuniversitar, dar ambele priorități ale domnului ministru Costreie par să se concentreze pe învățământul preuniversitar. Dacă va fi așa, înseamnă doar că îi va trimite, colegial, domnului ministru delegat Ionescu o schiță de priorități, iar domnul Ionescu va trebui să „livreze” – dacă vrea. Până acum domnul Ionescu nu ne-a „livrat” decât niște ordine de ministru cu schimbări de inspectori școlari generali continuând pesedizarea învățământului, exact așa cum am atras atenția încă de la audieri că se va întâmpla.
Bun, dar dacă domnul Ministru Costreie se concentrează pe preuniversitar, ce facem cu studenții? Că pe organigramă am ajuns sa avem în Ministerul Educației 6 secretari de stat, evident cu scopul de a avea un învățământ mai bun, dar din ăla făcut cu bani puțini (a se vedea și proiectul de rectificare bugetară a celor de la Finanțe).
Revenind la studenți. Personal, în calitate de președinte al comisiei de învățământ din Senat, m-am întâlnit de mai multe ori, încă de la începutul anului, cu reprezentanții studenților, iar problemele lor se observă simplu și clar: calitatea învățământului superior și a consilierii universitare și costul vieții de student – iar aici intră problemele burselor, ale decontării transportului, numărul de locuri din cămine, cantinele studențești și multe alte probleme financiare, toate legate de frica faptului că abandonul universitar va crește. La toate acestea se adaugă, pe bună dreptate, și problema hărțuirilor și agresiunilor din universități, subiect important readus în atenție de scandalul legat de lectorul Alexandru Toader din Iași.
Pentru că am luat problema costului vieții de student în serios, pe parcursul anului curent am realizat un exercițiu care s-a dovedit a fi mai complicat decât mi-am imaginat. Am solicitat, în baza legii accesului la informații publice, tuturor universităților din România, atât publice, cât și private, valoarea taxelor universitare pentru anii universitari 2024-2025, 2025-2026 și hotărârile universităților legate de taxele anului 2026-2027 (momentul în care ceream și centralizam aceste informații era înainte de jumătatea anului curent). Unele universități au răspuns prompt, altele după câteva somații în scris, iar altele, puține, nu au răspuns. Mi-am propus să pun toate aceste date la îndemâna celor care doresc să facă analize suplimentare, segmentate geografic sau pe specializări, pentru că doar așa, prin acces la date multiple, deciziile pot fi mai bune. Voi reveni cu datele publice după ce voi asigura și anonimizarea datelor personale (semnături sau altele asemenea).
Din analiza datelor primite, am extras câteva concluzii importante, în opinia mea, de la care cred că merită să începem o discuție de profunzime:
Cu foarte puține excepții, taxele universitare s-au mărit în ultimii 2 ani – fie că vorbim despre studii de licență, de programe de master sau studii doctorale. Așadar, pentru studenții intrați la taxă sau pentru cei care deja au beneficiat de învățământul gratuit, dar astăzi studiază la o a doua facultate, pe lângă alte costuri crescute ale vieții de student, chiar și componenta referitoare la taxe a crescut semnificativ. Nu introduc aici discuții despre costul locativ sau cel al meselor și transportului.
Unele universități au făcut corecția taxelor mai bruscă la trecerea dintre anul 2024-2025 către 2025-2026 – având chiar și cazuri de majorări de peste 45%, dar apoi au păstrat în următorul an aceleași valori. Altele au modificat valoarea acestora prin decizii ale Senatului universitar pe parcursul acestui an calendaristic, având și aici o altă universitate cu corecție de aproape 50%.
Studiile doctorale au ajuns să se scumpească și cu peste 70%, oferta de astăzi fiind foarte variată – de la doctorate al cărui cost anual începe de la 15,000 RON (în medicină) până la doctorate mai accesibile financiar, de 4,000 RON. După gusturi, specializări sau regiune geografică.
Mai spun ceva, în discuții private o parte dintre rectori mi-au mărturisit că atunci când au întrevederi cu cei de la Curtea de Conturi sunt întrebați de ce „studenții la taxă” au taxe mai mici de plătit decât finanțarea primită de la stat pentru studenții la buget, acuzând cumva universitățile de finanțare încrucișată. Adică cu banii publici sunt finanțați și studenții ale căror taxe nu acoperă costul unitar. Așadar presiunea pe creșterea taxelor universitare va continua, iar costul vieții de student va continua să crească punând presiune la rândul lui pe abandonul universitar sau pe lipsa de atractivitate a studiilor superioare după liceu.
Voi intra în detalii geografice sau pe specializare într-o analiză viitoare, dar astăzi trebuie doar să spunem răspicat următoarele: până vom reuși să avem politici publice de substanță în universitar (unele care să ia în serios, de exemplu, Raportul QX publicat în mai anul trecut) și să găsim soluții pe creșterea calității studiilor, vom avea o problemă constantă de acces la studii universitare. Și, dacă nu vom găsi soluții, vom rămâne doar ultima țară din Uniunea Europeană la indicatorul adulți care au absolvit studii superioare.
Problema calității și atractivității studiilor universitare nu se rezumă doar la un set de taxe, la niște date statistice cu privire la cost sau la clasamente internaționale. Avem nevoie să facem un pas clar și bine articulat către soluții care să sprijine studenții pentru a putea suporta acest preț, pentru a-și întemeia o carieră și un drum în viață, și în care universitatea să fie un partener, nu doar un furnizor de servicii care taie chitanță. Doar astfel putem avea un stat sănătos și speranța pentru a crește cetățeni capabili și pregătiți pentru a construi o României prosperă. Voi reveni și pe acest palier cu un set de soluții într-o dezbatere publică viitoare.
_______________
Despre autor: Ștefan Pălărie este senator USR, actual președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superioară a Parlamentului
Nota redacției: Ideile și opiniile exprimate în acest articol nu sunt neapărat și cele ale redacției.
