Critici fără precedent la adresa lui Sorin Cîmpeanu: Își bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru, spune președintele Asociației Comunelor, care s-a plâns premierului de „aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil de comunicare”

5.799 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Este pentru prima dată când un ministru al Educației uită că există autorități locale, ca parte a procesului de educație la nivel local”, a declarat Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, într-o intervenție la Digi24. O oră mai târziu, în momentul în care jurnaliștii i-au solicitat un punct de vedere, Sorin Cîmpeanu a evitat să dea un răspuns direct.

Cu referire la ministrul Cîmpeanu, președintele Asociației Comunelor a spus că „sunt supărat că își bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru”.

Emil Drăghici a punctat că „nu poți să ai proces de învățământ sănătos fără cooperare, colaborare, ceea ce, poate nu știți, vă spun acum, sunt numiți directori în școli, iar primarii habar nu au, nu primesc nici măcar o hârtie: „el este director”. Se poate așa ceva?”.

A fost dat publicității un document al Asociației Comunelor din România, document ce nu se regăsește pe site-ul acesteia și care a fost discutat astăzi la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă.

Foto: Captură Digi24

„Avem obligația morală să ne exprimăm întreaga gratitudine față de modul de colaborare, în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor pe relația cu autoritățile administrației publice locale, cu patru ministere, neputând să trecem cu vederea de aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil în comunicare, deși misiunea sa este să administreze ceea ce tuturor ne trebuie și … ține de cei 6/7 ani de-acasă”, potrivit documentului transmis Digi24.

Redăm declarațiile președintelui Asociației Comunelor:

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor: Avem și un ministru care, dați-mi voie să vă spun, s-a îndepărtat complet de ceea ce înseamnă educație primară. (…)

Moderatoare: În documentul pe care l-ați trimis premierului vorbiți, și cităm acum, despre „aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil comunicare, deși misiunea sa este sa administreze ceea ce tuturor ne trebuie și ține de cei 6-7 ani de-acasă”. La cine vă referiți exact?

Emil Drăghici: Când vorbești de 6-7 ani de-acasă nu te poți gândi decât la educația primară. Și eu am spus mai înainte același lucru. Aici v-aș ruga să aveți în vedere că este pentru prima dată când un ministru al Educației uită că există autorități locale, ca parte a procesului de educație la nivel local.

Moderatoare: Deci pe domnul ministru Sorin Cîmpeanu sunteți supărați.

Emil Drăghici: Nu sunt supărat, sunt supărat că își bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru.

Moderatoare: Concret, ce nu a făcut pentru comunele din România?

Emil Drăghici: În primul rând, verificați punct cu punct toate mesajele date. Nu există niciodată nevoia de cooperare prevăzută cu autoritățile locale, ori, știm foarte bine, școlile, grădinițele sunt ale comunelor. Ori nu poți să ai proces de învățământ sănătos fără cooperare, o colaborare, ceea ce, poate nu știți, vă spun acum, sunt numiți directori în școli, iar primarii habar nu au, nu primesc nici măcar o hârtie: „el este director”. Se poate așa ceva? Sunt primari PNL, vă spun deschid și pot face dovada oricând, supărați. Dar îmi spunea de dimineață unul: „la ce mergem noi la guvern?” (…)”

La o oră distanță, o replică a ministrul Educației a venit ca urma a solicitării jurnaliștilor de la Digi24. I-a fost pus un fragment din intervenția lui Emil Drăghici și a fost întrebat cum răspunde acuzelor. În schimb, Cîmpeanu a vorbit despre bursele elevilor, costul standard per elev și despre proiectul legii Educației.

Acesta a evitat să dea un răspuns clar la acuzația că îți bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru.

Moderatoare: Puțin mai devreme, l-am avut într-o legătură directă pe președintele Asociației Comunelor, Emil Drăghici, care și-a exprimat nemulțumirea, supărarea tot pe dumneavoastră. Și primarii sunt supărați pe dumneavoastră. Cum răspundeți? De ce sunt toți acești oameni supărați pe dumneavoastră?

Sorin Cîmpeanu: Este vorba de o consolidare a colaborării între școală și autorități locale, este vorba de sprijin pentru ca autoritățile locale să aibă buget, sume defalcate pentru asigurarea burselor, este vorba de o lege care are un articol prin care se crește de patru ori costul standard per elev pentru cheltuieli materiale, pentru ca aceste școli să beneficieze de finanțare, asta în parteneriat cu primăriile, pentru că bugetul pentru burse este prevăzut a crește de 10 ori față de 2020, când aveam un buget de burse de 270 milioane de lei plătit pentru prima oară din bugetul de stat, iar proiectul acestei legi în dezbatere propune să fie de 2,7 miliarde de lei bugetul de burse, deci de 10 ori mai mare, pentru că sunt extrem de multe măsuri care se constituie într-un sprijin real, mecanism eficient pentru ca mai ales în mediul rural, dar nu numai, elevii să aibă acces la o educație de calitate. (…) Principiile din proiectul celor două legi trebuie însoțite de instituții și mecanisme, dar și de financiar. Aceste resursele financiare sunt alocate pe două căi majore: bugetul Ministerului Educației și bugetele autorităților locale. În momentul de față, avem 30 miliarde de lei – bugetul Ministerului Educației (…). Autoritățile locale sunt și vor avea o legătură consolidată prin intermediul acestor proiecte.

Moderatoare: Sunteți acuzat de aroganță, domnule ministru. Și citeam asta inclusiv în textul acestei petiții și din discuția de mai devreme cu domnul Drăghici. Sunteți un ministru arogant cu cei cu care colaborați?

Sorin Cîmpeanu: Din punctul meu de vedere, sunt un ministru care explică cu perseverență orice lucru este de interes în domeniul educației și cu argumente”.


7 comments
  1. Cuvintele descriu cu totul altă realitate decât o fac fotografiile publicate pe contul ministrului. In toate fotografiile publicate, de la întâlnirea cu reprezentanții asociației comunelor, doar el vorbește, doar el gesticulează larg, toți îl privesc, toți tac, toți ascultă. Pare un fel de guru al întâlnirii. Pare că zootehnistul îi învață tainele căii, adevărului și vieții. Ceilalți, doar decoruri, forme ale peșterii care prizează lumină direct din gura zeului.

  2. “ministerul numește un director de școală fara că primarul sa fie anunțat” chiar nu mi se pare o nenorocire. Nu e atribuția primarului să numească directori de școală sau gradinita

  3. ministrul e ocupat cu distrugerea invatamantului, si asa nu mai trebuie nimanui, la ce ne trebuie scoala, tara te vrea tampit sa votezi imbecilii aia de politicieni, de ce ar vrea careva sa stii ceva.

  4. Acest ministru ne va distruge învățământul românesc irecuperabil, a bulversat toți partenerii educaționali: elevi, părinți, profesori!

  5. ”Comunarzii” ar face bine să se ocupe de școli (cladire,încălzire,dotare,etc),să-și mai limiteze salariile,sporurile și alte ”bonusuri” și să folosească bugetul strict pentru comunitatea lor.Democrația nu înseamnă lătratul ”boborului” ci discursul cetățeanului(cetățean=locuitorul cetății,informat,educat și participant activ la viața ”cetății”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Proiectul prin care elevii ar fi fost testați în școală dacă au consumat droguri a fost respins în comisiile din Senat: “Nu a fost scris cel mai bine, dar se va găsi o formulă de a putea face teste neinvazive în şcoală”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc

Comisiile juridică şi pentru învăţământ din Senat au dat, marţi, raport comun de respingere pentru proiectul iniţiat de deputaţi de la PSD privind combaterea consumului de droguri în şcoli. Senatorul…
Vezi articolul