Elevii participanți la olimpiadele școlare din 2026 își vor putea vizualiza lucrările evaluate înainte de depunerea contestațiilor, potrivit unei proceduri operaționale publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, care se aplică atât la etapa județeană, cât și la etapa națională a olimpiadelor. Documentul conține modul de organizare a consultării lucrărilor, responsabilitățile comisiilor și regulile pe care trebuie să le respecte elevii.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a publicat o procedură operațională care reglementează organizarea și desfășurarea activității de vizualizare a lucrărilor scrise realizate de elevii participanți la olimpiadele școlare.
Elevii își pot consulta lucrările după afișarea rezultatelor inițiale
Vizualizarea lucrărilor are ca scop creșterea transparenței procesului de evaluare, garantarea dreptului elevilor de a se informa asupra modului în care a fost evaluată lucrarea și prevenirea suspiciunilor privind corectitudinea evaluării, se precizează în document.
Procedura se aplică atât la etapa județeană, cât și la etapa națională a olimpiadelor, în centrele de concurs sau de evaluare desemnate.
Vizualizarea lucrărilor se face după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.
Elevii își pot vedea lucrarea doar pe bază de cerere scrisă
Elevii pot consulta lucrarea numai pe baza unei cereri scrise. În cazul elevilor minori, aceștia pot fi însoțiți de părinți sau reprezentanți legali.
Regulile stabilite în procedură prevăd că:
- fiecare elev vizualizează exclusiv propria lucrare;
- lucrările nu pot părăsi sala de vizualizare;
- programarea elevilor se face pe intervale orare pentru a evita aglomerarea.
Model Cerere vizualizare lucrare olimpiade școlare 2026

Interdicția de a fotografia sau copia lucrarea
În timpul vizualizării, elevul consultă lucrarea în prezența unui membru al subcomisiei de vizualizare.
Procedura stabilește mai multe interdicții clare:
- fotografierea sau filmarea lucrării;
- copierea integrală a conținutului lucrării;
- modificarea lucrării sau a punctajului;
- intervenția asupra documentelor de evaluare.
Profesorii supraveghetori nu pot interpreta baremul și nu pot oferi explicații privind punctajul acordat.
Vizualizarea nu echivalează cu depunerea contestației
Vizualizarea lucrării nu înseamnă depunerea unei contestații și nu condiționează dreptul elevului de a contesta rezultatul.
După consultarea lucrării, elevii pot depune contestații conform calendarului oficial al olimpiadei.
Pentru fiecare elev care vizualizează lucrarea se completează un registru special care include numele elevului, unitatea de proveniență, ora vizualizării și semnătura elevului sau a părintelui.
Reguli privind protecția datelor și arhivarea documentelor
Procedura prevede și reguli privind protecția datelor personale, inclusiv păstrarea confidențialității lucrărilor, nedivulgarea identității evaluatorilor și accesul individual la lucrări.
Cererile de vizualizare, registrul de vizualizare și tabelele nominale vor fi arhivate conform legislației în vigoare.
Procedura a fost elaborată în baza Ordinului ministrului educației nr. 6.727/2025 privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare și a regulamentului european privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR).
Regulamentul olimpiadelor și competițiilor școlare a fost modificat de Ministerul Educației după 13 ani
Documentul conține mai multe modificări printre care și pragul de calificare la etapele naționale ale olimpiadelor: minimum 60 de puncte, modificare ce a stârnit reacții în spațiul public.
Centrele de concurs și inspectoratele școlare sunt obligate să publice subiectele și baremele după fiecare probă, conform noului regulament, o cerință pe care Edupedu.ro a formulat-o constant în ultimii trei ani, solicitând Ministerului Educației să asigure transparența în desfășurarea olimpiadelor.
În plus, înainte de depunerea contestației, elevul poate solicita să-și vadă propria lucrare, în prezența unui membru al comisiei etapei respective a concursului școlar/ al Comisiei centrale a concursului național. – Art 88. alin 5