Cum putem liniști copiii în fața războiului – sfaturi de la Centrul de Asistență Educațională Iași. „Principalul reper al copilului este părintele. Un părinte calm, echilibrat creează un sentiment de siguranță” pentru copil

159 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
În fața situației de război, copiii rămân cu cele mai multe traume, într-o experiență care marchează individul pe viață. În acest sens, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași a publicat pe pagina de Facebook mai multe sfaturi pentru părinți: cum să le vorbească celor mici despre război și cum să îi asigure că sunt ascultați, din punct de vedere emoțional?

Părinții trebuie sa fie conștienți că reprezintă „principalul reper al copilului, pilonul de referință” și, un părinte echilibrat, conectat cu fiul / fiica lui, creează un sentiment de siguranță, transmit cei de la CJRAE Iași.

De asemenea, adulții ar trebui să încurajeze un dialog sincer despre emoții, să le explice copiilor despre ce este un refugiat și cum îl poate ajuta, să îi asigure pe cei mici ca România este o țară sigură, ferită de pericol, întărind sentimentul de securitate.

Textul integral, postat mai jos:

„Toți oamenii au nevoie de securitate emoțională, aceasta fiind o parte componentă a securității umane generale. În cazul copiilor, satisfacerea acestei nevoi este cu atât mai importantă, cu cât, pentru a experimenta o stare de siguranță emoțională, au nevoie de adulți.

Ca părinte, nu este simplu să faci acest lucru când poate cel mai pregnant sentiment al ultimelor zile este nesiguranța. Așadar, cum am putea să ne securizăm emoțional copiii în contextul războiului?

  • Ne amintim că principalul reper al copilului, pilonul de referință este părintele. Un părinte calm, echilibrat, conectat cu cel mic creează un sentiment de siguranță.
  • Verificăm ceea ce știe copilul despre informațiile vehiculate în ultima perioadă în legătură cu conflictul armat. Putem folosi aceste date ca ancore pentru a construi un dialog echilibrat, întemeiat pe empatie, sinceritate, autenticitate.
  • Le normalizăm și le oglindim emoțiile (Te văd îngrijorat / Observ că îți este teamă), fără a le induce noi emoții neplăcute (Cred că este înfricoșător, cumplit etc).
  • Discutăm despre ce putem face pentru a-i ajuta pe refugiați (pentru cei foarte mici este recomandat să întrebăm înainte: Ce înseamnă un refugiat? De ce au plecat? De ce crezi că au venit în țara noastră? Întărim sentimentul de securitate, spunându-le că România e o țară sigură).
  • Ne amintim că este firesc să se joace de-a războiul, așa cum mulți copii o fac. Ei controlează astfel spațiul de joacă și se simt în siguranță, jocul având valențe terapeutice”, scriu cei de la CJRAE Iași.
Foto: CJRAE Iași – Facebook.com
Vezi și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Activități deosebite pentru „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” propuse profesorilor și învățătorilor: elevii învață prin descoperire și interacțiune la Reptiland (P)

În cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, elevii pot învăța și explora lumea fascinantă a animalelor exotice la Reptiland București. Această destinație captivantă transformă lecțiile obișnuite într-o aventură educativă…
Vezi articolul

EduCare: Tu ajuți, noi te ajutăm. Fundația Bosch România și Edupedu.ro invită organizațiile implicate în proiecte educaționale de sprijin pentru refugiații ucraineni să-și facă cunoscute programele

Organizezi sau sprijini proiecte educaționale, ori care au componentă educațională, pentru refugiații ucraineni? E timpul să le faci cunoscute și să arăți și celorlalți din comunitate că îți pasă. EduCare,…
Vezi articolul

Avocatul Poporului îi cere Ministerului Educației să asigure urgent, în școli specializate, pregătirea cursanților pentru obținerea permisului de conducere auto

Avocatul Poporului îi cere Ministerului Educației să introduce ore de Educație rutieră la grădiniță și școală, dar și să „asigure, în unitățile de învățământ specializate, pregătirea cursanților în vederea obținerii…
Vezi articolul