Școlile primare din Luxemburg vor trece, din anul școlar viitor, la o nouă programă, care introduce teme precum inteligența artificială, educația financiară și dezvoltarea durabilă, în contextul unei reforme anunțate de ministrul Educației pentru adaptarea curriculumului la schimbările societale din ultimii ani, scrie RTL Today.
Ministrul Educației, Claude Meisch, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, noul curriculum pentru învățământul primar, prima actualizare majoră după reforma din 2011. Oficialul a explicat că schimbările sociale și educaționale din ultimii 15 ani au făcut necesară adaptarea obiectivelor de învățare și a competențelor urmărite în școli.
Principala noutate este introducerea a șapte teme transversale care vor fi integrate în mai multe discipline și activități școlare, precum dezvoltarea durabilă, educația media și inteligența artificială, dar și economie, finanțe și luarea deciziilor de viață, potrivit sursei citate.
- Ministrul Claude Meisch a declarat că aceste subiecte sunt esențiale nu doar pentru dezvoltarea copiilor, ci și pentru societate, subliniind că „nu putem lăsa la întâmplare dacă cineva ajunge să învețe asta la școală sau nu”, mai notează today.rtl.lu.
Noua programă va fi disponibilă pe platforma digitală Plandetudes.lu, accesibilă publicului și profesorilor din septembrie 2026, iar introducerea curriculumului va începe din anul școlar viitor pentru ciclurile 1 și 2, urmând ca ciclurile 3 și 4 să fie implementate în anul următor. În lunile viitoare vor fi organizate 16 sesiuni de informare la nivel național.
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
