Cursuri de prim-ajutor pentru elevii de gimnaziu și liceu / „Sanitarii pricepuți”, proiect Crucea Roșie Română –  etapa finală a concursului are loc în perioada 15-18 iulie, în județul Brașov

341 de vizualizări
Cursuri de prim-ajutor / Foto: Crucea Roșie
Elevii de gimnaziu și de liceu calificați în etapa finală a concursului de Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor „Sanitarii Pricepuți” vor susține probele în perioada 15-18 iulie 2025, la complexul turistic Cheile Grădiștei din Fundata, județul Brașov, anunță Crucea Roșie Română.

Potrivit organizației, în perioada 15-18 iulie:

  • 45 de echipaje formate din 5 elevi de gimnaziu se vor întrece în cadrul a 3 probe de prim-ajutor (o probă teoretică și două practice).
  • Cele 45 de echipaje au fost selectate din cele 911 înscrise la nivel național. Departajarea s-a făcut la nivel județean, în baza unor criterii și grile de punctare standardizate de Crucea Roșie Română.
  • La finalul celor 4 zile de testare, 3 echipaje vor urca pe podium și vor fi declarate cele mai bune echipe de prim-ajutor din ciclul gimnazial.

Pentru a ajunge aici, elevii din clasele V-VIII au parcurs o materie de concurs și s-au pregătit mai bine de două luni, sub îndrumarea unor profesori coordonatori.

În 2025, concursul „Sanitarii Pricepuți” s-a desfășurat în perioada martie – iulie și a inclus următoarele etape, potrivit site-ului oficial:

  1. Înscrierea la programele de instruire pentru elevi și cadre didactice, la filialele de Cruce Roșie din județul de unde provin – ianuarie 2025
  2. Formarea elevilor și profesorilor sub îndrumarea filialelor județene de Cruce Roșie din România – februarie – iulie 2025
  3. Constituirea echipajelor și înscrierea la concurs pe platforma – 1 mai – 30 mai 2025
  4. Desfășurarea concursului:
    • Faza județeană – 15 mai – 30 iunie 2025
    • Faza națională, pentru ciclul gimnazial – 15-18 iulie 2025, Cheile Gărdiștei, Brașov

Demarat în anul 1962, „Sanitarii Pricepuți” este singurul program de educație pentru sănătate și prim-ajutor pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal din România, se mai arată în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Paradoxul cadourilor pentru educatoare și profesori la privat, explicat de un psiholog și un antropolog. De unde vine febra cadourilor dezbătute pe Whatsapp?

Câți bani punem pentru doamna și ce luăm? “Atențiile” pentru profesori și educatoare monopolizează zilele acestea discuțiile dintre părinți, pe grupurile de Whatsapp. Iar febra strânsului de bani pentru profesori…
Vezi articolul

Trebuie să fim realiști cu propria istorie intelectuală. Femeile au scris foarte puțin în secolul al XIX-lea, spune Alexandru Nicolae, membru al grupului care a scris programa și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, despre lipsa scriitoarelor române din recomandări

Alexandru Nicolae de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a explicat de ce nu figurează și scriitoare pe lista recomandărilor pentru profesori: „Trebuie să…
Vezi articolul