Curțile școlilor se deschid pentru copii și în afara orelor de curs, pentru activități sportive în siguranță – proiect în Sectorul 2 din București

2.203 vizualizări
Foto: © Matimix | Dreamstime.com
Primăria Sectorului 2 București a pus în dezbatere publică un proiect de regulament pentru accesul copiilor și tinerilor în curțile școlilor, în afara orelor de curs, a anunțat, marți dimineață, viceprimarul Sectorului 2, Alexandra Chirilă. Aceasta explică motivația măsurii: “părinții au nevoie de locuri unde copii să poată bate o minge fără să aibă grija traficului, iar tinerii de terenuri unde să poată juca un handbal, tenis, fotbal, baschet. Cum făceam noi când eram mici”.

Propunerea de regulament, acum în consultare publică, prevede între altele:

  • Pe terenurile de sport se vor desfășura doar activități cu caracter sportiv.
  • E permis accesul gratuit al tuturor copiilor/elevilor din Sectorul 2, care studiază la o unitate de învățământ de stat de pe raza Sectorului 2, cu condiția să se încadreze în grupa de vârstă din care unitatea de învățământ face parte (învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal).
  • Programul de acces se stabilește pe baza programului de prezență al paznicilor.
  • Accesul în afara orelor se face la o oră după încheierea orelor de curs/examenelor, iar sâmbăta și duminica – începând cu orele 8.00.
  • Copiii sub 10 ani trebuie însoțiți de aparținători, care nu au voie să “intervină în desfășurarea activităților sportive”.
  • Nu se fac activități sportive pentru care nu există amenajări specifice.
  • Trebuie respectată ordinea și liniștea publică, să fie păstrată curățenia, să nu se fumeze etc.
  • Distrugerea dotărilor atrage consecințe prevăzute de reglementările în vigoare.

Proiectul poate fi consultat aici. Primăria precizează că așteaptă propuneri, sugestii sau contestații până la data de 14 aprilie.

Viceprimarul Alexandra Chirilă a precizat pe Facebook:

  • “Cred că mai ales acum, când suntem după un an de pandemie și restricții, deschiderea curților școlilor este o măsură care va ajuta la îmbunătățirea calității vieții în sector și-l va face un sector mai prietenos cu copiii.”

Photo 79867821 © MatimixDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monica Anisie: Serbările de premiere se pot organiza în aer liber, în curtea școlii, cu respectarea distanțării fizice / Recomandarea mea pentru colegii profesori este să realizeze astfel de activități de premiere după examene

Serbările de sfârșit de an, activitățile de premiere a elevilor „se pot organiza în aer liber, în conformitate cu prevederile legii stării de alertă”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației,…
Vezi articolul

O lună de zile până începe școala. Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile pe 9 septembrie. Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor, câte o notă la purtare la finalul fiecărui modul, printre noutăți / Calendarul complet al anului școlar 2024-2025

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar 2024-2025 pe 9 septembrie, potrivit structurii oficiale. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.694 din 1 februarie 2024. Vezi mai jos,…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, întrebată ce a învăţat la Academia SRI: „Rigoare şi disciplină” / „Soţul meu are două arme care sunt peste 5.000 euro. E vânător la a patra generaţie”

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, miercuri, la Antena 3, că este naşa de cununie a lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (academia…
Vezi articolul

CNCD a amendat Ministerul Educației cu 10.000 de lei anul trecut, pentru discriminarea elevilor navetiști. Ministerul a dat în judecată Consiliul pentru Combaterea Discriminării și ne judecăm – anunță Csaba Asztalos

Lipsa gratuității transportului școlar în 19 județe este o încălcare a dreptului la educație, a declarat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Csaba Asztalos a afirmat la Digi24.ro că anual…
Vezi articolul