Dăncilă îl contrazice pe Teodorovici în problema obligării tinerilor să rămână în țară, după facultate: Nu putem forța pe cineva să rămână în România

2.361 de vizualizări
Nu este posibil ca tinerii să fie forțați să rămână în țară, ”nici din punct de vedere al legislației europene” și ”nici nu ar fi corect”, a declarat premierul României, Viorica Dăncilă, președinte al PSD și candidat nominalizat de partid pentru alegerile prezidențiale din 2019, într-un interviu pentru Digi24. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat recent, reluând o idee mai veche vehiculată tot de el, că studenții ar trebui să lucreze un număr de ani în țară, dacă statul i-a susținut în facultate. Dăncilă a declarat că are o întâlnire cu studenții joi, pentru a afla de la ei ce schimbări poate face Guvernul astfel încât să îi determine să lucreze aici după facultate.

Întrebată dacă i se pare o idee bună să fie opriți în țară absolvenții facultăților noastre, un număr de ani, să muncească aici, în schimbul investiției pe care statul român o face în educarea lor, Viorica Dăncilă a declarat:

  • Știți foarte bine că acest lucru nu se poate face. Mi-aș dori să rămân în țară și în acest sens să rămână în țară pentru că găsesc aici condițiile bune, găsesc aici salarii mai bune și cred că acest guvern am făcut multe demersuri în acest sens.
  • Să nu uităm că am crescut salariile medicilor până la 4000 de euro, tocmai pentru ca medicii să rămână în țară. Am dotat cu aparatură performantă aproape toate spitalele județene. Am investit în spitale, în aparatură. Am crescut salariile personalului medical. Eu cred că pentru tineri trebuie să crem condiții ca să vină în țară.
  • Bineînțeles că nici din punct de vedere al legislației europene nu putem forța pe cineva să rămână în România și nici nu ar fi corect. Fiecare trebuie să-și creioneze propriul destin. Dar eu mi-aș dori să rămână cat mai mulți tineri în România și să pot face cât mai multe lucruri pentru ca ei să rămân aici.
  • Chiar mâine am o întâlnire cu studenții, pentru că este important să schimbăm modul de abordare, să vedem ce își doresc ei. Care sunt condițiile pentru ca ei să rămână în România, cum gândesc ei și pe urmă noi să venim cu măsuri în întâmpinarea dorințelor lor. Că poate bunele noastre intenții au existat, dar poate de multe ori măsurile noastre nu au fost tocmai cele pe care și le doreau tineri. Și de aceea aș vrea să schimbăm acest mod de abordare să ne întâlnim cu ei să vorbim și pe urmă să luăm măsurile.”

Studenții din Iași i-au cer demisia ministrului Eugen Teodorovici, după ce acesta a vorbit despre obligarea studenților români să se angajeze în țară după terminarea studiilor. Liga Studențească numește această propunere o „legare de glie”, potrivit digi24.ro.

Liga Studenților (LS) Iași îi cere demisia ministrului Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, și se opune propunerii intervenționiste a acestuia de <a lega de glie> studenții, în sensul obligării acestora la a se angaja și a lucra în România câțiva ani după terminarea studiilor. Solicitarea demisiei vine inclusiv în contextul în care Teodorovici persistă în a limita beneficiile studenților la transportul pe calea ferată și a continua o politică fiscală dezastruoasă și împovărătoare pentru români”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Liga Studenților.

 


1 comment
  1. Cine are bani sa mearga la facultate , cine nu la revedere .
    Prea multi absolventi de universitate ( licentiati sau nu ) profeseaza altceva . Prin urmare cetatenii i-au platit cursurile la universitate degeaba . Nu este util societatii in domeniul in care a absolvit .
    Vrei sa cresti profesional si educational ? Asuda .
    In plus ; majoritatea celor care se inghesuie la universitati se orienteaza in mare parte catre sistemul bugetar care plateste salarii pentru diplome si nu pentru eficienta ( rezultatul muncii ).
    Asta este motorul sistemului public de invatamint din tara ; faptul ca o legislatie imbecila ofera salarii pentru cursuri , licente , masterate , doctorate , …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sute de părinţi din Sectorul 3 al Capitalei și-au petrecut noaptea în faţa şcolilor pentru a-și înscrie copiii la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat” / Primăria spune că modalitatea de înscriere cu dosar fizic a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București

Sute de părinţi puteau fi văzuţi azi noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „școala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie,…
Vezi articolul

Peste 42% dintre profesori au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, în anul școlar trecut, potrivit datelor unui raport al Ministerului Educației

Peste 42% din cadre didactice au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, potrivit datelor Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022. Concret, la aceste programe au participat…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Vezi articolul

Admitere Medicină 2024 București. UMF Carol Davila anunță al cincilea an la rând cu record de candidați înscriși: 4.200 pe aproape 1.800 de locuri. Examenul de admitere – duminică, 21 iulie, la Romexpo

Record de candidați la înscrierile la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București, după cum anunță instituția într-un comunicat de presă, marți, 16 iulie, la final de…
Vezi articolul