Daniel Funeriu: Este imperativ să se organizeze Bacalaureatul și Evaluarea Națională

12.347 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
Este imperativ să se organizeze Bacalaureatul și Evaluarea Națională susține Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, cel în mandatul căruia a fost adoptată Legea actuală a Educației și au fost introduse camere de supraveghere la Bacalaureat.

Funeriu susține într-un comentariu pe Facebook că dacă Bacalaureatul 2020 nu s-ar organiza și mediile de absolvire ar fi calculate pe baza mediei din anii de liceu, așa cum solicită în acest moment o parte din sindicate și o serie de elevi și cadre didactice prin scrisori deschise, un mare număr de elevi ar primi „bacalaureatul moca”, inclusiv cei „picați în generațiile trecute, astfel încât universitățile slabe, rămase în pană de studenți după bacalaureatul cinstit din 2011, să aibă din nou clienți”.

Redăm mesajul fostului ministru:

”Avertizez public asupra a două chestiuni majore din sistemul de educație din România:

1) este imperativ să se organizeze bacalaureatul. Veți vedea în zilele care urmează o avalanșă de solicitări ca bacalaureatul să fie acordat anul acesta pe baza mediilor de la clasă. Sunt vocile mafioților din educație, care vor să folosească această portiță pentru a da moca bacalaureatul unui număr mare de elevi, inclusiv celor picați în generațiile trecute, astfel încât universitățile slabe, rămase în pană de studenți după bacalaureatul cinstit din 2011, să aibă din nou clienți.

2) Este imperativ să se organizeze evaluarea națională: în sistemul actual de admitere la liceu nu putem lăsa mediile de la clasă, despe care se știe că sunt umflate artificial, să denatureze ierarhia intrării la liceu. Atenționez că dacă Legea 1 era aplicată nu aveam azi această problemă.

Sper ca ministerul împreună cu președintele să-i pună la punct pe salahorii educaționali care, asemeni unui balaur cu 20 de capete, nu pierd nicio ocazie pentru a se înfrupta din firavul trup al educației din România.

PS: fiind cel care a așezat învățământul românesc pe baze valorice sănătoase, prin bacalaureatul corect și cruciada antiplagiat, îi avertizez pe cei care vor să întoarcă ceasul istoriei înapoi că vor avea de-a face cu mine. Ceea ce, când sunt supărat, nu e o idee bună. Dacă aveți dubii că e o idee proastă să mă enerveze cineva, întrebați-l pe Ponta cum e să primească cu dedicație o torpilă trasă de mine.

PPS: salut numeroasele scrisori ale elevilor care cer să se organizeze bacalaureatul.”

FOTO: Daniel Funeriu/Facebook.com


26 comments
  1. Bună ziua!
    Sunt elevă în clasa a 12-a și nu mi se par corecte regulile pe care le luați.
    Eu și mulți alți elevi din anii terminali sunt stresați la maxim în această perioadă din cauza învățatului și a incertitudinii voastre.
    De ce numai când vine vorba de modă, obiceiuri, dansuri și multe altele vă ghidați după alte țări și le luați ca model, iar când vine vorba de sănătatea și siguranța oamenilor nu vă interesează absolut deloc. Nu luați în calcul cât de mult ne stresați, câtă presiune este pe noi, unii mai sunt și bolnavi de glandă, anxietate, diabet, iar presiunea la care ne supuneți agravează mult mai rău.
    De ce nu echivalați nota din bac cu media din anii 5-8 pentru cei de clasa a 8-a și 9-12 pentru cei de clasa a 12-a
    Este mult mai sigur pentru toți.
    V-ați gândit la faptul că va trebui sa stăm cu măștile pe față timp de 3 ore câteva zile la rând și să ne expunem pericolului din exterior. Nu am ieșit din casă din data de 10 martie pentru a mă proteja pe mine și pe familia mea ca sa ies in acele zile și să se ruineze totul.
    Daca elevii se îmbolnăvesc va asumați ?
    Cum explicați părinților noștri
    Și automat vor lua și cei apropiați noua
    Voi chiar nu va gândiți când luați asemenea decizii la nivel național ?
    Nu sunt doar pentru voi, ne privește pe noi toți.

  2. pur si simplu nu pot sa concep cum anumite aspecte precum faptul ca “unii elevi vor avea note prea mari” mai sunt luate in seama in conditiile astea!! e vorba de viata noastra, nu de o evaluare care si asa nu e relevanta! daca dam bac cu masti pe fata in conditii de stres, credeti-ma ca nu va exista NICIUN elev cu “note prea mari”. sunt olimpica la biologie, stiu si ce inseamna sa inveti si ce inseamna un virus si pot sa garantez ca multi elevi care nu vor sa dea bacul o fac pentru ca LE ESTE FRICA, pentru ei sau rude, pe buna dreptate! oamenii care aleg in locul MEU ca EU sa sustin probele pe timp de corona sunt ori complet dezinformati, ori complet sadici

  3. Eu sunt de acord cu propunerea dlui. Funeriu. Consider că de un timp incoace, atat bacalaureatul cât și evaluarea națională au devenit modalități mai eficiente de evaluare a cunostiintelor.

    1. Daaaa, mai ales cu masca pe fără timp de cel puțin 4 ore de când intri în liceu sa dai examenul, fără aer conditionat(care ar transmite virusul) și după trei luni de izolare. Succes copil minune!

    2. Domnul Funeriu nu stia sa vorbeasca coerent la interviuri si acum sa fiu de acord cu dumnealui. Din principiu, nu. voi fi de acrd Oricum e o totala lipsa de discernamant din partea guvernantilor sa se dea bacul in mod clasic!

  4. Deci:elevii vor purta măști, nu se va da drumul în nici un caz la aerul condiționat (s-a demonstrat ca poarta aerosoli de la cel contaminat prin toată sala).
    Se vor simți minunat. Și toată jalea se va vedea pe camerele de luat vederi ale lui Funeriu. Îl invitam sa urmărească pe camere cum se vor chinui elevii și profesorii asistenți. Este pe gustul unui om sadic, care își disprețuiește semenii.

  5. Afirma ca este cu acordul medicilor specialisti, dar nu ii numeste pe acestia, probabil ca nici nu exista.In sanatate este panica, mor oameniDe ce nu se amana bacul, sa se reia timpul de acolo de unde a ramas?

  6. Funeriu a fost ministru în guvernul Boc. Discursul său e pe aceeași linie cu Băsescu. Ați văzut, extremism total: Românii întorși din străinătate sa nu fie primiți în tara, țigancă împuțită, taiati pensiile salariile și indemnizațiile de creștere copil, ce atâtea mămicuțe și bebeluși, sa se dea bacul nu contează cine crapa, desființați facultățile etc. Așa ură împotriva propriului popor numai la oamenii din guvernarea Băsescu -Boc am văzut!

  7. Va invităm să luați parte cu ei la fiecare zi de “pregatire” si la examen. Sunt curioasă ce se va întâmpla cu elevii și profesorii care se vor îmbolnăvi de Covid-19 in acest timp.

  8. Vanzatoarele de Kaufland nu mai au nicio teama sa munceasca.
    Daca ii trimiteam pe saracii copilasi la festuvaluri, in frig si ploaie, si boxe cu mii de decibeli, nu mai plangea nimeni.

    1. Vorbeste pentru tine, sau poate au in preajma doar părinți iresponsabili. Copiii mei nu au ieșit deloc in acest timp de carantină! Iar acum arunca resposabilitatea pe părinți. Am primit mesaj de la director: Dacă copilul va participa sau nu la pregătire trimiteți un mesaj cu numele si Da/Nu… Dacă nu trimiteți mesajul, nu va fi primit în școala! Doar control, politica… nu educatie

    1. Ce bine te gandesti mai parinte! Inseamna ca nu tii prea mult cu copilul tau sau nu ai copil in an terminal.

  9. Daca in Franta si Olanda bacalaureatul s-a anulat si se echivaleaza cu media din liceu, de ce acest lucru nu se poate si in Romania? Oare v-ati gandit cati dintre elevii de clasa a VIII-a si a XII-a au calculator acasa cu acoperire digitala pentru internet? Va invit sa accesati urmatoarea harta a acoperirii digitale din Romania (https://www.aisemnal.ro) inainte sa va dati cu parerea. Sanatatea elevilor si a parintilor trebuie sa fie pe primul loc dincolo de orice lupta politica. Oare acest domn doreste repetarea experimentului din 2011 cand 60-70% din elevi au picat bacalaureatul?

  10. Stai sa vezi ce inghesuiala la bac. Cei picati din serii anterioare cred ca vor dori si ei sa dea bac crezand ca va fi mai usor anul acesta. Eu subscriu la echivalarea cu media din liceu. Daca vreo facultate are dubii ptr aceste note n-are decat sa-si organizeze concurs. Până la oct-nov au tot timpul.

  11. Cine nu dorește ,poate opta sa amîne bac-ul ,si atunci părintele este cel care își asumă o responsabilitate fara sa tot astepte sa faca altcineva acest lucru iar copilul sa ia examenul. Nefiind standardizată evaluarea la nivel național,nu putem vorbi de luarea in calcul a mediilor ,e complet irelevant!Lăsați scuzele si motivele si haideți să ne apucăm să face lucrurile asa cum trebuie,să corectam ce nu e bine sa nu mai avem probleme pe viitor.

    1. Dumneata esti parinte de elev in an terminal? Te-ai gandit bine-bine la tot ce implica acest bac dat in conditii improprii: stres crescut (pe langa emotiile noemale se adauga si stresul de imbolnavire); masca cu care nu poti respira cum trebuie – deci oxigenarea creierului nu e la capacitate maxima, deci nu vor mai judeca cum trebuie, in plus la cei cu ochelari s-a gandit cineva? a facut cineva vreun test sa vada cum e sa stai cu masca si ochelari pe nas 3 ore? sa vedeti ce lejer este?; statul asta acasa fara pregatire adecvata nu a dus la nimic bun – sa nu imi zica mie cineva ca telescoala sau cum s-o mai face scoala acum poate inlocui orele de clasa cu toata bunavointa profesorilor – deci pregatirea lasa de dorit si ar mai fi multe de spus aici. Ce sa spun suntem noi mai breji decat Olanda si Franta. Franta care a inventat bacul, acum renunta la el. Pentru un an dlor, nu forever.

  12. Sunt complet de acord! Substituirea examenului de bacalaureat cu media claselor 9-12 ar însemna un avantaj nesperat și nemeritat pentru elevii picați în seriile anterioare și pentru cei din liceele slabe și foarte slabe (care majoritar primesc medii de trecere doar pentru a limita abandonul școlar) și un dezavantaj la fel de nemeritat pentru elevii din liceele medii și cele de top care au muncit timp de 12 ani și nu au avut mediile “umflate”, realitatea arătând că cei din urmă obțin medii mai mari la Bacalaureat (având doar materiile de bază ale profilului/specializării) decât mediile generale pe cei 4 ani, iar cei din prima categorie abia obțin medii de trecere.

  13. PPPS: Macar de am avea o infrastuctura buna a educatiei in Romania, ceea ce lipseste cu desavarsire. Il invit pe dansul sa dea din nou Bacalaureatul impreuna cu noi, elevii din clasa terminala, cu masti chirurgicale pe fata timp de trei ore, in clase fara aer conditionat si cu manusi chirurgicale. In multe scolii de la sat nu exista apa curenta sau canalizare, bai etc. Apoi sa isi de cu parera

  14. Măcar acum știm împotriva cui să facem plângeri penale în cazul îmbolnăvirii copiilor! Anisie abuz în serviciu cu consecințe foarte grave, Funeriu instigare la săvârșirea infracțiunii specificate mai sus. Hai să vă vedem! Puneți sănătatea copiilor în pericol pentru ambiții meschine de a nu da bacul câtorva copii mai slabi cărora oricum ministerul nu le-a oferit timp de 2 luni pregătirea școlară necesară! Să vedem cu drept decideți pe sanatatea copiilor noștri!

  15. De ce? Gândiți va la sănătatea copiilor. De ce in alte tari se iau in considerare media claselor 9 – 12. Cum asigurați protecția copiilor din clasele terminale?

  16. Domnule Funeriu, oare pentru dvs. este mai important ca nu știu care Universități să nu aibă studenți sau să avem tineri sănătoși care să se gândească la viitor!!!!!!

  17. Halal comentariu de fost ministru. Dar ce sa ne mai mire in romania: fiecare politician cu interesele lui si cu patimile lui! Elevul, parintele, familia, starea actuala – un WAX pentru nea’ Funeriu care se da important tare ca ce a facut el si ca el a fost Dumnezeul invatamantului! Nu-si da seama ca rosteste adevaruri greu de digerat pentru cei din breasla lui: note umflate, “clienti’ ai facultatilor slabe, interese financiare….?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like