Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”

1.725 de vizualizări
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
„Orice „depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine e responsabil pentru bune și rele”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu pe Facebook. În plus, întreabă el, „cum împiedici inspectorii școlari să aibă simpatii politice? E, probabil, neconstituțional.”

Postarea lui Funeriu vine în contextul în care, miercuri seara, ministrul Educației Monica Anisie a postat pe Facebook ștampila “fake news”, însoțită de logo-ul instituției, pe un mesaj publicat de jurnalista Dela0.ro Diana Onicioiu, care a scris în trecut despre inspectorii școlari implicați politic.

Postarea integrală a lui Daniel Funeriu:

„Văd o aprinsă discuție pe tema depolitizării conducerii inspectoratelor școlare. Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor (inspectorul general și adjuncții).

Iată de ce:

1) ministrul învestit în baza unor alegeri democratice pune în practică politicile din programul de guvernare prin inspectorii școlari generali. Dacă aceștia îl sabotează, ministrul eșuează. Imaginați-vă un Miclea ministru cu inspectori puși în funcție de Pop sau Andronescu. Așa cum nu poți să faci băsism cu oamenii lui Iliescu sau iohannism cu oamenii lui Băsescu, nu poți să faci reforme cu antireformiști.

2) Orice „depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine e responsabil pentru bune și rele.

3) Cum împiedici inspectorii școlari să aibă simpatii politice? E, probabil, neconstituțional.

4) Ca să schimbi ceva într-un sistem atât de inerțial (și nimeni nu se îndoiește că trebuie schimbate multe) e nevoie ca cei care operează schimbarea să fie… mulți și să știe exact ce au de făcut din prima zi. Verticala puterii în sistem trebuie să acționeze rapid, unitar și eficient. Echipa trebuie pregătită din timp, în anii de opoziție, altminteri odată ajuns democratic la putere pierzi timp prețios făcând pedagogie cu subalternii.

5) Ceea ce e obligatoriu de făcut, și mult mai important, e depolitizarea și dezideologizarea procesului educațional. Copiii nu trebuie îndoctrinați!

Administrarea trebuie să fie politică, ceea ce ajunge la copii trebuie să fie apolitic (cu o excepție: copiii trebuie să știe că regimurile naziste și comuniste au fost criminale).

Cât am fost în funcție mi-am asumat clar că numesc inspectori care au două caracteristici:1) sunt loiali agendei reformiste, deci agendei politice a guvernului

2) sunt foarte buni profesioniști.

Asta am și făcut. Am respins, cu mult scandal intern, multe propuneri politice venite din teritoriu, unele le-am acceptat. Ca să vedeți că am dreptate, faceți acum un exercițiu simplu și răspundeți la întrebarea: aș fi putut să fac bacul cu camere dacă îi aveam inspectori pe oamenii lu’ madam’ Andronescu, experți în sabotat?

Obișnuiți-vă cu ideea că aveți fix ce votați. Așa e și normal în democrație.

Sunt și azi mândru de inspectorii „mei”, cu care am fost o adevărată echipă de profesioniști și pe care am apărat-o cu dinții de tâmpițeii din partid.

În genere mitul „specialistului” mi se pare de o supremă aroganță în context politic. Cine sunt eu să decid că X sau Y e specialist dacă poporul votează să fie condus de X sau Y? Pot eu să mă opun votului poporului care vrea să fie condus de un plagiator?

PS: noh, să vedem acum heităreală.”

Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com


5 comments
  1. @Mircea
    De bine, de rau, Daniel Funeriu a întrerupt lista Miniștrilor cu adevărat penibili care l-au precedat (excluzând pe Miclea) și a avut realizari importante : revenirea la un examen de Bac mult mai serios, introducerea criteriilor scientometrice în evaluări sau abilitarea de a conduce doctorate. A dat o lovitura serioasă Sistemului, dar nu a putut rezista prea mult ca Ministru si deci nici nu a reușit implementarea de reforme ireversibile.

    Oricum, Miniștrii pesedisti care l-au urmat nu au putut sa anuleze in totalitate reformele lui Funeriu și nici sa le atace frontal.

  2. Ce vă mai place să-l aduceți în prim-plan pe un feisbucist care făcea naveta la Strasbourg pe când era ministrul pixelului albastru și-i sufla Oana Badea, ca la elevii corigenți, ce să spună în conferințele de presă. Unul din lunga listă a miniștrilor penibili de la Învățământ.

  3. Cum a stabilit dl. Daniel P. Funeriu ca sunt foarte buni profesioniști? A citit un CV? A cerut referinte?

    In fond putin ne intereseaza culoare politica daca e un bun profesionist. Sunt actualii inspectori numiti buni profesionisti? Recunoscuti in domeniul lor?

    Uitati-va de curiozitate in CV-ul dlui. Ionel Puscas, inspector general. Te-apuca rasul … Limbi straine … IOC, bun dansator (probabil face balet pe sarma la ISMB intre reformisti si conservatori), realizari si rezultate – IOC, experienta in vreun inspectorat – IOC.

    1. Chiar am avut curiozitatea sa ma uit pe acel CV si pe langa balarii pe care le trece toata lumea, exista chestii concrete, dovedite cu diplome sau certificate. Are gradul I, experienta in management, cursuri de perfectionare si nu doar unul in limbi straine, management si TIC. Competente si realizari in domeniul lui, olimpiade. Chiar nu inteleg de ce o deafiintare gratuita a unui om? N am auzit in viata mea de el, din curiozitate m am uitat, nici nu stiu din ce judet e. Dar documentele nu mint. Pt toate are documente justificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Principalii indicatori pentru Educația din România

Mihaela Nabăr, director World Vision România: Avem o Românie a mai multor Românii. În mediul rural, accesul la educaţie nu este acelaşi ca în oraşe, iar abandonul şcolar este, în unele cazuri, de cinci ori mai mare comparativ cu mediul urban

Directorul World Vision România Mihaela Loredana Nabăr, care deţine şi funcţia de consilier onorific al ministrului Educaţiei, afirmă că echitatea în sistemul de învăţământ este o prioritate. Aceasta este de…
Vezi articolul

Este ilegal ca părinții să dea bani pentru activitățile din săptămânile „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, spune ministrul Daniel David: Nu trebuie mers neapărat în excursii

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Digi24, că este ilegal ca părinții să susțină financiar activitățile din săptămânile „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. „Am dat și instrucțiuni…
Vezi articolul

EXCLUSIV Noile contracte pentru profesori “pe durata de viabilitate a postului”. Ministerul Muncii: Sintagma nu este în legislație. Contractul individual de muncă NU poate fi încheiat pe durata de viabilitate a postului

Guvernul îi pune pe directori să le facă profesorilor contracte pe perioada de viabilitate a postului, deși sintagma nu este “prevăzută în legislația Muncii” – spune Ministerul Muncii, la solicitarea…
Vezi articolul

Examenul de admitere la colegiile naționale să poată fi dat și cu subiecte realizate din afara acestora, procentul maxim de admitere să fie coborât de la 90% la 75%, limba română să fie probă separată la Bacalaureat – printre propunerile Alianței Colegiilor Centenare pe tema proiectului de Lege a Învățământului Preuniversitar

Proiectul legii învățământului preuniversitar să păstreze prevederea privind admiterea la Colegiile Naționale, dar să stipuleze că aceasta poate fi organizată și la nivelul consorțiilor școlare sau al unor asocieri în…
Vezi articolul