Departamentul de Stat al SUA suspendă programul FLEX, de burse de 1 an pentru liceeni din România, din cauza „constrângerilor de resurse”

1.983 de vizualizări
Foto: FLEX Facebook
Reprezentanții American Councils România anunță că programul FLEX suspendă recrutările de tineri liceeni pentru bursele din anul 2026-2027, care ar fi trebuit să înceapă în august anul acesta. Motivul suspendării ar fi „constrângerile de resurse, se precizează în mesajul scurt. Programul FLEX este un program de burse finanțat și pentru România de 10 ani de Departamentul de Stat prin care se oferea posibilitatea liceenilor să petreacă un an școlar în licee americane și să fie găzduiți de câte o familie americană, anul fiind apoi echivalat în România.

Programul se desfășoară de mai mulți ani în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din România. În medie, erau circa 30 de bursieri FLEX pe an.

„Din păcate, din cauza constrângerilor de resurse, nu va exista nicio recrutare în România în 2025 pentru anul de program 2026-2027”, scrie în mesajul publicat pe Facebook.

Pentru bursele FLEX puteau aplica elevi din 22 de țări, inclusiv România.

Formularele de preînscriere fuseseră deja lansate în primăvară, așa că anunțul de anul vine în mijlocul programului.

În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul se adresa în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 32-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. 

Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni au învățat în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier avea toate costurile acoperite prin program. 

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. taie toti,razboiul costā

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Dictatură!”, „Să vă judece poporul!”,„Nu sunteți la piață!” – replici schimbate în scandalul din ședința comisiilor reunite de la Parlament. Intotero și Anisie au venit cu explicații la finalul zilei

Ședința comisiilor de învățământ reunite de la Camera Deputaților și Senat s-a desfășurat cu circ joi, după ce parlamentarii s-au certat între ei aproape o oră în legătură cu cine…
Vezi articolul

Corectarea lucrărilor la simularea Evaluării Naționale 2024. Sorin Ion: Pe fiecare lucrare pot ajunge să corecteze și 8 profesori diferiți, dacă diferența între note este mai mare de un punct / Nu poți greși, în sensul că dacă un subiect este punctat cu maximum 5 puncte, nu o să poți pune niciodată 6, pentru că nu poți trece mai departe

„Dacă diferența este mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluator, platforma trimite lucrarea la alți doi profesori din țară. Oricât ar fi de probabilă…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a inaugurat o grădiniță din Sectorul 3 cu primarul PSD Robert Negoiță și anunță că din 5 septembrie aceasta poate primi 400 de copii. Directoarea spune că „nu putem să facem oficial înscrieri”, pentru că nu are autorizare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a scris într-o postare pe Facebook că o grădiniță din Sectorul 3 își dublează capacitatea de școlarizare și că va putea primi din toamnă 400 de…
Vezi articolul

Mediu de învățare „puțin toxic” și “chiar ne încurajau să plecăm” la facultate în străinătate, spune o fostă elevă olimpică de la Liceul Internațional de Informatică din București, acum studentă în România: Dacă cineva m-ar întreba ce-ai făcut într-a X-a la chimie, eu nu pot să zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat / ICHB: La noi la școală este o atmosferă foarte plăcută. Elevii noștri parcurg materia de la clasă într-un ritm foarte rapid

Dacă cineva m-ar întreba „ce-ai făcut într-a X-a la chimie”, eu nu pot să-ți zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat cei…
Vezi articolul