Deputat PNL: Educația va primi cei mai mulți bani din ultimii 30 de ani în 2021

1.282 de vizualizări
Alexandru Muraru / Foto: Facebook – Alexandru Muraru
Recordul negativ al bugetării pentru educație este pus în altă lumină în discursul unui deputat PNL: educația „va primi cei mai mulți bani din ultimii 30 de ani în 2021: 8 miliarde de euro” – cu tot cu banii din PNRR și programe europene. Parlamentarul Alexandru Muraru, vicepreședinte al Comisiei de Educație din Camera Deputaților, prezintă cel mai mic buget  propus pentru educație, din ultimii 30 de ani, în contextul planurilor de alocare a unor fonduri pentru învățământ din surse precum fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pe seama acestui program a intervenit, joi seară, și președintele Klaus Iohannis, care a vorbit despre planurile investițiilor în educație prin PNRR și a invocat programul său, România educată. După câteva ore, proiectul de buget pe 2021, făcut public, propunea o alocare de 2,55% din PIB, cel mai mic buget din ultimii 30 de ani – Detalii pe Edupedu.ro aici.

Vineri, deputatul PNL Alexandru Muraru prezintă situația într-o altă lumină. El arată într-un comunicat de presă că, anul acesta, este vorba despre un record pozitiv: “educația va primi cei mai mulți bani din ultimii 30 de ani în 2021: 8 miliarde euro”.

Cum anume? Alexandru Muraru:

  • ”Sunt alocați 5.7 miliarde euro Ministerului Educației de la bugetul național, prin Planul Național de Redresare și Reziliență se vor aloca alți 1,8 miliarde euro, iar prin programe europene, sunt preconizate investiții în resursa umană și infrastructura școlară de 500 milioane euro.”

Același deputat afirmă că nu ar fi corectă comparația cu alocarea inițială de anul trecut, ce indică o scădere, deoarece s-ar pierde din vedere că anul trecut MEC acoperea atât educația, cât și cercetarea și inovarea, care acum se bugetează separat. (Notă: în calculele sale, Edupedu nu a inclus suma alocată pentru cercetare anul trecut).

  • Alexandru Muraru: “Ceea ce se scapă din vedere este că, în anul 2020, Ministerul Educației cuprindea Cercetarea și Inovarea, însă de la învestirea Guvernului Cîțu, acestea funcționează ca entități separate! Astfel, dacă ne aplecăm privirea către alocarea bugetară la nivelul Ministerului Cercetării, în cuantum de 1,92 miliarde lei, adică 0,17% din PIB, rezultă că cele două ministere au împreună 2,72% din PIB, echivalentul alocării de anul trecut”.

O abordare similară avea, în urmă cu un an, vicepremierul de atunci, Raluca Turcan. Aceasta prezenta bugetul în scădere alocat educației cu cifre mai mari: „În condiţiile dificile pe care trebuie să le acoperim cu bugetul de stat pe anul 2020, încercăm ca tot ceea ce înseamnă bani direcţionat spre educaţie, cumulat, să fie minim 5% din PIB. (…) Aşadar, buget de stat cu fondurile europene să aloce educaţiei minim 5% din PIB”, era ea citată de Agerpres.

  • Tot iarna trecută, Raluca Turcan numea “informație falsă” faptul că bugetul educației era mai mic și afirma că “bugetul total pentru Educație”, incluzând sumele defalcate din impozitul de venit și TVA, cu programele cu fonduri europene și cu sumele alocate autorităților locale ar ajunge la 3,8% din PIB – detalii aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Creșterea salariilor din învățământ cu 7%, în medie, prin aprobarea costului standard per elev pentru 2023, decisă miercuri de Guvern. Costul cu utilitățile crește cu 17,5% / Finanțarea grădinițelor și școlilor autorizate înființate de universități prin costul standard, eliminată din proiectul de HG

UPDATE Guvernul a decis miercuri în ședința de Guvern majorarea costului standard per elev pentru anul în curs, determinată în decembrie de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Astfel, potrivit…
Vezi articolul

Solicitările profesorilor dau peste cap calculele pentru buget. Sorin Banciu: Nu producem atât de mulți bani. Florin Manole: Ar costa 16 miliarde ce au cerut sindicatele. Cristian Seidler: Au rămas 7 miliarde, dar tot profesorul să fie solidar, nu-i așa?

Toată lumea pare să fie de acord că Educaţia este o prioritate, însă matematica le dă bătăi de cap politicienilor, potrivit TVR. Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului,…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate miercuri, 28 iunie, la ora 10 / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în zilele de 28 și 29 iunie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin…
Vezi articolul