Devino profesor ambasador în campania Vreau la școală! Salvați Copiii și întreaga comunitate de profesori din România așteaptă soluțiile pe care le crezi potrivite pentru Educație

2.076 de vizualizări
Foto: Salvati Copiii
„Fii, alături de mulți alții, vocea celor care nu se pot face auziți!”, acesta este mesajul lansat joi, 23 iulie 2020, în conferința online Sunt profesor, Vreau la Școală!, organizată de Salvați Copiii România. Devino cadru didactic ambasador al campaniei Vreau la şcoală și împreună putem salva educaţia copiilor. Trimite măsurile educaţionale pe care le-ai implementat cu succes şi inspiră şi alţi profesori şi comunităţi locale să facă o schimbare!

Implicarea noastră, a tuturor, determină creşterea finanţării educaţiei, singura cale prin care toţi copiii au acces, în mod egal, la educaţie.

Edupedu este partener media în această campanie, iar unele dintre mesajele trimise de profesori vor fi publicate pe edupedu.ro.

Ce trebuie să faci:
  1. Alege măsurile educaționale pe care le-ai implementat cu succes în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
  2. Prezintă aceste măsuri în fața camerei, într-un video de 3 – 5 minute.

În cadrul clipului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:

  • Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
  • Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
  • Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
  • Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor?
  • Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
  • Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
  • Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
  • Ce măsuri de succes, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel național?
  1. Încarcă acest clip în această pagină, apăsând butonul Upload.
  2. Echipa Salvaţi Copiii va verifica clipul şi va posta pe canalele social media Salvaţi Copiii o selecţie cu materiale video potrivite campaniei. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.
  3. După ce clipul tău este postat pe canalele Salvati Copiii, îl poţi reposta (dând share) şi pe pagina ta de Facebook folosind hashtag-ul #VREAULASCOALA
  4. Îndeamnă şi alte cadre didactice să îşi transmită experiența proprie și metodele ori măsurile educaționale pe care le-au implementat pe perioada izolării sau acum pentru a susţine copiii să recupereze materiile pierdute.
Profesorul anonim

În cazul în care îţi doreşti să rămâi anonim, dar vrei să participi dând ca exemplu măsurile pe care le-ai implementat cu succes, o poţi face astfel:

  1. Alege măsurile educaţionale de succes pe care le-ai implementat în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
  2. Prezintă aceste măsuri într-un document word cu maximum 500 cuvinte (aprox. 2 pagini A4).

În cadrul textului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:

  • Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
  • Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
  • Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
  • Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copiii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor ?
  • Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
  • Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
  • Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
  • Ce măsuri de success, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel naţional?
  1. Încarcă documetul word în această pagină, apăsând butonul Upload.
  2. Echipa Salvaţi Copiii va încărca o selecţie a recomandărilor anonime pe această pagină. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.

Printre măsurile pe care Organizaţia Salvaţi Copiii România le propune spre implementare se regăsesc:

  • crearea de inițiative pentru perioada verii, în totală conformitate cu protocoalele de sănătate, care vizează recuperarea competențelor cognitive și de socializare compromise din pricina absenței îndelungate de la școală;
  • asigurarea distribuirii de instrumente educaționale (tablete sau PC-uri) necesare învățării de la distanță tuturor elevilor care au nevoie și acordarea de sprijin individual în învățare;
  • planificarea intervențiilor inovatoare care să reorganizeze atât școlile cât și parcursurile de învățare în perspectiva următorului an școlar, ceea ce presupune pregătirea cadrelor didactice în susținerea lecțiilor online și garantarea materialelor personalizate și de suport de învățare pentru elevii aflați în situațiile cele mai dificile;
  • pregătirea tuturor școlilor, indiferent de localitate și de resursele autorităților locale, pentru a asigura condiții de siguranță medicală și monitorizarea aplicării regulilor sanitare și de distanțare socială, astfel încât toți copiii să învețe în condiții decente și sigure în școlile lor (repararea și renovarea spațiilor, grupuri sanitare în interiorul școlilor, apă curentă, canalizare, transport, spații pentru timp liber și activități sportive etc.).

Foto: Salvați Copiii România


1 comment
  1. Profesorul primește certificat de ambasador?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andronescu anunță că în școli predau 85 de mii de profesori cu facultăți făcute „la distanță” și trebuie din nou aduși la formare: „Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte”

Cu prioritate, profesorii care au făcut cursuri la distanță, în universități, „trebuie să îi aducem într-un program de formare” a declarat Ecaterina Andronescu la o întâlnire cu inspectorii școlari din…
Vezi articolul

„De ce vă mai zbateți atâta să faceți metodologie-cadru când ei oricum mor”, mi-a spus un consilier acum câțiva ani – Myriam, profesoara copiilor din spitale / Povestea oamenilor care se zbat de multe ori cu propriile resurse să țină școala în viață pe secțiile de oncologie pediatrică

Pe 14 septembrie 2020, Alexandra a luat parte la deschiderea primului an școlar din viața ei. Intra în clasa pregătitoare, un moment pe care-l aștepta cu entuziasm și de care…
Vezi articolul

Formarea profesorilor în robotică, inteligență artificială și verificare formală, dezvoltată într-un proiect inovator de Universitatea de Vest din Timișoara (P)

Luni, 18 decembrie 2023 a avut loc deschiderea oficială a proiectul „AiRobo: Artificial Intelligence based Robotics”, proiect european Erasmus+ Parteneriate de Cooperare pentru Învățământ Universitar (KA220-HED-000152418).  Pentru proiectul ce va avea…
Vezi articolul

Definitivat 2023: Perioada de înscriere a fost redusă la jumătate față de anul trecut. Înscrierea ține până pe 14 octombrie, anunță Ministerul Educației. Calendarul complet

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023 a fost trimis către inspectoratele școlare de Ministerul Educației. Înscrierea profesorilor se desfășoară…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Implicarea elevilor crește la orele de Limba și literatura română, atunci când discutăm despre bani, spune profesoara Alexandra Dălălău, de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, școală LifeLab 2024

Clasa a VI-a de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, a avut o oră „altfel” de Limba și literatura română. Fabula „Boul și vițelul” de Grigore Alexandrescu, aflată…
Vezi articolul