Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a deschis oficial Școala din spital – UMF „Carol Davila” din București, unitate de învățământ preuniversitar înființată în cadrul universității, care asigură continuitatea educației pentru elevii internați pe perioade îndelungate, luni, 5 octombrie, conform unui comunicat de presă al UMF.
Școala funcționează în baza autorizației de funcționare provizorie acordate prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4.061 din 4 iunie 2026, pentru nivelul de învățământ liceal, și se află în subordinea UMF „Carol Davila”, potrivit informațiilor transmise de universitate.
Școala din spital funcționează în colaborare cu 10 unități sanitare din București
Activitatea educațională se desfășoară în colaborare cu următoarele spitale și institute:
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”
- Institutul Clinic Fundeni
- Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”
- Institutul Oncologic București „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”
- Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Robănescu-Pădure”
- Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”
- Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
- Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
- Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
Viorel Jinga: Un copil internat într-un spital nu este doar un pacient. Este în continuare elev
La deschiderea Școlii din spital, rectorul UMF „Carol Davila”, Viorel Jinga, a vorbit despre continuarea educației copiilor și adolescenților în perioada în care sunt internați.
„Un copil internat într-un spital nu este doar un pacient. Este în continuare elev. Este coleg. Este prieten. Este un copil cu vise, cu întrebări și cu un viitor pe care boala nu trebuie să i-l întrerupă.
Profesorul nu îl înlocuiește pe medic. Așa cum medicul nu îl înlocuiește pe profesor. Dar aici, medicina și educația lucrează pentru același obiectiv, viitorul copilului”, a spus Viorel Jinga.