La Școala Gimnazială „Profesor Ion Vișoiu” din Chitila, 42 dintre cei 819 elevi sunt cu cerințe educaționale speciale (CES) și cu certificat de orientare școlară și profesională, însă școala are un singur profesor de sprijin, pe care îl împarte cu grădinița din localitate și cu încă o școală, a spus directoarea Ștefania Duminică la dezbaterea „De la investiție la impact. Ce rezultate vrem de la investițiile în educație?”, de pe 5 octombrie.
Sunt clase în care învață și câte patru copii cu CES, iar directoarea atrage atenția că, deși există profesori și specialiști care vor să se implice, problema este cât de eficient poate fi sprijinul oferit în aceste condiții.
Directoarea Ștefania Duminică cere camere resursa în școli pentru elevii cu CES
„Aduc aici în discuție o situație pe care Legea învățământului preuniversitar o aduce în atenție, respectiv amenajarea camerei de resurse pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, pentru că este foarte mare nevoie de un astfel de spațiu într-o unitate de învățământ. Nu este prevăzută în niciunul dintre proiectele noilor construcții ale școlilor”, a spus directoarea Ștefania Duminică.
Redăm intervenția directoarei Ștefania Duminică despre elevii cu CES
„Aduc aici în discuție o situație pe care legea învățământului preuniversitar o aduce în atenție, respectiv amenajarea camerei de resurse pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, pentru că este foarte mare nevoie de un astfel de spațiu într-o unitate de învățământ, dar care nu este prevăzută niciunul dintre proiectele noilor construcții ale școlilor.
O să manifest și o durere personală la școala pe care o coordonez la un număr de 819 copii câți sunt înregistrați în acest an școlar, 42 sunt cu cerințe educaționale speciale, cu certificat. Atenție, nu vorbesc de cei care refuză sau evită să ajungă să-și scoată acest certificat și vorbim aici și despre cât de pregătite sunt cadrele didactice să se confrunte cu astfel de situații, despre cum gestionăm situația în fața celorlalți părinți, cu ceilalți părinți ai copiilor din clasă, ai copiilor tipici, care au și ei dreptul la educație și trebuie să se obișnuiască cu faptul că în clasa respectivă sunt una, două, trei situații.
Am clase și cu patru copii cu cerințe educaționale speciale, cel puțin unu cu însoțitor. Am încercat să îi așezăm în clase diferite, dar vă spun că gestionăm cu mare dificultate acest fenomen. Iar la numărul ăsta de copii cu cerințe educaționale speciale avem un profesor de sprijin pe care îl împărțim cu grădinița din localitate și cu încă o școală.
Dorință de de implicare există. Problema este cu eficiența, ce facem? Da, avem logoped, da, avem consilieri da, avem profesor itinerant, cât de eficientă este activitatea acestora, în condițiile în care situațiile despre care am vorbit se înmulțesc?
Informații de context: Legea prevede o cameră-resursă în fiecare școală, dar aplicarea a fost amânată până în anul școlar 2027-2028
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede, la articolul 67 alin. (8), amenajarea a cel puțin unei camere-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic în fiecare unitate de învățământ:
„La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se realizează cel puțin o cameră-resursă pentru suport educațional și psihopedagogic, conform standardelor aprobate prin ordin al ministrului educației, în termen de un an școlar de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Aceste spații trebuie să fie dotate pentru activități de „consiliere, asistență psihopedagogică, sprijin educațional, logopedie și/sau alte terapii specifice”.
Prevederea nu se aplică însă în prezent. Termenul a fost amânat succesiv. Mai întâi, prin OUG nr. 115/2023, aplicarea articolului 67 alin. (8) a fost prorogată până la începutul anului școlar 2025-2026. Ulterior, OUG nr. 156/2024 a amânat-o până la începutul anului școlar 2026-2027.
Cea mai recentă amânare a fost introdusă prin Legea nr. 141/2025. Potrivit art. XLIII alin. (1) lit. a), prevederea privind camerele-resursă este prorogată până la începutul anului școlar 2027-2028.