Doar două universități românești au și strategii distincte de dezvoltare durabilă, și măsuri de verificare că strategiile nu rămân doar pe hârtie / Două din cinci universități nu au măsuri de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești

1.256 de vizualizări
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Doar patru universități românești au raportat strategii distincte pentru dezvoltare durabilă și tot patru spun că elaborează rapoarte pentru a vedea cum sunt respectate măsurile asumate, arată o „Analiză privind politicile de mediu” realizată de Alianța organizațiilor studențești – ANOSR;, publicată săptămâna aceasta. Cercetarea, bazată pe răspunsuri furnizate de mare parte dintre instituțiile românești de învățământ superior, notează că doar o treime dintre cele care au raportat date (31%) au declarat că desfășoară cel puțin un proiect pentru utilizarea materialelor sustenabile, iar aproximativ 2 din 5 (38%) nu au programe de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare.
  • Cercetarea arat că, deși aproximativ o treime dintre universitățile respondente spun că au strategii sau intenționează să aplice astfel de strategii care se referă la dezvoltarea durabilă, doar 4 au dezvoltat strategii distincte în acest sens. Iar dintre acestea, doar Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au și rapoarte periodice de monitorizare a măsurii în care strategiile sunt aplicate.

„Constatăm faptul că numeroase instituții de învățământ superior includ astfel de obiective în cadrul strategiilor deja existente sau sunt în curs de a elabora un document strategic sau rapoarte de monitorizare, însă în continuare procentajul rămâne redus, de doar 31% în cazul strategiilor și doar 13% în cazul rapoartelor”, apreciază ANOSR în documentul „Analiză privind politicile de mediu si sustenabilitate de la nivelul instituțiillor de învățământ superior din România”.

Acesta mai consemnează că doar 13 universități au reabilitat în totalitate sau în proporție de peste 50% căminele studențești aflate în managementul lor, cu scopul asigurării eficienței energetice.

  • Iar analiza semnalează că un număr foarte mic de universități aplică măsuri precum sprijinirea „acțiunilor de sustenabilitate legate de transport”, precum asigurarea unor spații multiple pentru parcarea bicicletelor (9 universități), sau acțiuni de voluntaqriat pentru mediu (doar jumătate dintre universități, dintre care doar 7 au implicat un număr semnificativ de studenți).

Totodată, potrivit raportului, „26% dintre instituțiile respondente (…) nu dispun de absolut nicio metodă prin care să faciliteze dezvoltarea competențelor transversale care să contribuie la creșterea interesului pentru mediu și sustenabilitate.”

ANOSR include în raport – care poate fi consultat integral aici – și o serie de recomandări pentru autorități, respectiv pentru decidenții din universități, inclusiv:

  • Includerea unor indicatori de calitate în metodologia de finanțare suplimentară a universităților, care să le stimuleze să ia măsuri pentru sustenabilitate
  • Elaborarea unor indicatori de calitate în metodologia de evaluare externă, care să vizeze aceste teme
  • Strategii multianuale de dezvoltare durabilă în fiecare instituție
  • Asigurarea colectării deșeurilor de diverse tipuri și infrastructuri de colectare separată
  • Puncte de colectare pentru baterii uzate
  • Spații extinse pentru parcarea bicicletelor
  • Stații de încărcare pentru vehicule electrice
  • Module și cursuri transdisciplinare pe teme de mediu și sustenabilitate
Citește și:
Numai 25% dintre cămine au toate tipurile de spații accesibile pentru studenți cu dizabilități / Doar 2,14% dintre studenți aplică pentru o mobilitate internațională de studii sau practică – Alianța organizațiilor studențești

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii de STEM și Religie – în top la comportamente „indezirabile” din punct de vedere al învățării socio-emoționale în gimnaziu / Cele mai frecvente probleme de predare observate la clasă – lipsa discuțiilor pe teme morale sau despre empatie – Studiu al Ministerului Educației

„Profesorul nu discută cu elevii dileme etice, morale / decizii cu impact similar” și „nu propune activități care pot dezvolta empatia” în rândul elevilor. Acestea sunt cele două comportamente didactice…
Vezi articolul
Principalii indicatori pentru Educația din România

Performanța în educație, alături de sănătate și incluziune, pune frână calității vieții și bunăstării sociale din România – studiul Indicele de Progres Social 2021 / Locul 73 la nivel internațional, pentru Acces la educație de bază

Accesul la educație este domeniul cu cele mai numeroase slăbiciuni pentru care este “depunctată” România în cea mai recentă analiză privind calitatea vieții și bunăstarea socială în țările lumii, studiu…
Vezi articolul

Profesoarele Olimpia Buzia și Silvia Robu, de la Facultatea de Medicină din Galați, trimise în judecată de DNA pentru luare de mită / Alți doi asistenți universitari și 20 de studenți vor fi judecați

Olimpia Buzia și Silvia Robu, profesori universitari doctori în cadrul Facultății de Medicină a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, au fost trimite în judecată de procurorii DNA pentru luare…
Vezi articolul

Orice schimbare riscă să eșueze dacă decidenții nu se asigură că profesorii o înțeleg, au cum să o pună în aplicare și sunt motivați să o facă – raport al Băncii Mondiale despre când și cum funcționează politicile care privesc munca profesorilor

Se adună în programul de școală săptămâni „altfel” și „verzi”, programe de educație financiară sau sanitară, opționale noi sau discipline extra care trebuie integrate într-un fel sau altul? Promite guvernul…
Vezi articolul

Radiografia carierei de profesor în țara analfabetismului funcțional: cadrele didactice din România sunt, statistic, cel mai puțin stresate din Europa, au o dorință „unică” de a munci în străinătate și evită excesul în propria formare profesională – raport Eurydice

Profesorii din România manifestă cel mai scăzut nivel de stres din Europa, iar când sunt stresați, motivele țin de munca administrativă și răspunderea pentru rezultatele elevilor. Dar cu munca administrativă…
Vezi articolul