DOCUMENT Model de cerere pentru bursă medicală 2022 și criteriile de acordare / Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar

17.725 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Bursa medicală este o bursa de ajutor social care se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, conform Ordinului de ministru care reglementează noile criterii de acordare a burselor publicat în Monitorul Oficial luni, 12 septembrie 2022. UPDATE: Modelul de cerere 2022 poate fi descărcat din articol.

Ce trebuie să știe părinții. Informația pe scurt, cu trimitere la articolul din lege:

  • Bursele medicale se acordă și pe perioada vacantelor școlare. Art. 20.
  • Bursa medicală nu este condiționată de venitul net lunar al familiei. Art. 15. — (2)
  • Bursa medicală se poate cumula cu bursa de performanță, bursa de merit, bursa de studiu. Art. 19. — (1)
  • Elevii cu bursă medicală pot lua și bursa „Bani de liceu” de 250 de lei pe lună.  Art. 19. — (4)
  • Cererile pentru bursa medicală se pot depune pe tot parcursul anului școlar.  Art. 16
Criteriile pentru bursele medicale

Bursele medicale se acordă elevilor care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic, conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;

II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;

III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;

IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;

V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale;

VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;

VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;

VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;

IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;

X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;

XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);

XII. boli genetice;

XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările post transplant;

XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;

Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.

Documente necesare pentru bursa medicală
  1. Copie certificat de naștere elev;
  2. Certificat medical eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar (Tip A5);
  3. Certificat de orientare școlară nr. … (unde este cazul)
  4. Certificat de încadrare în grad de handicap (unde este cazul);
  5. Copie CI părinte/tutore;
  6. Copie hotărâre judecătorească tutore (după caz)

Bursele medicale se acordă și pe perioada vacantelor școlare pentru elevi. Nu au dreptul la bursa medicală, pe perioada vacanței de vară, elevii care:

  • nu au promovat anul școlar;
  • care la începutul anului școlar sunt corigenți la cel mult la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate pe an;
  • absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/ învățământ profesional/ cursuri cu frecvență zi sau într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
  • elevi care repeta anul școlar din alte motive decât medicale.

Lista elevilor care beneficiază de bursele de ajutor social medicale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute.

Modelul de cerere bursă medicală 2022:

Ordinul pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Model de cerere pentru bursă socială / Cererile pot fi depuse până la finalul lunii septembrie

9 comentarii
  1. pentru copiii de la postliceale nu se dau burse sociale sau medicale chiar dacă sunt la centre de educație incluzivă???

  2. Bună ziua!
    Copilul meu,în vârstă de 12 ani,a fost diagnosticat cu epilepsie din luna iulie 2022.In acest caz,beneficiază de bursa medicala?
    Mulțumesc.

  3. Buna ziua. Trebuie facut ceva dosar CES pentru a beneficia de bursa medicala? Imi puteti spune mai exact ce e de facut pentru a beneficia de această bursa medicală? Mulțumesc

  4. Modelul de cerere postat de dvs. nu corespunde cu noul ordin ME 5379 din 2022….este art 15 (1) lit.c) din ordinul ME 5379 / 2022.Va rog ca ceea ce postati sa o faceti cu maxima atentie si responsabilitate.O informatie gresita poate duce pe multa lume in eroare.Si intotdeauna vor exista parinti care vor crede informatiile din online, decat scoala.Va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Senatorul Ștefan Pălărie reacționează în scandalul ARACIP, după ce ministerul i-a schimbat organizarea și după ce numele său a fost pus pe o listă a „groparilor care mănâncă o colivă fancy” de Răzvan Orășanu

„Guvernul și Ministerul Educației Naționale au ratat din plin reforma Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)”, a transmis joi, pe Facebook, senatorul USR Ștefan Pălărie. El a…
Vezi articolul
Leonard Azamfirei

Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, senatorul PSD Azamfirei: Este nevoie de o probă unică de Limba și literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toți elevii de liceu

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, senator PSD, consideră că la examenul de Bacalaureat este nevoie de o probă…
Vezi articolul