DOCUMENT Niciun contra-candidat pentru Simion Hăncescu și George Purcaru la cele mai importante funcții din cel mai mare sindicat al profesorilor – FSLI / Sunt trei candidați pentru funcția de secretar general

1.646 de vizualizări
Simion Hăncescu
Foto: FSLI
Candidaturile pentru cele mai importante funcții din biroul operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cele de președinte și vicepreședinte, sunt doar cele ale ocupanților acestor posturi, potrivit unei note oficiale consultată de Edupedu.ro. Simion Hăncescu este unicul candidat pentru funcția de președinte al biroului operativ al FSLI, acesta fiind președintele federației din noiembrie 2010, potrivit CV-ului propriu, adică de 12 ani. Pentru poziția de vicepreședinte în biroul operativ candidează George Purcaru, ocupantul funcției și în prezent, care din noiembrie 2017, adică de 5 ani, este prim-vicepreședintele FSLI.

FSLI este o federație sindicală condusă de Consiliul Național al Liderilor – care are ședințe în care stabilește hotărâri și anumite demersuri, iar între aceste ședințe organismul de conducere este biroul operativ, potrivit federației. Pentru acesta acum sunt alegeri.

Componența Biroului Operativ apare în fotografia de mai jos:

Concurență apare, conform candidaturilor validate, pentru postul de Secretar General, ocupat în prezent de Cornelia Popa-Stavri. Aceasta s-a înscris pentru încă un mandat în Biroul Operativ, însă în cursă sunt și Ion Zoican, președintele filialei Mehedinți a FSLI, și Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.

Simion Hăncescu CV.

Potrivit informațiilor de pe site-ul FSLI, federația are 150.526 de membri, care reprezintă 51.14% din angajații din învățământul preuniversitar.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. De ce nu distribuiți acest articol pe facebook? Sunt cumva interese la mijloc?

    1. Sunt cadre mostenite din vechiul regim ceausist.
      Primește 3.700 lei ca profesor fără să dea pe la școală. Venit total: 19.500 lei/lună ca să facă blat cu orice guvern. Un trădător. Hăncescu reales la al XIV-lea congres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consilierii școlari nu mai sunt obligați să predea, iar profesorii de sprijin și logopezii vor avea norma didactică de predare mărită cu 4 ore – proiect / Cum se modifică normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul de sprijin, logoped și psiholog

Normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog din școli și din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, CJRAE, Centrului Municipiului București…
Vezi articolul

Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ, printre care grădinițe, licee și chiar Inspectoratul școlar din București, nu și-au luat salariile, avertizează sindicatele FSE „Spiru Haret”: Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare

Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ din Municipiul București nu și-au luat salariile, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ într-un comunicat primit de Edupedu.ro Este vorba despre…
Vezi articolul

Apel al profesorilor de Biologie din București ca științele naturii să fie „tratate cu un respect egal” în planurile-cadru de liceu: Soluția nu este să introducem noi discipline. Ne lipsesc profesori bine pregătiți, laboratoare și manuale atractive

Profesorii de biologie din București atrag atenția asupra dezechilibrului dintre disciplinele STEM în noua propunere de plan-cadru pentru liceu. Într-un apel public, aceștia solicită Ministerului Educației o alocare echilibrată a…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Ghid pentru profesori: conectarea la tabla interactivă din fiecare clasă de pe telefon, tabletă sau laptop, fără fire / În timpul pauzelor, pe table pot fi transmise informații din cancelarie sau noutăți pentru elevi

În era digitală, utilizarea tehnologiei interactive în sălile de clasă a devenit esențială pentru predare și învățare. Profesorii au la dispoziție, în foarte multe dintre clase, datorită apelurilor de dotări…
Vezi articolul

Înscrieri deschise pentru Școala de vară de la Măgurele care se desfășoară în 22 august – 5 septembrie 2024, la care sunt așteptați elevi de liceu și profesori de științe / Unde se fac înscrierile pentru elevi și profesori și care sunt temele de cercetare

Elevii de liceu pasionați de știință și profesorii de științe sunt așteptați să se înscrie la a șaptea ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele…
Vezi articolul