DOCUMENT Niciun contra-candidat pentru Simion Hăncescu și George Purcaru la cele mai importante funcții din cel mai mare sindicat al profesorilor – FSLI / Sunt trei candidați pentru funcția de secretar general

1.648 de vizualizări
Simion Hăncescu
Foto: FSLI
Candidaturile pentru cele mai importante funcții din biroul operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cele de președinte și vicepreședinte, sunt doar cele ale ocupanților acestor posturi, potrivit unei note oficiale consultată de Edupedu.ro. Simion Hăncescu este unicul candidat pentru funcția de președinte al biroului operativ al FSLI, acesta fiind președintele federației din noiembrie 2010, potrivit CV-ului propriu, adică de 12 ani. Pentru poziția de vicepreședinte în biroul operativ candidează George Purcaru, ocupantul funcției și în prezent, care din noiembrie 2017, adică de 5 ani, este prim-vicepreședintele FSLI.

FSLI este o federație sindicală condusă de Consiliul Național al Liderilor – care are ședințe în care stabilește hotărâri și anumite demersuri, iar între aceste ședințe organismul de conducere este biroul operativ, potrivit federației. Pentru acesta acum sunt alegeri.

Componența Biroului Operativ apare în fotografia de mai jos:

Concurență apare, conform candidaturilor validate, pentru postul de Secretar General, ocupat în prezent de Cornelia Popa-Stavri. Aceasta s-a înscris pentru încă un mandat în Biroul Operativ, însă în cursă sunt și Ion Zoican, președintele filialei Mehedinți a FSLI, și Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.

Simion Hăncescu CV.

Potrivit informațiilor de pe site-ul FSLI, federația are 150.526 de membri, care reprezintă 51.14% din angajații din învățământul preuniversitar.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. De ce nu distribuiți acest articol pe facebook? Sunt cumva interese la mijloc?

    1. Sunt cadre mostenite din vechiul regim ceausist.
      Primește 3.700 lei ca profesor fără să dea pe la școală. Venit total: 19.500 lei/lună ca să facă blat cu orice guvern. Un trădător. Hăncescu reales la al XIV-lea congres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vă încurajați copilul să devină profesor? Cât ar trebui să câștige un profesor de gimnaziu în primul an în învățământ? – întrebări din studiul online despre statutul profesorului în societate / Completarea chestionarului durează 5 minute

Studiul național privind statutul profesorilor – Profesorii în societate 2022 – este derulat de Romanian Business Leaders prin compania de cercetare D&D Research, scrie didactic.ro. Cercetarea este una la nivel…
Vezi articolul

Ungaria are cu 2.000 de studenți mai puțin anul acesta decât anul trecut și doar puțin peste jumătate din candidații la facultățile de formare a profesorilor sunt admiși

Numărul persoanelor care sunt admise în învățământul superior a scăzut, în special în domeniul formării profesorilor. Potrivit Sindicatului Pedagogilor, această situație va avea consecințe grave, transmite publicația maghiară NÉPSZAVA, citată de…
Vezi articolul

Personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinare, decizia va fi luată „în perioada imediat următoare”, spune Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie…
Vezi articolul

Definitivat 2024, examenul de intrare în cariera didactică. Peste 8.500 de candidați vor susține miercuri proba scrisă / Matematica, printre disciplinele cu număr mare de candidați înscriși

Peste 8.500 de candidați vor  participa la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ 2024, miercuri, 24 iulie, în 42 de centre de examen, anunță Ministerul Educației.…
Vezi articolul