Liceele trebuie să amenajeze locuri speciale pentru păstrarea telefoanelor și să stabilească o procedură „birocratică” de preluare a dispozitivelor: persoane autorizate care să eticheteze telefoanele și să țină evidența registrului de predare-primire, prevede un proiect votat în Senat

1.674 de vizualizări
ID 197053791 © Lincoln Beddoe | Dreamstime.com
Liceele trebuie să amenajeze locuri speciale pentru păstrarea dispozitivelor până când vor fi preluate înapoi de elevi și să stabilească o procedură de predare primire a telefoanelor, prevede un proiect de modificare a Legii Educației adoptat miercuri 28 aprilie, în Senat. Camera Deputaților este for decizional. Legea Educației prevede interzicerea telefoanelor în școli prin regulament intern dar nu prevede modul prin care acestea pot fi preluate.
Termen-limită 25 mai

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu

Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.

Redirecționează 3,5% acum

Doar 2 minute  •  Nu te costă nimic  •  100% online

Liceele trebuie să amenajeze locuri speciale pentru păstrarea dispozitivelor până când vor fi preluate înapoi de elevi, potrivit proiectului care com­pletează Legea Învăţământului Preu­ni­versitar Nr. 198/2023, și adoptat în Senat.


De asemenea, se mai propune o procedură clară stabilită de liceu pentru predarea și primirea telefoanelor, cu persoane desemnate, stabilirea locului în care să fie ținute și etichetarea telefoanelor.


„a) procedura de preluare temporară a dispozitivelor, inclusiv momentul şi locul preluării, persoanele autorizate să efectueze preluarea, precum şi modul de individualizare sau de identificare a a­cestora, cum ar fi prin etichetare sau sigilare


b) modalitatea de evidenţă şi con­semnare a preluării, inclusiv docu­men­tul ori registrul de predare-primire şi con­firmarea predării către elev, după caz;


c) condiţiile de păstrare, depozitare şi securizare a dispozitivelor pe durata preluării, inclusiv spaţiul destinat de­po­zitării, regulile de acces şi persoanele responsabile (…)”, se specifică în textul de lege”.

Expunerea de motive

În expunerea de motive se menționează faptul că măsura de interzicere a telefonului are probleme la aplicare: „Dispozitivele sunt depozitate uneori pe catedra profesorului, în sertare neîncuiate sau în cutii nesecurizate, ceea ce creează un risc real de pierdere, deteriorare, furt sau acces neautorizat la datele personale ale elevilor”.

„Alineatul (7) al art. 106 din forma în vigoare prevede că nerespectarea interdictiei poate conduce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea predării ulterioare către părinti, tutori legali sau elevi, „conform regulamentului intern”. Legea trimite, așadar, la regulamentul intern, dar nu stabilește nicio cerință minimă pe care acesta trebuie să o îndeplinească în ceea ce privește procedura de preluare, condițiile de depozitare, evidenta predării sau modul de soluționare a incidentelor.

Această lacună a generat, în practică, o serie de probleme semnificative.

Telefoanele mobile sunt preluate frecvent de la elevi fără niciun document de predareprimire, fără individualizarea sau sigilarea dispozitivelor, fără desemnarea unor persoane responsabile și fără garantii adecvate de securizare. Dispozitivele sunt depozitate uneori pe catedra profesorului, în sertare neîncuiate sau în cutii nesecurizate, ceea ce creează un risc real de pierdere, deteriorare, furt sau acces neautorizat la datele personale ale elevilor. În absenta unor norme clare, răspunderea patrimonială pentru eventualele prejudicii rămâne incertă, ceea ce generează litigii potențiale și un climat de neîncredere între elevi, parinti si personalul didactic.

Semnalele din societate confirmă această realitate. În dezbaterile publice din anii 2024-2025, atât părinții, cât și cadrele didactice au subliniat în mod constant că principala problemă nu este interdictia în sine, ci modalitatea concretă în care aceasta este pusă în aplicare. Ministerul Educatiei însuși a recunoscut, prin comunicări oficiale, că implementarea diferă substanțial de la o școală la alta, în functie de resursele și de inițiativa locală”.

Avizul legislativ avertizează că procedura este prea „detaliată”

„Textul propus enumeră, excesiv de detaliat, aspecte precum: momentul şi locul preluării, persoanele autorizate să efectueze preluarea, etichetarea si sigilarea; documentul ori registrul de predare-primire şi confirmarea primirii de către elev; spatiul destinat depozitării, regulile de acces la dispozitivele electronice şi persoanele responsabile; termenele de predare ori restituire a dispozitivelor.

Pe de altă parte, apreciem că solutia legislativă preconizată necesită reexaminare si din perspectiva obligatiilor administrative pe care le instituie în sarcina unităților de invatamant, fiind de natură să genereze proceduri birocratice, consumatoare de timp si de resurse umane si financiare.

În consecință, apreciem că în cuprinsul legii să fie păstrate numai elementele esentiale ale reglementării, iar aspectele de detaliu privind modalitatea concretă de preluare, evidenta, depozitare, securizare şi restituire a dispozitivelor, inclusiv cele care pot beneficia de solutii digitale sau simplificate, să fie lăsate în sarcina reglementării secundare, respectiv Regulamentul-cadru de organizare şi functionare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei nr. 5726/2024″, potrivit avizului legislativ.

De asemenea, proiectul de lege 213/30.03.2026, adoptat în plenul Senatului, menționează explicit că interzicerea telefonelor în școală este decisă prin consiliul de administrație al liceului.


„În învăţământul liceal, prin regu­la­mentul intern, consiliul de administrație al unității de învăţământ poate interzice folosirea de către un elev a dispo­zitivelor prevăzute la alin. (4) în incinta unităţii de învăţământ preuniversitar sau doar într-o parte a acesteia, precum şi în timpul activităţilor care se des­făşoară în afara acesteia.

„⁠La articolul 106, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (71), cu următorul cuprins: (71 ) în unităţile de în­văţământ în care utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice este inter­zisă, în condițiile alin. (4) Si (5)(…)”, scrie în lege.

În prezent, Legea învățământului preuniversitar 198/2023 prevede că în cazul liceelor, regulamentul intern al unității poate interzice telefonul:

(5) În învățământul liceal, regulamentul intern al unității de învățământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor prevăzute la alin. (4) în incinta unității de învățământ preuniversitar sau doar într-o parte a acesteia, precum și în timpul activităților care se desfășoară în afara acesteia.

DESCARCĂ Proiectul de modificare a Legii 198/2023
Descarcă Expunerea de motive


7 comments
  1. PS

    Pe baza ROFUIP eu am făcut procedura unității școlare de preluare a telefonului folosit necorespunzător.

    Imediat ce a foat prezentat elevilor nu au mai fost incidente legate de telefoane folosite nepotrivit in timpul orelor de curs.

  2. Trebuie sa fii tâmpit si sa stai in Senat prin birouri ca să crezi ca această lege poate fi aplicată.
    Oameni care nu au nicio treabă cu școala și care cred că rezolvă o problemă cu altele.

    E total lipsit de logică și de funcționalitate.

    Sa le luăm pe rând
    A. Liceu cu 400 de elevi
    Ora de incepere ore 8⁰⁰

    B. Sala securizată disponibilă cu acces restructionat, monitorizat audio-video etc (ceea ce înseamnă alți bani si sală luată de la alte activități)

    C Un angajat disponibil, instruit

    Acum…practic

    Vin elevii cu 15 minute mai devreme si fac coadă în fața sălii de depozitare

    Angajatul preia individual telefonul, pune eticheta si il pune sa semneze
    Timp minim 20 de secunde
    3 elevi = 1 minut
    300 elevi = 100 minute

    Aceași poveste si la predare la final de program (care poate fi diferit)

    Cu asta proiectul e desființat
    Practic e imposibil de aplicat.
    Ar trebui angajat un om care să se ocupe cel puțin jumătate de normă doar pt telefoane.

  3. Tara arde si baba se piaptana!

  4. Ee de râsul curcilor!
    Nu e in stare nimeni să stopeze fumatul in școli – știm cu toții că se fumează într-o veselie in incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, GENERALIZAT și mai nou vezi profesorii pufăind tutun, cot la cot cu elevii mai mari (doar sunt majori și au drepturi ?!) și se dă lege pentru intrezicerea utilizării telefoanelor!

    Revenind la tema prinicpală, pe scurt:
    – se inființează săli speciale pt depozitat aparatele (atenție sunt licee cu peste 1000 de elevi)
    – se desemnează personal special destinat pt predarea-primirea gageturilor
    – se inființează registre speciale (ah, ce-mi place asta!!!) pentru predare-primire, procese verbale și semnături, sute și sute pe zi
    – se aplică etichete pe telefoane sau acestea se sigilează

    … și ca prin farmec, invățământul va merge ”ca pe roate” datoriă măsurilor ințelepte de mai sus?
    Hai că-i bună gluma asta!

  5. Scurt pe doi: cu ce bani? Și de ce doar liceele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *