DOCUMENT Niciun contra-candidat pentru Simion Hăncescu și George Purcaru la cele mai importante funcții din cel mai mare sindicat al profesorilor – FSLI / Sunt trei candidați pentru funcția de secretar general

1.649 de vizualizări
Simion Hăncescu
Foto: FSLI
Candidaturile pentru cele mai importante funcții din biroul operativ al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, cele de președinte și vicepreședinte, sunt doar cele ale ocupanților acestor posturi, potrivit unei note oficiale consultată de Edupedu.ro. Simion Hăncescu este unicul candidat pentru funcția de președinte al biroului operativ al FSLI, acesta fiind președintele federației din noiembrie 2010, potrivit CV-ului propriu, adică de 12 ani. Pentru poziția de vicepreședinte în biroul operativ candidează George Purcaru, ocupantul funcției și în prezent, care din noiembrie 2017, adică de 5 ani, este prim-vicepreședintele FSLI.

FSLI este o federație sindicală condusă de Consiliul Național al Liderilor – care are ședințe în care stabilește hotărâri și anumite demersuri, iar între aceste ședințe organismul de conducere este biroul operativ, potrivit federației. Pentru acesta acum sunt alegeri.

Componența Biroului Operativ apare în fotografia de mai jos:

Concurență apare, conform candidaturilor validate, pentru postul de Secretar General, ocupat în prezent de Cornelia Popa-Stavri. Aceasta s-a înscris pentru încă un mandat în Biroul Operativ, însă în cursă sunt și Ion Zoican, președintele filialei Mehedinți a FSLI, și Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.

Simion Hăncescu CV.

Potrivit informațiilor de pe site-ul FSLI, federația are 150.526 de membri, care reprezintă 51.14% din angajații din învățământul preuniversitar.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. De ce nu distribuiți acest articol pe facebook? Sunt cumva interese la mijloc?

    1. Sunt cadre mostenite din vechiul regim ceausist.
      Primește 3.700 lei ca profesor fără să dea pe la școală. Venit total: 19.500 lei/lună ca să facă blat cu orice guvern. Un trădător. Hăncescu reales la al XIV-lea congres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O parte din profesori vin la cursurile de educație rutieră, pentru a obține dreptul de a preda aceste noțiuni, doar ca să ia o diplomă pentru gradul didactic, spune Titi Aur / Ce tipuri de lecții rutiere sunt în alte țări

„O parte din profesorii care se duc la cursuri prin care să predea siguranță rutieră, se duc din interesul de a-și obține gradul”, spune la DCNews Titi Aur, specialist în…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Până pe 29 septembrie, profesorii se pot înscrie în grupurile care fac subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025. Condițiile de selecție, publicate de CNPEE

Profesorii se pot înscrie în grupurile de lucru care vor face subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025, până pe 29 septembrie, iar în perioada…
Vezi articolul

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii au incluse obligatoriu 2 ore pe săptămână pentru pregătire remedială. Cu 3 zile până să înceapă cursurile, au aflat că trebuie să organizeze aceste ore pe grupe de copii, fără ajutorul niciunui asistent sau alt profesor și fără ca primăriile să fi acordat spații în plus

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit Legii Bolojan. Este vorba despre Legea nr.…
Vezi articolul