Doi profesori și o lecție despre valori: de la bucuria de a-i învăța pe copii, la neputința la catedră

Era o zi la început de septembrie. Împreună cu taică-miu și una dintre surori ne-am urcat într-un taxi și am străbătut Iașiul dintr-un capăt în altul, căci trebuia să ajungem la deschiderea anului școlar, fiind primul meu an la liceu. Veneam dintr-un sat destul de izolat, în care am crescut cu mirajul orașului și cu toată enigma de loc plin de farmec, oameni speciali, chiar supraoameni, cu traiul lipsit de grijă zilei de mâine.

Pentru că ai mei erau convinși că respectul înseamnă printre altele să porți haine decente eram îmbrăcat cu un costum bleu care stătea cam larg pe mine, dat fiind că la cei 178 de cm ai mei aveam 56 de kilograme. Cu o față cam speriată și cu multe noduri în gât, căci eram nou în curtea liceului, intru și eu în rândul clasei mele fără să scot un cuvânt. Eram roșu ca racul, urechile simțeam cum mai au puțin și scot fum, voiam să mă fac mic de tot și să mă întorc la clasa din satul meu. Era o zi de toamnă cu vreo 30 și ceva de grade, iar maieul, cămașa, vesta și sacoul erau deja mult prea călduroase pentru mine. Da pentru că știam de acasă că mai ales în prima zi trebuie să arăt exemplar, le-am ținut pe toate pe mine și am rezistat eroic.

Pe unii profesori i-am recunoscut din sesiunea de admitere din vară. N-am putut-o uita pe profesoara de limba română, care era și directoarea adjunctă a liceului. N-am uitat-o pentru că, înainte de a recita poezia din Eminescu, o viitoare colegă nici n-a apucat să termine titlul poeziei că doamna cu părul blond coafat și dat cu mult fixativ a oprit-o brusc, întrebând-o de unde vine așa îmbrăcată de zici că-i la balamuc.

Hei, fetițo, nu te-am uitat, sunt cu ochii pe tine!

Georgiana, care peste 2 luni avea să-mi devină colegă de clasă, spune că vine de la unul din liceele din Iași. Văd cum femeia din spatele catedrei trage puternic aer în piept și începe asemeni unui atac de artilerie grea să își țină expunerea – un liceu depravat, lângă care există magazine ce vând băutură elevilor, un loc în care se chiulește mult și copiii au uitat ce înseamnă respectul pentru cadrele didactice. Cu greu a lăsat-o pe colega mea să-și spună poezia, ținând să precizeze la final că de va fi admisă la acest liceu va avea ea grijă să nu mai vină astfel îmbrăcată.

Ei bine, revenind la deschiderea anului școlar, când urcăm scările de la intrarea principala, lângă ușă era doamna cu cocul blond și cu fața care transmitea severitate. Mi-am amintit de ea așa cum și ea și-a amintit de Georgiana și căreia i-a spus înainte de a întra în clădire: „Hei, fetițo, nu te-am uitat, sunt cu ochii pe tine!” Așa a și fost, și nu doar că era cu ochii pe ea, ci era cu ochii peste tot și toate ce pentru ea încălcau norma. În câteva zile, aveam să aflu că pentru tot liceul ea e spaima școlii, atât a elevilor, cât și a părinților. Un model de profesor care se lupta cu trăirea în prezent, fiind prinsă de amintirile din trecut.

În același liceu însă am întâlnit și un profesor ce mi-a devenit model și mentor

În același liceu însă am întâlnit și un profesor ce mi-a devenit model și mentor. Model pentru că făcea din orele de istorie cel mai așteptat moment din săptămână în care, cu ajutorul diapozitivelor, învățam istorie universală după manuale făcute de guvernul francez. Un om care nu se rezuma la a povesti despre trecut, ci despre cum toată moștenirea ne influențează viață din ziua de azi, deciziile, cum istoria poate fi ciclică dacă nu există capete care să fie conștiente de lecțiile date de înaintași.

Un om care îmbina glumele de bun-gust cu muzică folk și cu acordurile de chitară. Un om pentru care regulile erau date de relația umană stabilită cu fiecare elev în parte. Un om pentru care lecțiile se puteau ține și în curtea uriașă plină de castani din fața liceului ori într-un muzeu sau pe străzile orașului. Un om și un mentor la care foștii elevi se întorceau în fiecare an și pe care îl căutau pentru a povesti despre cum sunt și pe unde au ajuns după terminarea liceului.

Ce-a făcut diferența în viețile celor 2 oameni?

Pentru unul dintre ei, învățarea era despre bucuria descoperirii cât mai firești, în care profesorul avea rolul de facilitator, un personaj care aduce resurse și care îi motivează pe elevi să le acceseze, un profesor pentru care respectul era de ambele părți și care nu ținea lecții de morală și era un exemplu de comportament bazat pe o etică nicomahică de care ne mai povestea în pauze.

Un profesor care știa să se facă plăcut de elevi, pentru care cel din față era un partener de învățare. Un om care ne povestea cu drag despre experiențele trăite în alte țări și care privea cu admirație către aceia care reușeau să producă învățare, indiferent de contextele sociale sau politice în care se aflau. Un om care nu predica valori, ci le trăia și aducea în jurul său întreaga comunitate de elevi ai școlii. Ca drept urmare, mai bine de 80% din colegii de clasă au dat bacalaureatul la istorie și au avut rezultate bune și foarte bune.

Celălalt personaj, profesoara de limba română, era cunoscută pentru rigiditatea ei, pentru notele care îi făceau pe elevi să privească catalogul cu cea mai mare ură cunoscută de ei, pentru ușurința cu care propunea scăderea notei la purtare. Un om care intra ușor în conflict atât cu copiii, cât și cu adulții, părinții. Un om care cu greu accepta feedbackul ori posibilitatea ca într-o relație să fie și ea nevoită să se schimbe și să-și facă cu demnitate jumătatea de drum.

Un profesor care își pierduse bucuria de a fi la catedră, de a facilita învățarea. Teama de a nu fi sancționați luase locul bucuriei pentru mulți dintre elevii ei. Un om care a rămas prins în a face lucrurile să pară că sunt ok. Un om care nu a mai avut puterea să privească spre sine și să vadă cât de ok e ea cu ea însăși și cu cei din jur. Poate că era prea multă durere, poate că era prea mult orgoliu, n-am de unde să știu.

Ce știu însă e faptul că în același sistem educațional pe care de multe ori îl blamăm mi-am găsit atât mentori, cât și oameni care mi-au arătat cum nu trebuie să ajung. După ani în care am făcut terapie, am citit mult, am fost la zeci de traininguri cu unii dintre cei mai faini și profesioniști oameni pe care îi are țara asta am ajuns să nu condamn, ci să privesc cu mai multă înțelegere către oamenii ca doamna directoare adjunctă a liceului. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, sunt oameni pentru care comportamentul arată câtă suferință de fapt duc în spate.

Sunt oameni cu care e nevoie să stăm de vorbă, să îi ascultăm, să le arătăm că îi vedem și că ne pasă de ceea ce sunt și de ceea ce oferă. E nevoie să aducem sistemul de învățământ pe un făgaș în care valorile nu se predau, ci se trăiesc de către cei care sunt modele pentru copii.

Pentru asta e nevoie ca și noi, cei de pe margine, să ne implicăm, să arătăm mai puțin cu degetul ce nu merge ori să găsim profesorii drept țapi ispășitori pentru toate relele din țara asta și să ne arătăm disponibilitatea de a construi împreună, fiecare după puterile lui, o școală și o comunitate incluzivă, în care solidaritatea să fie puternic înrădăcinată în practicile noastre, în care să privim diferențele dintre noi ca pe un prilej de descoperire și învățare, să ne acceptăm cu vulnerabilități și slăbiciuni.

Vasile Brașovanu este Coorodonatorul programului educațional Seeding Knowledge Foundation, absolvent al programului Teach for Romania.

Total
65
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

(Advertorial) Conferința “Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” – SUST-BLACK. Eveniment științific al Președinției României la Consiliul UE

Conferința “Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” este organizată de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geo-ecologie Marină – GeoEcoMar, sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și…
Vezi articolul

Copiii mei, unii de 11 ani, clasa a V-a, nu citesc, nu calculează, scriu greu de mână. Ei sigur ar fi rămas repetenți în clasele 1-4, scrie Cristiana Ionescu, EDULIER

Una dintre reacțiile marcante la declarațiile ministrului Educației, despre repetenția de la clasa I, este cea a Cristianei Ionescu, fondatoarea Asociației EDULIER. Cristiana scrie, într-o postare pe contul său de…
Vezi articolul