Profesorul Sergiu Mișcoiu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, distins de statul francez cu medalia de Ofițer al Palmelor Academice

2.246 de vizualizări
Sergiu Mișcoiu / Foto: cci.ubbcluj.ro
În cadrul unei ceremonii publice desfășurate la Ambasada Franței de la București, profesorului Sergiu Mișcoiu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) i-a fost înmânată medalia de Ofițer al Palmelor Academice, conform unui comunicat de presă al UBB

Această înaltă distincție a statului francez este acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturii franceze în mediul academic și în societate, se precizează în comunicat.

Directorul Centrului de Cooperări Internaționale al UBB, prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu s-a bucurat de această recunoaștere grație parcursului său universitar în România și Franța, fiind doctor și, apoi, conducător de doctorate în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Paris-Est, conducând de două decenii masteratul internațional francofon în dublă diplomă de Studii Politice Europene Comparate, și înființând și dezvoltând în ultimul deceniu și Centrul de Studii Africane al UBB.


4 comments
  1. Traducerea din franceză nu e corectă: palmes academiques se traduce în limba română cu lauri academici. Termenul de palme e o traducere vulgară, din păcate.

  2. Bravo, Sergiu!
    Te cunosc de multa vreme și îți cunosc pasiunea și seriozitatea legată de tot ce tine de Franța și limba franceză, iar asta nu te face mai puțin român.
    O recunoaștere meritată și sper binevenită pt traseul tău academic.

  3. Felicitări, stimate domn profesor! Când unii se băteau pe un biet ciolan mioritic, dumneavoastră vă vedeați de treabă și ați adunat deja 20 de ani de activitate, premiată, iată, cu o asemenea distincție. Jos pălăria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile din învățământ vor fi majorate cu 10% din 1 ianuarie 2023, dar nu mai mult decât în grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017 – proiect de ordonanță de urgență / Lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic

Salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat marți de Ministerul de Finanțe, înainte de vacanța de Ziua Națională. Proiectul…
Vezi articolul

Simulare Bacalaureat 2026. Ministerul Educației nu a publicat încă statisticile detaliate privind gradul de reușită pe fiecare item, deși termenul anunțat era 20 aprilie

Ministerul Educației și Cercetării nu a publicat până miercuri, 22 aprilie, statistici detaliate privind rezultatele elevilor la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2026, deși instituția a anunțat că până pe…
Vezi articolul