DOCUMENT Olimpiadele școlare și toate concursurile, competițiile și activitățile extrașcolare au fost amânate pentru anul școlar 2021-2022. Ordinul a fost semnat de ministrul Educației

20.788 de vizualizări
Ordinul prin care olimpiadele școlare se amână pentru anul 2021-2022 / Foto: Edupedu.ro
Toate olimpiadele școlare și concursurile au fost amânate pentru anul școlar viitor. Ordinul de ministru care prorogă pentru anul școlar 2021-2022 competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare a fost semnat de Monica Anisie în urmă cu o zi, pe 3 noiembrie, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. 

Amintim că secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar a anunțat încă de luni, 2 noiembrie, că Ministerul Educației suspendă olimpiadele școlare în anul 2020-2021, din cauza pandemiei COVID-19. 

În anul școlar 2020-2021, competițiile școlare, extrașcolare, așa-numitele olimpiade se vor suspenda“, a declarat Luminița Barcari. Aceasta a precizat că “numărul mare al competițiilor școlare și al elevilor participanți, precum și varietatea modalităților de desfășurare a competițiilor nu permit organizarea competițiilor școlare conform regulamentelor proprii în vigoare. (…) Decizia a organiza doar anumite olimpiade și concursuri școlare în mediul online ar crea o discriminare între elevi“ (Detalii aici).

Ordinul nr. 5924/2020 obținut de Edupedu.ro amână pentru următorul an școlar aplicarea prevederilor Ordinului nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare.

Ordinul care amână olimpiadele școlare pentru anul școlar 2021-2022 / Foto: Edupedu.ro

Metodologia-cadru amânată definește “competițiile școlare” drept olimpiadele școlare și concursurile, organizate pe discipline de învățământ, interdisciplinare, multidisciplinare, transdisciplinare/calificări și domenii de pregătire profesională, concursuri de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare pentru elevi. 

Olimpiadele școlare sunt competiții școlare de excelență bazate pe studierea uneia sau a mai multor discipline predate în sistemul formal de învățământ, adresându-se elevilor cu aptitudini și performanțe înalte în domeniul matematicii și al științelor, al limbii și literaturii române, al limbilor și al literaturilor materne și al limbilor moderne, al disciplinelor din ariile curriculare om și societate, arte, sport și educație fizică, tehnologii, lingvistică, astronomie și astrofizică și la care pot participa elevi din toate județele țării și municipiul București. Excepție fac olimpiadele din domeniile artelor, tehnologiilor, religiei, limbilor moderne și a celor destinate elevilor aparținând minorităților naționale din România, cazuri în care competiția se consideră națională dacă participă elevii din toate județele/sectoarele municipiului București în care se asigură studiul/școlarizarea pentru disciplinele/domeniile de studiu/pregătire profesională pentru care se organizează competiția respectivă”, se arată în Metodologia prorogată pentru anul școlar 2021-2022.

Același act definește concursurile școlare drept “competiții la care participă elevii din minimum 50% din județele țării și municipiul București, concursuri organizate pe discipline de învățământ, interdisciplinare, multidisciplinare, transdisciplinare, calificări și domenii de pregătire profesională, concursuri de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare pentru elevi. Excepție fac concursurile școlare din domeniile artelor, tehnologiilor, religiei, limbilor moderne și cele destinate elevilor aparținând minorităților naționale din România, cazuri în care concursul se consideră național dacă participă elevi din minimum 50% din județele/sectoarele municipiului București în care se asigură studiul/școlarizarea pentru disciplinele/domeniile de studiu/pregătire profesională pentru care se organizează concursul respectiv”.

În fiecare an școlar, listele competițiilor școlare (olimpiade și concursuri) sunt aprobate prin ordin al ministrului educației naționale, iar graficul de desfășurare a competițiilor școlare este aprobat de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar și de secretarul de stat pentru învățământ în limbile minorităților naționale. În lista competițiilor școlare internaționale este precizată și clasificarea acestora în următoarele categorii: categoria I – competițiile desfășurate la nivel mondial, respectiv categoria a II-a – competițiile desfășurate la nivel european sau regional”, se arată în metodologia-cadru.

Vezi aici Ordinul nr. 3035/2012 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, amânat pentru anul viitor

Citește și:
BREAKING Redeschiderea graduală a grădinițelor și a școlilor, indiferent de rata de infectare, a intrat în analiza autorităților – Surse guvernamentale
Se suspendă olimpiadele școlare, în anul 2020-2021. Secretar de stat: decizia de a organiza doar anumite olimpiade online ar crea discriminare
Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real
VIDEO Un milion de elevi români (peste 33%) fac școala exclusiv online – Monica Anisie / Nu avem informații că vreun profesor nu ar fi fost plătit, pentru că a refuzat să facă ore online – Luminița Barcari


2 comments
  1. Amanate inseamna ca se repeta. Ceea ce nu este cazul. De exemplu un elev in clasa a 8-a la anul va participa la olimpida pentru clasa a 9-a, nu pentru clasa a 8-a. Deci: OLIMPIADELE AU FOST ANULATE!!!! NU AMANATE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director

Aplicarea articolului 207, alineatul 11, din Legea învățământului preuniversitar 198/2023 în privința profesorilor cu peste 15 ani vechime ar urma să se facă odată cu noua metodologie de mobilitate, conform…
Vezi articolul

Elevul de la o școală din Brăila care ar fi bătut mai mulți colegi de clasă, va merge la cursuri însoțit de bunica sa: Prezența sa la școală va detensiona, cel puțin pentru perioada următoare, starea din clasă, crede Inspectoratul Școlar Județean

Cazul a intrat în atenția publică după ce 17 părinţi ai elevilor din clasă au anunţat, pe 8 februarie, că nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală până nu…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Orarul de iarnă practicat de unele școli este dezaprobat oficial de Ministerul Educației, care a cerut inspectoratelor ca școlile sa își păstreze orarul normal: “Orice minut de școală contează”

„Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor”, se arată într-o informare oficială a Ministerului. Instituția transmite că…
Vezi articolul