DOCUMENT Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați. Ministerul solicită prioritate pentru educatorii, învățătorii și profesorii care vor începe școala fizic pe 8 februarie

28.001 de vizualizări
Foto: Marília Castelli – Unsplash.com
Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați, potrivit unei adrese către unitățile de învățământ și inspectoratele școlare, semnată de ministrul Educației, obținută de Edupedu.ro

„Fiecare unitate de învățământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate. Informațiile cu privire la acțiunea de vaccinare pot fi trebuie să fie accesate pe linkul https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/”, se arată în documentul citat.

De asemenea, Ministerul Educației solicită înscrierea cu prioritate a următoarelor categorii de angajați:

  • Angajații din învățământul preșcolar (unde nu este obligatoriu portul măștii de către copii) și cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevi.
  • Angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 8 februarie 2021

Școlile trebuie să transmită la inspectorat cine se ocupă de aceste proceduri, împreună cu datele de contact ale acelei persoane până mâine, fiind centralizate de minister.

”Fiecare unitate de învățământ preuniversitar va transmite inspectoratului școlar județean numele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, funcția și datele de contact ale acesteia în cursul zilei 18.01.2021 până la orele 16, urmând ca inspectoratele școlare județene se transmite situația către Ministerul Educației până marți, 19 ianuarie, ora 12:00”.

adresa ME

Reamintim că profesorii și lucrătorii din sistemul de învățământ sunt incluși în Etapa a II-a a campaniei de vaccinare prin Strategia de vacinare, aprobată luna trecută prin Hotărâre de guvern.

Potrivit unei interogări centralizate de minister, 45% dintre angajații școlilor, grădinițelor și inspectoratelor vor să fie vaccinați. Ministerul Educației a anunțat că îi mai întreabă încă o dată pe profesori dacă vor vaccinul în etapa a doua de sondare, până la finalul lunii

Foto: Marília Castelli on Unsplash


14 comments
  1. Eu zic, daca profesorii nu vor sa se vaccineaze pentru mine nu este o problema, eu zic,sa decide fiecare daca vrea sa se vaccineaze sau nu. Eu nu cred în covidul ista,totul este o minciuna si vor doar sa scape de oameni. Dragi profesori aveti sprijinul meu. Decide fiecare ce este mai bun pentru el.

    1. @HC
      Chiar ne-am linistit acum. ne tot intrebam daca ne-om vaccina, asta n-o sa fie o problema pentru Cecilia? Daca se supara pe noi si ne acuza ca nu stam nevaccinati, cum sta ea, sa ne traga oculta mondiala la sorti cand e zi de scapat de oameni?
      Mai sunteti frate? De unde iesiti?

  2. Doar nu o să mă oblige dacă nu vreau vaccinare acum. Bănuiesc ca au nevoie de consimțământul celor care vor. Altfel îi pot da în judecată. Mor oamenii pe capete prin alte țări de la vaccin și la noi,, silence,,. Sindicatele alo… De ce vă plătim?

    1. @Ana
      Nu vă obligă nimeni, doamnă. Puteți indica o sursă de încredere pentru afirmația „mor oamenii pe capete prin alte țări de la la vaccin”? Și pe grupe de vârstă, dacă se poate. Mulțumesc.

    2. Nu te obliga nimeni, nici nu sunt vaccinuri pentru toți care vor sa se vaccineze, asa ca nu te lamenta.
      Cei care vor sa se vaccineze, au imputat sindicatelor ca nu au luptat sa urgenteze vaccinarea cadrelor didactice,astfel încât sa aibă o oarecare imunitate pana pe 8 februarie, de când vor întra zilnic în contact cu 150-200 de elevi, unii din ei asimptomatici (ma refer la profesori, învățătorul și educatorul are contact zilnic cu aceiași 20-30 elevi).

  3. “De asemenea, Ministerul Educației solicită înscrierea cu prioritate a următoarelor categorii de angajați:

    Angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând cu data de 8 februarie 2021.”

    Păi, din câte știu, (și sunt de obicei bine informat) nu e clar cine va începe școala face-to-face pe 8 februarie. Dl. Iohannis a spus că va fi evaluată situația pe 2 februarie. Deci pe cine prioritizăm?

    1. Adica s-a referit, dar daca ar si sti sa se exprime ca lumea, s-a referit ca prima data educatorii, invatatorii si profesorii care predau la prescolar sau primar: educatie fizica, religie, limbi straine sau diferite optionale sau cluburi si palate unde invata elevi de varste mici. Eu asa interpretez si sper sa interpretez bine.

      1. Ai dreptate, Bogdan.
        In majoritatea județelor e scernariu verde, deci toate cadrele didactice ar trebui vaccinate, fără prioritati speciale.
        Dar nu se știe pana pe 2 februarie cum va fi situatia si în aceste judete.
        Cat despre celelalte județe, în scenariu galben sau rosu, ce sa mai vorbim…
        Acum fac părinții pe vitejii, ca pana la cam 18 ani, timusul ii apară pe copiii pana și de simptome, dacă se îmbolnăvesc. Expusi vor fi profesorii, care spre deosebire de educatori și învățători, întra zilnic in contact cu 150-200 elevi. Și chiar dacă doritorii vor fi vaccinați în decursul lunii februarie, imunitatea se va instala abia spre sfârșitul lumii martie, deci au destul timp sa se contamineze de la elevii asimptomatici.
        Dar părinților nu le pasa, sunt mulțumiți sa scape de copii de acasă.
        Altfel vor gândi părinții dacă nu numai cadrele didactice, ci și copiii lor, vor fi vulnerabili în fata noii tulpini a virusului. Atunci sa vezi ce dornici vor fi sa își tina copiii acasă.
        Deja sunt părinți care au făcut dosare copiilor lor sa facă în continuare scoala online.
        A vrut ministrul (și pe buna dreptate) sa desființeze scenariul hibrid, dar dfin cauza unor astfel de cazuri,se va duce de râpă învățământul ls scoala.
        Este dificil și nedrept sa lași de izbeliște elevii din bănci, ca să tot conversezi cu 1-2 elevi de acasă, care ba nu vad bine la tabla, ba nu înțeleg un cuvânt scris pe tabla, ba cade rețeaua… Ar trebui sa se facă numai ore online decât sa existe clase în aceasta situație.

  4. Mintea ministrului cea de pe urmă!
    Etapa a II-a de vaccinare a început pe 15 ianuarie. Ministrul se trezește peste două zile, că trebuie organizată înscrierea/programarea dascălilor pentru vaccinare. La numerele de telefon date pentru programare azi (17. 01.) se făceau programări pentru prima decadă a lunii februarie. Dacă sistemul de programare din școli va fi funcțional în 10 zile, probabil primii colegi vor putea să fie programați pentru sfârșitul lunii februarie sau după. Și ca să facă efectul, mai e nevoie și de al doilea vaccin, adică spre mijlocul/sfârșitul lunii martie vor fi primii dascăli imunizați. Deci înțelegeți că de ce am zis de mintea ministrului. Că dacă se vroia întradevăr imunizarea noastră, atunci aveau plan de bătaie și schemă gata de lansare cu o săptămână înaintea datei de 15 ianuarie. Dar omul mai mult dă declarații, decât să găndească și să ia decizii juste. (Iar dacă rata de infectare va rămâne la acest nivel, nici o treime dintre elevi nu vor putea să meargă la școală din 8 februarie.)

    1. Exact. Stam si asteptam ca fraierii sa- si faca cineva pomana. Sistemul nu accepta sa ne programam individual fara cod. Si cum nu suntem nici peste 65, nici cronici, nici altceva, platforma nu ne permite inscrierea. Miscati-va mai repede ca se termina pandemia pana ajungem sa ne vaccinam.

    2. Nu mai sunt locuri. Nu s-au putut face nici azi programari nici individuale, nici de catre scoli, deoarece nu mai sunt locuri. Au ramas pe langa bolnavi cronici si profesorii marea majoritate. Au mai prins loc doar cei unde scoala s-a grabit si i-a putut programa ieri. Halal! Bravo, PNL!!!

  5. Păi atunci să-şi asume cineva obligativitazea vaccinării şi gata! Încaz contrar NIMENI nu are dreptul să ştie dacă m-am vaccinat sau nu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Curiozități din viețile cercetătorilor de geniu, la Minutul Nobel: Cântărețul fără talent din corul școlii care a rezolvat celebra problemă a neutrinilor solari și scoțianul care a descoperit toate gazele rare, heliu, neon, argon, kripton și xenon

La „Minutul Nobel” Teach4u – Radio România Cultural de săptămâna trecută, am vorbit despre destine fascinante, care au schimbat soarta omenirii. Am vorbit despre : Mulți profesori îmi cer textele, pentru…
Vezi articolul

Surse: Presiuni ca Daniela Vișoianu – controversata fostă consilieră de la educație cu contracte cu ministerul, cu Cumpănașu și legături cu băieții deștepți din energie – să ocupe o funcție de secretar de stat în Ministerul Educației

Presiuni la noul ministru al Educației, Ligia Deca, pentru ca fosta consilieră a ministrului Monica Anisie, Daniela Vișoianu, să ocupe un post de secretar de stat sau altă poziție înaltă…
Vezi articolul