Compozitorul italian Niccolo Paganini a fost cel mai apreciat virtuoz al viorii din secolul al XIX-lea. Supranumit uneori ”violonistul diavolului”, prin prisma dexterităţii şi a flexibilităţii aproape inumane, încă este considerat unul din cei mai importanţi violonişti din toate timpurile, scrie Agerpres într-un documentar dedicat lui Paganini.
Niccolo Paganini s-a născut la Genova, Italia, pe 27 octombrie 1782. A început să studieze mandolina la vârsta de cinci ani, ajutat de tatăl său, Antonio Paganini, iar la şapte ani, vioara cu fratele său Carlo. Observându-i progresele, tatăl, muzician amator şi docher, l-a încredinţat spre formare violoniştilor Giovanni Cervetto şi Francesco Gnecco, apoi, în jurul vârstei de zece ani, maestrului Giacomo Costa, descendent al unei vechi dinastii de muzicieni din secolul al XVI-lea.
Prima sa apariţie în public a avut loc la 26 mai 1794, la biserica San Filippo Neri. Din acest an, începe să susţină reprezentaţii în biserici locale şi saloane private. În acea perioadă, compune ”Carmagnola”, lucrare ce conţine variaţiuni ale cântecul revoluţionar francez ”La Carmagnole”, potrivit site-ului www.musicologie.org. La 31 iulie 1795, a interpretat pentru prima oară această creaţie la Teatro Sant Agostino, din Genova. În urma succesului repurtat a primit sprijinul marchizului Gian Carlo di Negro, protector al artelor şi artiştilor.
Invazia napoleoniană în Italia, la sfârşitul anilor 1790, a dus la blocarea porturilor şi l-a determinat pe tatăl artistului să plece la Livorno pentru a-şi găsi de muncă. În aceste împrejurări, Antonio Paganini organizează cu succes, cu ajutorul consulului Angliei, Archibald Mas Neil, concerte pentru fiul său. Au urmat pentru Niccolo Paganini turnee la Milano, Bologna, Pisa şi Livorno.
Între 1801 şi 1807, a compus prima sa capodoperă intitulată ”24 Capricci” (”24 Capricii pentru vioară solo”).
În 1801, tânărul muzician s-a stabilit în oraşul Lucca. Odată cu sosirea prinţesei Elisa Bonaparte Baciocchi, sora lui Napoleon, la conducerea oraşului Luca (1805), viaţa muzicală trece printr-o reorganizare: cele două mari orchestre au fost dizolvate şi înlocuite de o orchestră de cameră. Paganini a fost reţinut ca violonist secund şi apoi a devenit solist al curţii, în 1807.
Ștefan Lefter
Mihai Peticilă