Dosar penal pentru purtare abuzivă pe numele unei educatoare din județul Iași, după ce părinții au trimis poliției o înregistrare audio / Conducerea grădiniței va deschide o cercetare disciplinară, potrivit ISJ Iași

437 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Anchetă a poliției la o grădiniță din județul Iași, după ce tatăl unui copil de patru ani a reclamat că fiul său ar fi fost bătut de educatoare, potrivit Ziarul de Iași. Părintele a pus la dispoziția polițiștilor înregistrări făcute cu un microfon ascuns într-un ursuleț de pluș. Poliția a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.

Tatăl unui copil de 4 ani din Iași a reclamat la poliție faptul că educatoarea fiul său l-ar fi bătut.

Părinţii s-au alarmat după ce copilul se trezea plângând şi folosea cuvinte precum: „Te bat”, „treci afară”. Când a venit acasă cu vânătăi părinții au decis să pună un microfon în ursuleţul de pluş al copilului. Au mers apoi la poliție pentru a depune plângere.

„Seara după ce l-am luat de la grădiniţă am ascultat toate înregistrările, începând de la a-l face vierme, handicapat, turbat”, a explicat tatăl copilului.

„Ia uite, ia uite, vii cu capul de aia şi o să crăpi acolo. Nu mă interesează! Să te doară până nu mai poţi!”, le-ar fi spus educatoarea copiilor.

„La data de 5 iunie a.c, Poliţia Municipiului Paşcani a fost sesizată de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Paşcani, cu privire la faptul că fiul său minor, în vârstă de 4 ani, ar fi fost supus unor acte de violenţă verbală şi fizică de către o angajată a unei unităţi de învăţământ preşcolar din localitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale care se impun”, mai arată Poliţia Iaşi,” precizează IPJ Iaşi.

Părinții au depus plângere și la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat pentru News.ro că la nivelul instituţiei a fost constituită o comisie care se află în grădiniţa respectivă pentru a monitoriza şi a consilia unitatea de învăţământ pe parcursul verificării pe care aceasta o va face.

Potrivit sursei citate, au început demersurile pentru cercetarea disciplinară pe care o vor face „cei din unitatea de învăţământ”.

Citește articolul integral


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *