Cinci persoane sunt urmărite penal în cazul suspiciunii de fraudare a examenului de Bac, în mai mulți ani, potrivit IPJ Alba. Parchetul Alba precizează într-un comunicat de presă că rețeaua activa din 2023: Unii elevi filmau subiectele în sălile de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor prin mijloace de comunicare la distanță, subiectele erau rezolvate de îndată de alte persoane, iar suspecții le transmiteau unor persoane care dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen, care purtau dispozitive electronice cu cască disimulată.
- Amintim, azi au fost percheziții în 47 de locații din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială, cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat. Potrivit surselor noastre, suspecții ar fi folosit ochelari inteligenți.
A început urmărirea penală pentru 5 persoane din Alba și Sibiu, pentru comiterea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat, în perioada 2023–2026, potrivit procurorilor.
Mai exact în cel puțin 3 sesiuni de bacalaureat ar fi fost fraudat examenul prin această rețea:
Modul de operare
„Unii candidați filmau subiectele în sălile de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor, prin mijloace de comunicare la distanță, când acestea aveau caracter nepublic, iar apoi subiectele erau rezolvate de îndată de alte persoane, iar suspecții le transmiteau unor persoane care dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen, care purtau dispozitive electronice cu cască disimulată.
Sumele obținute de la candidații promovați erau împărțite între toți cei implicați, în funcție de rolul fiecăruia în acest angrenaj„, a spus inspectorului de poliție Crișan Mădălina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba spune în comunicatul de presă că zeci de candidați ar fi fraudat astfel Bacul.
„Pe baza probelor administrate, organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 5 suspecți, pentru comiterea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat, constând în suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2023–2026, aceștia au creat și consolidat o rețea de persoane, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat de către zeci de candidați, la fiecare sesiune organizată în vederea susținerii examenului, pentru obținerea unor sume de bani”, potrivit comunicatului de presă care poate fi consultat mai jos.
Declarațiile inspectorului de poliție Crișan Mădălina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Alba:
„În urma probelor administrate, organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci suspecți, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, din județele Alba și Sibiu, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de bacalaureat, constând în suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2023-2026, aceștia au creat și consolidat o rețea de persoane în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat de către zeci de candidați, în fiecare sesiune organizată în vederea susținerii examenului, pentru obținerea unor sume.
Astfel, unii candidați filmau subiectele însele de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor, prin mijloace de comunicare la distanță, când acestea aveau caracter nepublic, iar apoi subiectele erau rezolvate de îndată de alte persoane, iar suspecții le transmiteau unor persoane care dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen, care purtau dispozitive electronice cu cască disimulată. Sumele obținute de la candidații promovați erau împărțite între toți cei implicați, în funcție de rolul fiecăruia în acest angrenaj.
În cursul zilei de azi, 03/07/2026 ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Serviciu de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții domiciliare în 47 de locații, situate pe raza județelor Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice fără calitate specială.
Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul organelor de poliție din județul Alba, serviciul de investigații criminale, serviciul de ordine publică, serviciul arme exploziv, substanțe periculoase și serviciul pentru acțiuni speciale Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Sibiu, precum și al grupărilor de jandarmi din județele Alba și Cluj. Astăzi, 03/07/2026 polițiștii din cadrul serviciului de investigare a criminalității economice au dispus reținerea, pe o durată de 24 de ore, a celor cinci suspecți.
Stire în curs de actualizare
4 comments
Am sperat că vom auzi despre cum se comunicau subiectele în serile dinaintea probelor, fenomen atât de cunoscut anii trecuți. De ajunsese lumea să studieze trendurile căutărilor pe Google sau în dexonline.ro pentru a afla ce subiecte pică a doua zi sau după câteva ore. Să nu mai vorbesc despre efervescența de pe Discord. Cine știe, poate vreodată vom afla, să sperăm că nu cu 2 luni înainte de prescriere.
Cu ajutorul supraveghetorilor ,pentru ca unii,nu cei de la scanare, unii aveau telefoanele la ei desi este strict interzis!Si toate astea sub nasul tuturor.
Căști cu cameră pentru copiat la examene. Se găsesc la discreție în online, și din câte am auzit se utilizează foarte des și la examenul de titularizare din învățământ. N-ar fi rău dacă s-ar impune utilizarea stațiilor de bruiaj în timpul examenelor de orice fel, fie că sunt pentru obținerea permiselor auto sau pentru ocuparea unui post la stat sau în privat.
Și la Buzău se fraudează în mod asemănător. Directorii vb între ei ca sa fie an de an aceiași supraveghetori, ca să nu fie atenți la uniii candidați. Sunt echipe specializate formate din profesori de ,,elita”, care stau în jurul centrilor de examen și prin dispozitive electronice transmit după 1h si 30 minute candidaților răspunsurile. Uneori, chiar supraveghetorii fac acest lucru!