Două asociații vor duce și vor împrumuta cărți în 20 de sate fără bibliotecă din județul Cluj

135 de vizualizări
Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com
Două asociații vor împrumuta gratuit cărţi în peste 20 de sate clujene care nu au o bibliotecă funcţională, prin intermediul proiectului BookTruck, potrivit Agerpres. Conform comunicatului, o bibliotecă mobilă se va deplasa în satele din județul Cluj pentru a împrumuta gratuit cărţi.

Astfel, o dubă obişnuită va fi transformată într-o bibliotecă pentru copiii și tinerii interesați. BookTruck va avea 1.000 de cărți și va reveni lunar pentru cititori.

„O dubă obişnuită urmează să fie transformată radical într-o bibliotecă inedită şi prietenoasă, pentru copiii şi tinerii care vor să descopere lumea prin intermediul cărţilor. BookTruck va putea găzdui 1.000 de cărţi, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă. BookTruck va ajunge la peste 20 de comunităţi din judeţul Cluj, va sta câte o zi în fiecare sat, şi va reveni lunar pentru iubitorii de carte”, se arată în comunicatul trimis.

De asemenea, vor fi organizate şi diferite activităţi educative pentru copii şi tineri, iar persoane care lucrează în anumite profesii vor interacționa cu aceștia.

„Pe lângă cărţi, copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi şi activităţi interactive, şi în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library). Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor”, potrivit comunicatului.

Cărțile vor fi pentru toate categoriile de vârstă. Fiecare persoană va putea să împrumute patru cărţi pe lună, pe care le va returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.

Asociaţia „Zi de Bine” şi asociaţia culturală „Cărţile pe Faţă” au lansat proiectul BookTruck.

Foto: © Chernetskaya | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației anunță că nu sunt bani pentru ca bursele elevilor să fie măcar 100 de lei. Era nevoie de 360.000 de lei pentru 400.000 de elevi. Instituția prezintă informații false într-un comunicat public

Într-un comunicat emis de Ministerul Educației după ședința de Guvern din 9 septembrie 2019, în care Executivul a aprobat o hotărâre de guvern prin care a impus autorităților locale să…
Vezi articolul

Structura Evaluării Naționale nu evaluează raționamentul matematic. Evaluează norocul sau șansele, spune Sorin Haiduc, profesor de matematică / Sistemul actual este în defavoarea copiilor buni

Profesorul de Matematică și directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, Sorin Haiduc a vorbit marți, 9 iulie, despre structura deficitară a subiectelor de la Matematică. Profesorul a…
Vezi articolul

Încurajarea lecturii inclusiv pe e-book, digitalizarea pentru tineri a cărților și operelor de patrimoniu și demararea finanțării voucherelor culturale – prevederi în programul de Guvernare 2024-2028

Digitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea patrimoniului național sunt câteva dintre măsurile incluse în programul de…
Vezi articolul
Programul PSD pentru educaţie

Mihnea Costoiu: Consiliul Național al Rectorilor susține proiectul legii învățământului superior / Angajarea asistenților universitari fără studii de doctorat, propusă de universitățile de medicină

Rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din Parlament, că proiectul legii învățământului superior este susținut de Consiliul Național al Rectorilor. Acesta a menționat că…
Vezi articolul