Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, despre achiziția microbuzelor electrice la suprapreț: În martie am făcut o revenire la Comisia Europeană. Aștept să mi se confirme dacă s-a demarat sau nu o anchetă

66 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a fost întrebat în conferința de presă de la Guvern, de joi, 9 aprilie, dacă a primit răspuns de la Comisia Europeană privind ancheta legată de achiziția microbuzelor electrice din fonduri PNRR, la suprapreț: „În martie am făcut o revenire la Comisia Europeană. Aștept să mi se confirme dacă s-a demarat sau nu o anchetă”, a spus Dragoș Pîslaru.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a spus că deocamdată nu știe dacă s-a deschis oficial o anchetă a Comisiei Europene cu privire la achiziționarea microbuzelor electrice prin bani PNRR.

A trimis o a doua scrisoare Comisiei Europene în luna martie pentru a afla informații.

„Nu am o informație în acest moment oficială. Am trimis o scrisoare de revenire către structurile pe care le-am sesizat pentru a le întreba, pentru că am primit aceste întrebări și eu. Și am trimis scrisoarea de revenire în cursul lunii martie, deci aștept în continuare să mi se confirme dacă s-a demarat o anchetă sau nu s-a demarat o anchetă pe baza investigațiilor preliminare pe care aceste instituții le-au făcut și pe baza rezultatelor Corpului de Control. Așteptarea mea este ca, la a doua adresă pe care am pus-o, să primesc un răspuns mult mai clar. Deci vă voi ține la curent în perioada următoare.”, a spus ministrul.

Informații de context

Achiziția de microbuze școlare electrice la suprapreț, prin contracte cu finanțare PNRR, acuzată într-o anchetă publicată luni, 11 august, de ReporterIS, s-a petrecut după ce, în 2023, Ministerul Educației modifica țintele de achiziții, după ce ratase realizarea acestora în timpul declarat inițial. Atunci, în 2023, a fost redus la jumătate numărul de microbuze pe cale să fie achiziționate și capacitatea microbuzelor dorite, fără ca schimbările să fie anunțate public în prealabil.

Edupedu.ro a semnalat, pe 11 septembrie 2023, că în guvern au fost cerute tăieri pentru mai multe ținte și jaloane PNRR. Fără să fie anunțată public, în prealabil, s-a decis atunci ca numărul microbuzelor școlare electrice să fie redus la jumătate, de la 3.200 la doar 1.600, în condițiile în care termenul de achiziție stabilit inițial, 30 iunie 2023 nu fusese respectat.

În aceeași zi, Ministerul Educației, condus atunci de Ligia Deca, transmitea o serie de precizări despre modificările făcute în privința achizițiilor PNRR. În cazul achizițiilor de microbuze școlare verzi, instituția preciza că se schimbase capacitatea microbuzelor dorite, la solicitarea UAT-urilor, de la 8+1 locuri la 16+1 locuri – adică la tipul de microbuze achiziționate prin contractele semnalate de ReporterIS.

Ministrul Pâslaru a anunțat în august că trei investigații au fost lansate în cazul microbuzelor școlare la suprapreț și că ancheta Corpului de Control verifică dacă există suspiciuni pentru a transmite cazul către Parchetul european.

Deși anchetele au fost publicate în luna august, abia pe 8 decembrie 2025, ministrul Dragoș Pâslaru a anunțat că a decis să sesizeze Parchetul European pe subiectul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi. El a mai spus că va dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Consiliul Concurenței a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncționalități care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizați banii europeni”, spunea într-o postare pe Facebook.

„Această descentralizare, deși justificată de dorința de flexibilitate locală, a generat efecte absolut reprobabile: diferențe semnificative de preț între microbuze similare și lipsa unor justificări clare privind diferențele majore de cost.

Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile — între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele.

Au fost recepționate echipamente în afara termenilor de livrare, diferențele de preț variind uneori și până la de trei ori mai mult față de prețul cel mai mic.

Nu există justificări tehnice sau financiare care să acopere diferențele majore de cost.

Diferența semnificativă de preț pentru microbuze similare ridică suspiciuni de înțelegere între firme (preț de cartel), prețul nereprezentând o imagine reală a prețurilor practicate pe piață.

Deoarece ofertele de preț nu sunt fundamentate, acestea generează un potențial prejudiciu bugetar, reprezentând un indiciu de achiziție ineficientă sau neconformă prin prisma obligativității de respectare a principiilor de legalitate, eficiență și economicitate în utilizarea optimă a alocării / cheltuirii bugetului aferent PNRR și a bugetului național aferent.

Totodată, există diferențe între listele localităților beneficiare de microbuze electrice conform cererii de finanțare și localitățile care au primit în final microbuze conform proceselor verbale de predare/primire.

În lumina tuturor acestor aspecte, am dispus transmiterea tuturor constatărilor către instituțiile abilitate: Parchetul European, Departamentul pentru Luptă Antifraudă și Consiliul Concurenței.

Rolul lor este să verifice dacă diferențele de preț și modalitatea de utilizare a informațiilor minime obligatorii din ghid au fost simple erori administrative sau practici care afectează buna gestionare a fondurilor europene.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu are rolul de procuror sau de judecător. Altfel spus, nu avem calitatea legală să dăm verdicte definitive ori să condamnăm potențiale încălcări ale legii”, a mai spus ministrul Pâslaru.

Microbuzele verzi – instrument de promovare politică și electorală

Achizițiile și programele de dezvoltare finanțate prin PNRR au fost folosite în mod constant de fosta ministră a Educației, Ligia Deca, drept exemplu pentru realizările sale. Și aceasta, chiar dacă, imediat după încheierea mandatului său, MIPE atrăgea atenția, în ianuarie 2025, că România reușise să atragă doar 500 de milioane din cele 3,5 miliarde de euro pentru investiții în Educație, în trei ani și jumătate. În iunie a.c., la finalul mandatului său, fostul ministru al Proiectelor Europene Marcel Boloș spunea că România risca să piardă, la capitolul Educație, 728 milioane de euro, fără o renegociere.

Dar proiectele, prognozele și angajamentele au fost folosite de Ligia Deca pentru promovare – inclusiv în ceea ce privește microbuzele verzi, unde au existat contractări în cele din urmă, sau școlile verzi, unde întârzierile înregistrate au fost majore.

În septembrie 2023, în momentul în care erau aduse modificări mai multor ținte de achiziții, prezentate mai sus, ministra Ligia Deca vorbea despre achizițiile și investițiile prin PNRR, de aproape 3 miliarde de euro,  inclusiv în ceea ce privește achiziția de microbuze electrice:

  • “(…) De la începutul mandatului meu, Ministerul Educației a lansat apeluri de proiecte finanțate prin PNRR în valoare de aproape 3 miliarde de euro. Aici este inclusă inclusiv realizarea unei rețele pilot de școli verzi, programe pentru reducerea abandonului școlar, achiziționarea de microbuze verzi pentru elevi sau dotarea cu laboratoare inteligente a liceelor din România. Rezolvarea unor provocări recurente ale sistemului constituie o prioritate a mandatului meu. Astfel, urmărim ca 1.000.000 de elevi să beneficieze de o masă în fiecare zi la școală. (…)”

Tot atunci, ea era menționată de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, când acesta a anunțat că a „semnat, la Guvernul României, împreună cu Ministrul Educației Ligia Deca, contractul de finanțare pentru achiziția a 𝟐𝟔 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐛𝐮𝐳𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐬𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫. Aducem în județul Iași aproape 𝟑𝟔 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 pentru a cumpăra aceste microbuze electrice în 26 de comune (…)”.

Luni, după publicarea anchetei ReporterIS, Costel Alexe publica un mesaj pe Facebook prin care „respingea categoric speculațiile prezentate în spațiul public” și susținea că „acest proiect (…) a fost realizat cu respectarea legii, în mod transparent și cu un singur scop: binele copiilor și al comunității”. El spunea despre prețul unitar de 1 milion lei fără TVA per microbuz că „este rezultatul unei competiții reale și corecte între ofertanți și nu poate fi comparat cu prețuri „de catalog” afișate pe internet”.

În 2024, an electoral în care Ligia Deca a candidat (fără succes) pentru un loc în Parlament, un alt politician PNL (ajuns senator), Lucian Rusu, promova achizițiile de microbuze efectuate de CJ Iași prin mesaje în care apărea „în poză” și candidata Ligia Deca. 

Pe parcursul anului trecut, susținătorii politici ai Ligiei Deca și Ligia Deca însăși au transmis în mod constant mesaje de promovare bazate pe finanțările PNRR, inclusiv pe școli verzi și microbuze electrice, mesaje transmise fie că:

Iar în ajunul sezonului electoral dinaintea alegerilor parlamentare PNL anunța, acum un an, o campanie de „transparență totală în Educație”, legată de achizițiile PNRR, susținând că s-ar fi achiziționat deja, în august 2024, microbuze electrice care să transporte „peste 212.000 de elevi din mediul rural” – de peste 10 ori mai mult decât capacitatea maximă a celor 1218 microbuze de circa 16 locuri fiecare.

Citește și:
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, cere „claritate” în cazul microbuzelor școlare cumpărate prin PNRR, după ce ministrul Proiectelor Europene a anunțat că va sesiza Parchetul European
Comisia Europeană, despre anchetele privind achizițiile de microbuze la suprapreț, prin PNRR: În caz de nereguli grave, România este obligată să investigheze și să recupereze fondurile afectate
Ministrul Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru explică de ce a întârziat să sesizeze Parchetul European în cazul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi: Au fost practic trei controale sau analize în paralel și am cerut o revenire la Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Rafila anunță o scădere a numărului de cazuri de Covid-19, după ce Ministerul Educației a transmis că, în școli, trendul infectărilor scade / GRAFICE cu situația pe țară / Rafila: Rămâne să discutăm cu specialiștii pentru renunțarea la unele restricții / Vom folosi aceleași principii pentru reluarea activităților

Cazurile de coronavirus sunt în scădere în toată țara și „deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv cele legate de menținerea școlilor deschise, au fost deciziile corecte, iar…
Vezi articolul
carte Dostoievski

Confruntată cu un val de critici, o universitate din Milano s-a răzgândit și va ține cursul despre scriitorul rus Dostoievski, deși îl anulase „pentru a evita orice formă de polemică în aceste momente de mare tensiune” / Conducerea universității consideră că a fost vorba de o „neînţelegere”

Coducerea Universității Bicocca din Milano a cedat presiunilor, după ce pe reţelele sociale s-a declanşat un protest prin care studenții cereau ca un curs despre scriitorul rus Fedor Dostoievski să…
Vezi articolul