Ecaterina Andronescu îl contrazice pe propriul secretar de stat și pe șeful Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și susține că a scos din OUG prevederea care discrimina școlile private față de cele de stat

1.811 vizualizări
Ecaterina Andronescu / Foto: Ministerul Educației
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat duminică la Realitatea TV că a scos din proiectul de OUG adoptat săptămâna trecută de guvern prevederea care scutea școlile de stat de obligația de a avea autorizația ISU de securitate la incendiu pentru acreditare.

”Acest articol nu a rămas în ordonanță tocmai din acest considerent că ar produce o discriminare între școlile de stat și cele private. A fost acea formulă inițială pe care noi am rafinat-o și nu am intrat cu ea în guvern”, a spus Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.

Documentul obținut de Edupedu.ro și care a intrat în ședința de guvern miercuri, 3 aprilie, conține însă exact acest articol:

“Art. II Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După art. 10 se introduce un nou articol, articolul 10 1 cu următorul cuprins:
‘(1) Evaluarea externă în vederea autorizării sau acreditării, după caz, nu este condiționată de prezentarea de către directorul unității de învățământ de stat a autorizației de securitate la incendiu, întrucât se află în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în calitate de proprietari ai imobilelor.”

  • Precizăm că Proiectul OUG pe educație nu a fost pus în dezbatere publică, nu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de guvern publicată de gov.ro și nu a fost publicată în Monitorul Oficial nici până acum, deși ședința de guvern a avut loc miercuri.

Andronescu îl contrazice și pe secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Florian Lixandru, care declarase pentru HotNews.ro că această măsură a fost luată pentru a debloca situaţia şcolilor care vor să-şi acrediteze specializările, dar nu pot din cauza autorizaţiei de asigurare la incendiu. „Nu are de ce să sufere şcoala pentru a-şi putea lua acreditarea. Acreditarea ţine de actul educaţional în sine. Directorul e responsabil doar de autorizarea sau acreditarea şcolii. Au fost situaţii în care şcoli care erau deja acreditate de drept şi voiau să-i autorizeze o altă specializare nu puteau face acest lucru pentru că nu aveau autorizarea la incendiu, care presupunea o serie întreagă de lucrări”, a spus Florian Lixandru joi, imediat după adoptarea OUG de către guvern.

Și președintele Agenției care evaluează și acreditează unitățile de învățământ a declarat pentru Edupedu.ro că școlile și grădinițele de stat vor fi de acum înainte acreditate chiar și dacă nu au autorizația ISU de securitate la incendiu. Condiția rămâne, însă, la privat. Acesta este efectul Ordonanței de Urgență pe educație aprobată miercuri, 3 aprilie, de Guvernul Dăncilă și prezentată în exclusivitate de Edupedu.ro.

Contactat de Edupedu.ro pentru a afla cum va acorda acredita de acum înainte școlile și grădinițele de stat, Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a declarat: “Având în vedere că obținerea acestei autorizații de securitate la incendiu este atribuția administrației publice locale [ca urmare a OUG pe educație din 3 aprilie 2019 – n.red.] și având în vedere și atribuțiile stabilite de lege pentru Ministerul Educației – adică ce trebuie să asigure Ministerul pentru desfășurarea procesului educațional, profesori, etc – existența acestei autorizații nu va mai fi o condiție eliminatorie pentru obținerea acreditării” la stat.

Edupedu.ro a scris în premieră despre intenția Ministerului Educației de a introduce o discriminare între școlile de stat și cele private. Prevederea, care introduce astfel o mare diferență între exigențele față de grădinițele și școlile de stat și cele private, ar fi trecut de Guvern, fiind inclusă în proiectul de Ordonanță de Urgență pe educație, potrivit surselor Edupedu.ro. Responsabilitatea avizului ISU trece de la director, la primar.

Aceeași ordonanță de urgență acordă și o prelungire a termenului pentru obținerea autorizării și acreditării de către toate instituțiile de învățământ de stat sau privat. Nici una dintre cele două prevederi nu au fost puse în dezbatere publică.

Ecaterina Andronescu / Foto: Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile să poată trece cursurile în online la pragul de 6 la mie, prin decizia Consiliului de Administrație, cere Federația Asociațiilor de Părinți ministerelor Educației și Sănătății

Reprezentanții Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți solicită ministrului Educației și ministrului Sănătății să modifice legislația astfel încât școlile să poată suspenda predarea față în față și trece online, prin…
Vezi articolul

Apel pentru burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” și „Nicolae Iorga” în Roma și Veneția lansat de Ministerul Educației. Bursierii vor primi 800 euro/lună

Programul de burse de cercetare și formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan”, la Accademia di Romania din Roma, și „Nicolae Iorga”, la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din…
Vezi articolul

Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici – raport Banca Mondială, UNESCO și UNICEF

Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii…
Vezi articolul

Peste 40 de profesori din SUA și Europa participă la o conferință internațională pe tema tragediei în literatură și teatru, organizată la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Printre ei – Franco Moretti, profesor emerit la Universitatea Stanford

Franco Moretti, profesor emerit de Engleză și Literatură Comparată la Universitatea Stanford din SUA, participă la conferința internațională „Tragic Forms Across Europe and Beyond”, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul