Echipa filmului „Cravata galbenă”, despre dirijorul Sergiu Celibidache, a cerut modificarea unei cronici scrise de elevi din Iași

1.365 de vizualizări
Sursa: Captura Alecart.ro
Reprezentanți ai echipei care a realizat filmul „Cravata galbenă”, despre dirijorul Sergiu Celibidache, au cerut prin profesori și direct redacției Alecart, formată din elevi ai Colegiului Național din Iași, să șteargă finalul unei cronici despre film, pe motiv că includea „un spoiler” și „face mult rău”, relatează Hotnews.ro. În urma rezistenței manifestate de redacția publicației de liceeni și de profesorii coordonatori, au apărut public acuzații de presiune editorială. Producătoarea filmului spune că este vorba despre „o mare neînțelegere”.

Potrivit sursei citatei, au fost mai multe intervenții, iar autoarea cronicii, elevă în clasa a XI-a și membră a echipei Alecart, publicație a elevilor de la Colegiul Național din Iași, nu a șters, dar a modificat finalul textului.

Hotnews.ro îl citează pe coordonatorul revistei, Emil Munteanu, profesor la colegiul menționat, potrivit căruia:

  • el a „primit un telefon de la o colegă profesoară care ne cerea imperios să dăm jos articolul, pentru că el conține spoilere și că a primit un mesaj de la domnul regizor Serge Celibidache, care îi spunea: «Trebuie eliminat. Trebuie scos articolul, e catastrofă» (…) Nu mă așteptam ca un profesor să ceară eliminarea unui articol al unui elev chiar dacă era un mesaj pe care trebuia să-l transmită din partea domnului regizor Celibidache”.

Sursa citată precizează că au urmat mai multe mesaje și apeluri de la Adela Vrînceanu, producătoare și soția regizorului Serge Ioan Celebidachi, respectiv de la Cristina Dobrițoiu, producător. Acestea rugau autoarea să „șteargă deznodământul” textului.

Potrivit profesorului Munteanu, citat de HotNews.ro,  „a doua zi am avut întâlnire de redacție și o parte din redacție nu a fost de acord cu aceasta și au zis că vor o poziție din partea profesorului și atunci este firesc să-mi apăr elevii”.

Pe de altă parte, producătoarea filmului, Adela Vrînceanu Celebidachi, spune pentru publicația citată că „este o mare neînțelegere. Au fost rugați să evite descrierea deznodământului. Am vrut ca publicul să se bucure de film fără să afle înainte momentele cheie. Nu am cerut schimbarea opiniilor critice. Nu am cerut modificarea analizei. Nu am urmărit limitarea libertății editoriale. Am respectat cronica și munca autoarei. Rugămintea noastră vine din grija pentru spectator, de a nu fi dezvăluit finalul filmului. Atât (…) Noi nu am solicitat cenzurarea criticii, ci doar protejarea publicului de informații ce ar fi știrbit farmecul descoperirii deznodământului”.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, echipa Alecart a scris, miercuri, între altele:

„Ce învață elevii când regizorul filmului „Cravata galbenă” cere eliminarea unei cronici? Sau echipa de producție a aceluiași film cere suprimarea unor secvențe din articol pe motiv că ar conține spoilere? Că vocea lor nu contează? Că opiniile se negociază sub presiune? Că arta are voie orice, iar critica trebuie să tacă?”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Evaluarea tuturor elevilor se va face pe baza unor standarde naționale. Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar

Evaluarea elevilor se va face pe baza unor standarde naționale de evaluare de către Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse…
Vezi articolul

Prima de carieră didactică de 1.500 de lei n-a ajuns la toți profesorii, deși banii trebuiau dați încă din octombrie 2023. Sunt și carduri care n-au fost încărcate cu sumele corecte, potrivit sindicatelor din Educație

Unii profesori n-au primit cardurile pe care ar fi trebuit să fie încărcată prima didactică de 1.500 de lei, după cum informează Sindicatul Învățământ Preuniversitar Hunedoara. Marți, 12 martie, a…
Vezi articolul

Cei 5 pași pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2024, prezentați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași: Nu completa o opțiune nedorită înaintea unei opțiuni dorite! Cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare

Pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024, primul pas recomandat elevilor de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași este să analizeze opțiunile: „Realizează o listă a liceelor…
Vezi articolul

Experiment educațional eșuat al Ministerului Educației, în Delta Dunării. Școala Gimnazială Caraorman, desființată de Legea Bolojan, va fi reînființată, după ce un elev nu a putut învăța în sistemul online gândit din birourile ministerului și ale inspectoratului, din lipsă de semnal la internet / Ministrul Daniel David declara acum două luni, la televizor, cât de „bună” era soluția

Școala Gimnazială din satul Caraorman, structură a Școlii Gimnaziale Crișan din județul Tulcea va fi reînființată, după ce timp de două luni , singurul elev a fost nevoit să învețe…
Vezi articolul