Educația elevelor gravide și a elevilor părinți, introdusă pentru prima dată în legea învățământului. Măsuri propuse: consiliere școlară și psihologică, sprijin financiar, posibilitatea de a amâna examenele, dacă sunt în perioada de naștere

1.526 de vizualizări
Foto: © ActionGP | Dreamstime.com
Ministerul Educației a propus în premieră un amendament privind educația mamelor gravide și a elevilor părinți, în ședința Comisiei de Învățământ, în care se dezbate proiectul legii învățământului preuniversitar, astăzi, 24 aprilie. Astfel, articolul 74 prevede că elevele gravide și elevii părinți vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor și vor beneficia de facilități care vizează combaterea abandonului școlar. De asemenea sunt prevăzute programe de prevenire a sarcinilor nedorite și a maternității timpurii în rândul elevilor, adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al elevilor.

Amintim că dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată pe 22 aprilie 2023, după ce discuțiile s-au blocat la amendamentele aduse de Uniunea Salvați România, printre care și cele legate de elevele minore însărcinate și mamele minore.

Astazi, 24 aprilie, Ministerul Educației a prezentat articolul 74 privind educația mamelor gravide și a elevilor părinți, care a fost votat în unanimitate în Comisia pentru învățământ.

Context: ”Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, fiind afectate în principal fetele cu acces îngreunat la educaţie şi sănătate,” atenţiona Salvați Copiii în iulie 2022. Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, potrivit datelor Eurostat.

Articolul 74, propus de ministra Ligia Deca în comisia pentru învățământ:

„1. Statul român garantează accesul egal la educație pentru elevele gravide și pentru elevii care au devenit părinți, fără niciun fel de discriminare din partea membrilor comunității școlare. Unitățile de învățământ au obligația să ia măsuri adecvate pentru a proteja elevele gravide și elevii părinți de stigmatizare sau discriminare, inclusiv prin asigurarea unui mediu de învățare sigur și incluziv. 

2. Elevele gravide și elevii părinți vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să-și continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilități de învățare online. 

3. În vederea protejării dreptului la educație a elevelor gravide și a elevilor părinți, Ministerul Educației elaborează, în termen de 12 luni de la adoptarea legii, o metodologie specifică privind școlarizarea elevelor gravide și a elevilor părinți, aprobată prin ordin al ministrului educației. 

4. Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, autoritățile publice locale, cultele recunoscute de lege și organizațiile neguvernamentale promovează programe de prevenire a sarcinilor nedorite și a maternității timpurii în rândul elevilor. Programele vor fi adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al elevilor. 

5. Elevele gravide și elevii-părinți beneficiază cu prioritate de următoarele facilități care vizează combatere a abandonului școlar, în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatul trei: 

a) motivarea unui număr limitat de absențe, 

b) transferul în cadrul unor grupe speciale cu program flexibil, 

c) asistență medicală specifică în cabinetele de medicină școlară și în cabinete specializate,

d) activități de învățare remedială, 

e) activități în cadrul Programului școala după școală și a Programului educațional A doua șansă. Metodologia de organizare a programului educațional prevăzută la articolul 20 alineatul doi va cuprinde, în mod obligatoriu, măsuri specifice care să faciliteze accesul la acesta. 

f) consiliere școlară, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar și psihologică. Consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar. h) prioritate la înscrierea copilului în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de nivel ante-preșcolar din apropierea unității de învățământ la care este înscris elevul părinte, 

i) prioritate la accesarea serviciilor complementare de educație timpurie, 

j) prin excepție de la articolul 33 alineatul 9, prioritate la transfer în cadrul unei unități de învățământ care are în structură nivelul antepreșcolar pentru înscrierea copilului, 

k) posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naștere sau cu perioada de îngrijire a copilului. 

6. Formarea de grupe speciale se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei prevăzute la alineatul trei și nu constituie segregare școlară.

7. Unitățile de învățământ preuniversitar care au înmatriculate eleve gravide sau elevi părinți beneficiază de sprijinul CJRAE / CMBRAE prin activități specifice.

8. Pe toată perioada școlarizării elevelor gravide sau a elevilor părinți, se desemnează un cadru didactic monitor care are obligația de a supraveghea parcursul educațional al acestora, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care aceștia sunt înmatriculați și de a propune măsuri educaționale în interesul acestora. 

9. Elevele gravide și elevii părinți beneficiază de rezervarea locului de școlarizare în cadrul unității de învățământ la care sunt școlarizate și au dreptul de a reveni în unitatea de învățământ oricând în timpul anului școlar. 

10. În cazul în care elevele gravide sau elevii părinți întâmpină dificultăți financiare în a-și asigura necesarul de rechizite, haine sau alte resurse necesare pentru a participa la cursuri, aceștia vor fi sprijiniți financiar în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatul trei. 

11 DJIP/DMBIP monitorizează situația și progresul elevelor gravide și elevilor părinți în ceea ce privește continuarea studiilor

12 Datele colectate de Direcțiile județene / Direcția Municipiului București sunt utilizate pentru a dezvolta și îmbunătăți politicile și programele educaționale care vizează elevele gravide și elevii părinți, astfel încât aceștia să poată să își continue studiile. 

13. Monitorizarea integrată se realizează sub coordonarea managerului de caz din cadrul DGASPC, cu sprijinul direcțiilor județene sau a municipiului București, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin comun al ministrului educației și ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse. 

14. Pe toată perioada școlarizării, elevele gravide și elevii părinți sau reprezentanții legali ai acestora beneficiază de consilier administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au. Consilierea administrativă se realizează, din oficiu, obligatoriu, de către un inspector desemnat de către direcțiile județene de învățământ preuniversitar sau a municipiului București, în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatul 3. Dosarul conținând documentele școlare și orice act necesar pentru revenirea cu prezență fizică în unitatea de învățământ de bază va fi întocmit instituțional de către inspectorul școlar desemnat, în baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al elevei. 

15. În unitățile administrativ-teritoriale cu un număr crescut de eleve gravide și elevi părinți, la nivelul unității de învățământ unice sau cu cele mai multe astfel de cazuri înregistrate se alocă suplimentar, în mod obligatoriu, un post de mediator școlar“. 

Foto: © ActionGP | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Educarea elevilor parinti si a mamelor minore este CORECTIVA si INEFICIENTA (post factum – asa cum a fost anuntata public si in lege)….Mult mai eficienta ar fi fost educarea PREVENTIVA in scopul reducerii nedoritelor noastre recorduri europene actuale … In statele dezvoltate exista strategii si politici nationale privind Educarea consumatorilor – un domeniu care ar fi trebuit sa fie prezent si in oferta scolilor noastre. ca DREPT FUNDAMENTAL INTERNATIONAL AL CONSUMATORILOR conform OG 21-1992 (care are de 3 decenii un capitol IV intitulat INFORMAREA SI EDUCAREA CONSUMATORILOR). Din pacate, din acest capitol – prin multiple modificari si adaugiri efectuate timp de 30 de ani prin grija Executivelor succesive dar incompetente – au fost eliminate toate dispozitiile (introduse de mine si altii, in 1992, in proiectul viitoarei OG 21-1992). Astfel, in 3 decenii, nici OPC/ ANPC si nici numeroasele asociatii inregistrate ca fiind dedicate protectiei consumatorilor, nu au dorit si/ sau putut sa convinga Ministerul Educatiei de necesitatea EDUCATIEI CONSUMATORISTE incepand din invatamantul preuniversitar….Educatia financiara/ juridica/ sanitara/ sexuala, etc au prioritate absoluta pentru Ministerul Educatiei, nu si educatia consumatorista Elevii (si chiar parintii si profesorii) ar fi putut afla si ei – prin aceasta educatie – cum sa evalueze CALITATEA unui produs (mai ales alimentar), cum sa selectioneze produsul de CALITATE MAXIMA (mai ales sigur/ nenociv, nu numai pe cel cu PRET/ TARIF minim, ca la noi), cum sa nu se increada in publicitatea noastra audio/video/scrisa omniprezenta, uneori inselatoare, incitand la consum si exclusiv de prima parte (adica platita de furnizori/ producatori/ distribuitori/ prestatori, etc. aflati in evident conflict de interese) in loc sa fie de terta parte (mult mai credibila caci este platita de laboratoare de testare comparativa, organisme de inspectie/ certificare, etc.) Elevii ar fi putut afla astfel si cum sa cheltuiasca cat mai RATIONAL (si nu EMOTIONAL) dar si cum sa se protejeze de o sarcina timpurie/ nedorita/ inoportuna… Vorba unui reusit slogan lansat de asociatia INFOCONS – “SUNT CETATEAN EUROPEAN SI AM DREPTURI” !!! Este vorba si de dreptul la educatie, mentionat de OG 21-1992 ca fiind drept fundamental international al consumatorului – dar ramas LITERA MOARTA, de peste 30 de ani!… In folosul sau paguba cui?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ministrul Sorin Cîmpeanu susține că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este "un exemplu de fake news", pentru că se acordă burse de studiu

VIDEO Ministrul Sorin Cîmpeanu neagă realitatea și acuză jurnaliștii acreditați la Guvernul României că emit „fake news”. Susține că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este “un exemplu de fake news”, pentru că se acordă burse de studiu

Întrebat la un briefing de presă, în urma ședinței de Guvern de astăzi, cum justifică eliminarea bursei de merit pentru elevii de clasa a V-a pe care o prevede cel…
Vezi articolul

Studenții SNSPA învață în format online până la finalul semestrului II, adică până în 3 iunie, a decis Senatul Universității / Examenele se vor susține cu prezență fizică, iar SNSPA va veni în sprijinul studenților pentru a găsi soluții pentru cazarea acestora

Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a adoptat, în ședința din 18 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfășurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la…
Vezi articolul

Universitatea din București: Cazul lectorului Aurel Jean Andrei, condamnat cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive, va fi luat în discuție de Senatul Universității

Senatul Universității din București va lua în discuție cazul lectorului Aurel-Jean Andrei, care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța, a anunțat Universitatea din București, într-un…
Vezi articolul