Educația în ideologia propusă de echipa Barna pentru USR: Școlile trebuie gestionate prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate

1.434 de vizualizări
„Sistemul de educație trebuie centrat pe elev, prin intermediul părinților și profesorilor. Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni. Școlile trebuie gestionate cât mai aproape de cetățeni, prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate”, sunt câteva dintre propunerile echipei Dan Barna pentru domeniul Educație, propuneri care apar în documentul programatic prin care aceasta vrea să câștige referendumul intern de poziționare a USR ca partid de centru-dreapta. Documentul a fost publicat de G4Media.ro și poate fi ciitit integral aici.

Documentul numit ”România modernă. Reforma cinstită” conține cele 5 mari principii de guvernare, precum și un plan de acțiune în viitorul imediat, însoțit de 10 „pachete de politici publice” pe care se va baza guvernarea USR, scrie G4Media.ro.

„Pachetul de politici” numărul 5 vizează Educația și Sănătatea. Redăm conținutul acestuia:

Puterea în mâna ta! Comunitatea în școli și spitale

Vrem să transformăm și sistemul de sănătate și sistemul de educație, dintr-unul centrat pe politruci, într-unul centrat pe cetățeni.

Politicienii au interese diferite față de cei care beneficiază de aceste servicii. Lăsând la o parte tentația deloc neglijabilă a corupției, politicienii nu cunosc la fel de bine nevoile comunității și specificitățile ei, precum le cunoaște comunitatea însăși.

Sistemul de educație trebuie centrat pe elev, prin intermediul părinților și profesorilor. Părinții trebuie să poată alege școala copiilor lor dintr-o multitudine de opțiuni. Școlile trebuie gestionate cât mai aproape de cetățeni, prin consililul lor de administrație, nu de politruci îndepărtați care vin în inspecții regizate. Pentru mediul rural și zonele defavorizate, vom demara programe moderne de atragere de profesori calificați, în cooperare cu comunitatea locală (condiții de locuire, sporuri speciale, recompensarea profesorilor în funcție de câți copii reușesc să continue școala la liceu / facultate). Finanțarea per elev pentru cazurile sociale va fi mai mare decât cea standard (programul detaliat al USR pentru educație cuprinde deja aceste măsuri)

Sistemul de sănătate trebuie centrat pe pacient și pe asigurat (potențialul pacient). În prezent, sistemul este centrat pe politicieni. Astfel nu e de mirare că sistemul de sănătate este cel mai mare bolnav din țara noastră. În fiecare zi auzim noi povești și suntem șocați de cât de rău se poate ajunge. S-a ajuns la punctul la care ONG-uri private cu donații 100% private construiesc spitale de la zero pentru stat. Și chiar și așa, sunt șicanate constant de diverși oameni puternici ai sistemului care au impresia că dacă permit concurența și inovația, nu va mai fi loc de ei. De aceea vom înlesni investițiile în sănătate și înființarea de noi clinici și spitale. Dar mai ales, vom da dreptul fiecărui român de a-și alege propriul asigurator de sănătate. Fiecare român va avea o sumă fixă pe care o va putea folosi pentru a-și alege asiguratorul de sănătate, fie că este CNAS fie că este altul. Doar atunci când vom permite concurența la CNAS, vom avea servicii mai bune de sănătate.

Sistemele acestea pot merge bine dacă îi au în centru pe beneficiari. Românii vor putea avea servicii de educație și sănătate de calitate atunci când sistemele de educație și de sănătate le vor permite să aleagă ce e mai bine pentru copiii lor și pentru ei înșiși. Adică, sisteme fără pile și relații, și fără corupție și șpagă. Sisteme care nu îi fac în mod constant pe români să se simtă neputincioși pentru că decizia se ia în altă parte.”

În documentul programatic al echipei lui Dan Barna se arată că ”USR este partidul nou, anti-sistem, care coagulează energiile celor care vor cu adevărat o schimbare, care se implică în viața publică”, mai scrie G4Media.ro.

Documentul explică opțiunea de centru-dreapta: ”De ce centru-dreapta? Pentru că dreapta este în România forța schimbării, forța care a dus România înainte spre economie de piață, spre Europa, spre libertate. Pentru că stânga a împins România, și nu doar de 30 de ani, la marginea Europei. De ce modern? Pentru că este 2020. Pentru că lumea se schimbă și pentru că USR este partidul care propune soluții moderne la problemele reale ale acestor zile”.

Context. În 10 decembrie, Dan Barna, președintele USR, a anunțat membrii partidului că declașează un referendum intern pentru ca membrii să decidă privind poziționarea doctrinară a partidului. Votul este convocat prin mijloace electronice începând din data de 1 februarie 2020.

Întrebarea la care vor răspunde membrii USR:

”Sunteți de acord ca USR să asume o poziție doctrinară de centru – dreapta modern?”
Răspuns: Da / Nu”

Barna a anunțat referendumul într-un moment în care era puternic contestat în interiorul partidului după eșecul de la alegerile prezidențiale, când a ratat intrarea în turul 2.

FOTO: Cristian Ghinea/Facebook.com


1 comment
  1. De ce ni se trage din salar pentru sanatate si daca vrem sa mergem la un consult trebuie programare care poate dura cam trei saptamani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe asociații de elevi acuză Guvernul că minte, în plină grevă generală a profesorilor: Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultările anunțate de Guvern pentru marți

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) „condamnă minciunile…
Vezi articolul

Evaluarea Națională la clasa a II-a se încheie, vineri, cu proba de Limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit / Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează și nu se trec în catalog

Vineri, 17 mai, elevii minorităților naționale susțin proba de Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale, din cadrul Evaluării Naționale de la clasa a II-a, potrivit calendarului oficial. Joi,…
Vezi articolul
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Școlile sau grădinițele închise timp de 3 ani ar putea fi transformate în săli de festivități, aprozare, cârciumi sau hosteluri de către primării, fără acordul Ministerului, prevede un proiect de lege depus de PSD, primit cu aplauze de deputații PNL din comisia de administrație. Împotrivă au fost doar USR și Ministerul Educației

Schimbarea destinației bazei materiale a școlilor, grădinițelor și oricăror altor instituții și unități de învățământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, după 3 ani în…
Vezi articolul

Rectorul Daniel David: Universitatea Babeș-Bolyai nu mai poate crește în actuala paradigmă / Reglementările sunt gândite colectivist, ministerul ne tratează ca pe campusuri proprii / UBB își propune de acum obiective world-class

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca „a ajuns în paradigma actuală la maximum de dezvoltare! În această paradigmă nu mai putem crește, ci putem aștepta ca celelalte universități din țară să…
Vezi articolul