Educator–Puericultor, specializare nouă la Colegiul pedagogic din Sibiu. Absolvenții vor putea lucra ca babysitter sau educator în creșe

32.337 de vizualizări

La Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” din Sibiu va fi introdusă o nouă specializare, începând cu anul școlar 2019-2020, anunţă conducerea instituției, citată de Turnul Sfatului.

Astfel, pe lângă specializarea Educator – Învăţător, noua specializare la profilul pedagogic se va numi Educator – Puericultor. Aceasta va fi studiată o dată la 4 ani, fiind constituită o clasă cu 28 de locuri.

Rodica Țălnariu, directoarea Colegiului, a explicat că educatorii – puericultori vor putea lucra în creșe sau ca babysitter-i: „Acești educatori-puericultori sunt viitoare cadre specializate care pot lucra în educația ante-preșcolară și anume în educația copilului de la 0 la 2 ani, deci în creșe, pe înțelesul tuturor. Vor avea sarcina nu numai de a supraveghea copilul, de a-l schimba și hrăni, ci de a-l educa, de a-i oferi o formă incipientă de educație. Sunt necesari acești oameni calificați, pentru că numărul de creșe este în creștere și pentru că un copil socializat adus într-o colectivitate trebuie să primească și o formă de educație. Plus, și legislația va impune încadrarea la acest nivel cu persoane calificate”.

Citește tot articolul pe TurnulSfatului.ro


2 comments
  1. Nu e curs! E specializare in cadrul unui liceu! Adica clasele 9-12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că „meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii „capabili de performanță…
Vezi articolul

Admiterea la liceu pe baza rezultatelor de la olimpiadele naționale ar trebui să fie eliminată, spune profesoara Iuliana Căplescu: Elevii mai mici sunt presați de părinți / În zona de admitere la facultate vorbim despre altceva

Admiterea la liceu pe baza participării la etapele naționale ale olimpiadelor ar trebui să fie eliminată, a explicat Iuliana Căplescu, profesor de Istorie la Colegiul Național „Matei Basarab” din Capitală…
Vezi articolul

Să faci economii când vine vorba de formarea profesorilor este o idee foarte proastă, spune ministra Educației din Franța: Pregătirea profesorilor e cheia dacă vrem să ridicăm nivelul elevilor

Ministra Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța, Élisabeth Borne, afirmă că „formarea profesorilor este mama tuturor bătăliilor” atunci când vine vorba de îmbunătățirea rezultatelor școlare ale elevilor. Într-un…
Vezi articolul

Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani

Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici.…
Vezi articolul