Elena Purice, profesoară de 80 de ani care preda limba română la o școală de lângă Cernăuți: Dacă s-ar închide școlile românești, ar dispărea un strat de cultură, ar dispărea tradițiile. Nu am ști nimic despre ceea ce suntem

452 de vizualizări
Foto: Cristian Lupaşcu / AGERPRES
Elena Purice predă la școala din localitatea Ostrița, din imediata vecinătate a orașului Cernăuți. Deși s-a pensionat cu mulți ani în urmă, a acceptat să rămână la catedră pentru a suplini lipsa de cadre didactice care predau în limba română, potrivit Agerpres.

‘Limba română este viața satului. În limba română sunt obiceiurile satului, credința satului. (…) Dacă s-ar închide școlile românești, ar dispărea un strat de cultură, ar dispărea tradițiile. Nu am ști nimic despre ceea ce suntem. Ne-am sălbătici. Dacă nu o să păstrăm limba, o să pierdem totul’, a declarat, pentru Agerpres, profesoara din Ostrița, care a predat și predă elevilor săi numeroase discipline, de la limba română la disciplinele umane.

Elena Purice este mama prorectorului Universității ‘Ștefan cel Mare’ din Suceava, Ștefan Purice.

Școlile cu predare în limba română din Ucraina se confruntă cu o mare criză de personal didactic, potrivit secretarului responsabil al Uniunii Inter-regionale ‘Comunitatea Românească din Ucraina’, Aurica Bojescu.

Bojescu a atras atenția că Școala Pedagogică din Cernăuți nu mai are module în limba română, iar din acest motiv există pericolul ca, în viitorul apropiat, unitățile de învățământ care deservesc populația de etnie română să nu aibă educatori, învățători sau profesori.

‘Acum sunt cei care sunt la pensie și li se permite să muncească și dacă oamenii ăștia vor trebui să părăsească locul de muncă rămânem fără cadre și asta este altă problemă, pentru că noi la Cernăuți nu am reușit să avem o instituție de învățământ superior în care să producem cadre didactice care predau discipline în limba română în școli, de la grădiniță și până licee’, a afirmat Aurica Bojescu.

În opinia sa, situația ar putea deveni și mai gravă dacă noile prevederi ale Legii educației vor intra în vigoare în 2027. Actul normativ prevede desființarea a numeroase licee cu predare în limba română și, prin urmare, nu vor mai exista studenți care să învețe în limba română.

‘Fără clasele de liceu, nu o să aibă posibilitatea să facă o facultate nimeni. Și aici este durerea noastră, pentru că atunci nu vom avea oameni cu studii superioare care vor putea să fie încadrați în societate’, a adăugat Bojescu, care reprezintă comunitatea românească din Ucraina în toate comisiile de negociere constituite la nivelul Ministerului Educației din Ucraina, potrivit sursei citate. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației și Cercetării ignoră propriile reguli de transparență: întârziere de peste un an pentru un raport care ar trebui să detalieze cum au fost cheltuite fondurile speciale aflate la dispoziția ministrei Ligia Deca

Ministerul Educației și Cercetării întârzie de peste un an publicarea unui raport privind fondurile pentru „situații speciale” din mediul universitar, fonduri aflate la dispoziția ministrului. Întârzierea apare după ce și…
Vezi articolul

BREAKING Guvernul anunță că va adopta un memorandum pentru creșterile salariale din Educație / Memorandumul este un document intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, potrivit legii

Guvernul anunță va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării. Într-un comunicat în care apare că premierul Ciucă a discutat telefonic cu…
Vezi articolul

Fosta senatoare PSD Roxana Pațurcă, numită de ministrul Educației la șefia Inspectoratului Școlar Călărași. Despre Iohannis declara în 2019: „Este un penal cu imunitate absolută” / Despre România educată: „Un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe”

Fosta senatoare PSD Roxana Pațurcă, și președinte executiv al filialei PSD Călărași până în toamna anului trecut, a fost numită de ministrul Educației în postul de inspector școlar general al…
Vezi articolul